Pe 5 iulie a avut loc un adevărat spectacol de muzică, istorie artistică și acte de caritate. Legendara trupa Black Sabbath și-a luat oficial rămas bun cu un concert special, ce va rămