Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

VIDEO: YUNGBLUD reinterpretează piesa "Changes" de la Black Sabbath în scop caritabil

YUNGBLUD a cântat "Changes" la concertul de adio al trupei Black Sabbath de la Villa Park, în fața a 40.000 de spectatori. Muzicianul a interpretat piesa alături de Nuno Bettencourt, II de la Sleep Token, Frank Bello și Adam Wakeman, ca parte a unui supergrup. Te invităm să urmărești momentul.

Publicat

pe

YUNGBLUD - Changes (Live From Villa Park / Back To The Beginning)
YUNGBLUD - Changes (Live From Villa Park / Back To The Beginning) │ FOTO: captură YouTube

Pe 5 iulie a avut loc un adevărat spectacol de muzică, istorie artistică și acte de caritate. Legendara trupa Black Sabbath și-a luat oficial rămas bun cu un concert special, ce va rămâne pentru totdeauna gravat în industria muzicală internațională. Show-ul a găzduit invitați de marcă, peste 40.000 de spectatori și alți numeroși fani din întreaga lume, care au putut să urmărească tranmisiunea live a evenimentului.

Mai mult, Black Sabbath - "Back to the Beginning" a devenit concertul caritabil cu cele mai mari încasări din toate timpurile, strângând peste 190 de milioane de dolari. Banii au fost donați către trei organizații: Cure Parkinson, Spitalul de Copii din Birmingham și Acorn Children's Hospice.

Gesturile altruiste nu s-au oprit aici, însă. YUNGBLUD a lansat oficial înregistrarea live a piesei "Changes" în scop caritabil, toate sumele ce vor veni din ascultarea cover-ului urmând să fie donate acelorași organizații.

Artistul britanic a ținut să menționeze cât de mult a însemnat să fie invitat la concertul Black Sabbath - "Back to the Beginning" și să îi poată ajuta pe cei care au nevoie:

"Acesta a fost, fără îndoială, cel mai important moment din viața mea. Am putut să stau pe scenă și să-i onorez pe unii dintre eroii mei, iar faptul că a atins atât de mulți oameni este cu adevărat copleșitor. Cel mai bun lucru la această lansare este că putem lua un moment atât de monumental, să-l imortalizăm pe bandă, să-l lansăm și să donăm toți banii unor cauze atât de importante precum Cure Parkinson's, Spitalul de Copii din Birmingham și Acorns Children's Hospice. Despre asta este rock and roll-ul. Ascultați-l pe streaming, cumpărați-l, adăugați-l în playlist-ul vostru - haideți să strângem niște bani."

Reinterpretarea lui YUNGBLUD a piesei "Changes" nu a fost apreciată doar de zecile de mii de spectatori, mulți dintre ei declarând online că au devenit fani după acel moment, ci și de Ozzy Osbourne însuși. Prințul Întunericului a fost de părere că YUNGBLUD "a făcut o treabă uimitoare", mai bună decât ar fi putut să o facă chiar el.

Concertul de adio Black Sabbath a inclus reprezentații ale trupelor Guns N' Roses, Slayer, Metallica, Pantera și apariții ale lui Billy Corgan de la The Smashing Pumpkins și Steven Tyler de la Aerosmith. Tom Morello de la Rage Against the Machine a fost directorul muzical al evenimentului.

VIDEO: YUNGBLUD - Changes (Live From Villa Park / Back To The Beginning)

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

YUNGBLUD se confesează în fața fanilor: "M-am luptat foarte mult cu mine însumi"

Copleșit de emoții și în lacrimi, YUNGBLUD a ales să vorbească sincer despre starea sa emoțională și despre presiunea pe care o resimte în industria muzicală actuală. Detalii pe larg în articol.

Publicat

pe

Aerosmith, YUNGBLUD - Problems (visualizer)
Aerosmith, YUNGBLUD - Problems (visualizer) │ FOTO: captură YouTube

YUNGBLUD a publicat un mesaj emoționant pe rețelele sociale, în care recunoaște că traversează o perioadă dificilă și că ritmul intens al carierei sale l-a împiedicat să își proceseze emoțiile. Artistul a împărtășit și un moment vulnerabil petrecut după un concert susținut în Cehia, mulțumindu-le fanilor pentru sprijinul necondiționat.

Artistul a mărturisit că a ezitat să publice imaginile, de teamă să nu fie percepute ca un gest făcut pentru atenție sau popularitate, însă a considerat că autenticitatea este mai importantă.

"Ca să fiu sincer, în ultima vreme m-am luptat foarte mult cu mine însumi. Acest moment a fost felul în care corpul meu a eliberat un val de emoții pe care nu am reușit să le procesez în ultimul an."

YUNGBLUD: "[...] am avut o cădere nervoasă"

Yungblud a explicat că viteza cu care se desfășoară lucrurile în industria muzicală face dificilă gestionarea emoțiilor, fie ele pozitive sau negative. După concertul susținut în fața a 20.000 de spectatori la Bludfest, propriul festival pe care l-a extins recent și în Cehia, artistul a simțit o bucurie imensă. Totuși, la doar câteva minute după ce a părăsit scena, a trecut printr-un moment de anxietate profundă.

"Când am coborât de pe scenă, mă simțeam extraordinar. Dar, douăzeci de minute mai târziu, singur, sub duș, am avut o cădere nervoasă", a povestit acesta.

Criticile și comentariile negative l-au afectat

Muzicianul a vorbit și despre impactul pe care l-au avut asupra sa comentariile negative din mediul online și scepticismul unor oameni din industrie. Potrivit artistului, tot ceea ce a încercat să construiască în ultimii zece ani a fost o comunitate bazată pe iubire, acceptare și siguranță pentru fanii săi, dar, de multe ori, feedback-ul primit nu a fost pe măsura așteptărilor.

În același timp, YUNGBLUD a recunoscut că are nevoie de o perioadă în care să își acorde mai multă atenție și să proceseze tot ceea ce a trăit în ultimii ani. De asemenea, a subliniat că sprijinul comunității sale rămâne unul dintre motivele principale pentru care continuă să creeze muzică și să urce pe scenă.

"În adâncul sufletului știu că trebuie să lucrez puțin cu mine însumi, să înțeleg tot ceea ce simt și să găsesc puterea necesară pentru a continua în acest ritm."

De la începutul carierei sale, YUNGBLUD s-a impus drept un simbol al libertății de expresie, adresând teme precum sănătatea mintală, sexualitatea, identitatea și activismul politic. A lansat primul EP în 2018, urmat de albumul de debut," 21st Century Liability". Cu un sound ce combină influențe de punk britanic, hip hop și alternative rock, YUNGBLUD s-a făcut remarcat imediat prin atitudinea nonconformistă și versurile puternice.

În 2019, a urmat EP-ul "The Underrated Youth", iar în 2020 a lansat "Weird", un album ce a debutat pe locul 1 în UK Albums Chart și a inclus hituri precum "Cotton Candy" sau "God save me, but don’t drown me out". Discul "Yungblud" a venit în 2022, iar în iunie 2025, artistul a dezvăluit un nou material discografic, "Idols". Câteva luni mai târziu, a lansat alături de Aerosmith EP-ul "One More Time". YUNGBLUD a concertat de mai multe ori în România, cea mai recentă vizită fiind anul trecut, la Electric Castle.

Citește în continuare

Tehnologie

Ozzy Osbourne devine AI; Ce a pregătit Sharon pentru fani?

Familia Osbourne duce moștenirea lui Ozzy Osbourne într-o direcție SF. În cadrul evenimentului Licensing Expo 2026 din Las Vegas, Sharon și Jack Osbourne au confirmat un parteneriat cu compania Hyperreal pentru crearea unei versiuni digitale bazate pe inteligență artificială a legendarului artist.

Publicat

pe

documentar ozzy osbourne no escape from now
documentar ozzy osbourne no escape from now

Potrivit lui Jack Osbourne, proiectul recreează „ADN-ul digital” al lui Ozzy, incluzând vocea, imaginea și mișcările sale. Mai mult, Sharon Osbourne susține că fanii vor putea purta conversații cu avatarul AI, iar acesta va răspunde exact „cum ar fi răspuns Ozzy în realitate”.

„Poți să îl întrebi orice, iar el îți va răspunde cu propria voce”, a declarat Sharon în timpul panelului dedicat moștenirii familiei Osbourne. Planul este ca experiența să fie dusă „în toată lumea”, transformând interacțiunea cu artistul într-un soi de hologramă conversațională pentru expoziții, convenții sau experiențe dedicate fanilor.

Compania Hyperreal nu este la prima tentativă de acest gen. În trecut, a creat avataruri AI pentru Stan Lee, Paul McCartney, The Notorious B.I.G. și Mike Tyson. La Comic Con Los Angeles, un avatar AI al lui Stan Lee putea conversa cu vizitatorii, folosind o voce generată artificial extrem de apropiată de cea reală.

Jack Osbourne a explicat că tehnologia a evoluat enorm și că un „digital Ozzy” poate fi integrat rapid în reclame, experiențe interactive sau conținut multimedia. Practic, familia vede această versiune AI ca pe o extensie a brandului Ozzy pentru generațiile viitoare.

Interesul pentru moștenirea lui Ozzy rămâne uriaș și după moartea sa din iulie 2025. În 2027 se pregătește revenirea festivalului Ozzfest, iar proiectul cinematografic „Back To The Beginning”, dedicat ultimului concert Black Sabbath în formula originală, continuă să genereze interes global.

Totodată, expoziția „Ozzy Osbourne: Working Class Hero” de la Birmingham Museum & Art Gallery a atras peste 450.000 de vizitatori și a fost extinsă până în septembrie 2026.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Sharon Osbourne confirmă revenirea Ozzfest în 2027

Sharon Osbourne a confirmat oficial revenirea Ozzfest, dezvăluind că festivalul va fi, în primă instanță, un eveniment de două zile la Villa Park, ulterior urmând să se îndrepte spre America de Nord. Dacă fanii își vor dori, festivalul s-ar putea extinde.

Publicat

pe

Ozzy
Ozzy │ FOTO: Ciprian "Cipane" Vladut cipane.com

Ultimul Ozzfest avea loc în 2018, urmat de o ediție specială de Revelion în 2019. Aflată la conferința MIDEM 2026 din Cannes, Sharon a confirmat că revenirea Ozzfest este o certitudine.

"Da, absolut (Ozzfest revine). Ne vom ocupa de asta", a spus Sharon la The Global Meeting for Music Industry Leaders.

În ultimele luni de viață ale lui Ozzy, Sharon a deschis subiectul revenirii festivalului. Deși Ozzy a crezut pentru o vreme că va fi complicat să organizezi Ozzfest când el nu va mai fi, părerea lui s-a schimbat ulterior.

"Ozzy și cu mine discutam despre asta, și el spunea: <Crezi că Ozzfest ar funcționa fără mine?> Și eu i-am explicat: <Da, este un brand. Va funcționa fără tine.> Iar el mi-a confirmat că își dorește asta: <Ar trebui să o facem.>."

Pagina oficială de Instagram a festivalului a tot sugerat o revenire în 2027, iar acum Sharon a făcut anunțul oficial. Vorbind despre acest subiect în noul episod al podcastului The Osbournes, Sharon a dezvăluit și primele detalii.

"Vrem să facem două zile la Aston Villa și apoi să venim în America. Și vrem să auzim de la fani unde ar trebui să mergem în America. Și, de asemenea, trebuie să găsim mult talent tânăr, pentru că asta ar fi vrut (Ozzy)."

Fiul ei, Jack, a adăugat că planul este să completeze datele din Marea Britanie cu "două zile undeva în America de Nord", Sharon confirmând că echipa "va vedea cum merge" înainte de a se angaja în organizarea altor ediții. Dacă va exista cerere, Ozzfest ar putea reveni anual și ar putea relua formatul de turneu începând cu 2028.

Sharon a purtat deja câteva discuții cu Live Nation despre revenirea completă a festivalului. S-a luat în vedere și ideea unui Ozzfest modern, cu un lineup mai eclectic, pentru a reflecta modul în care publicul consumă muzică astăzi.

Citește în continuare

Trending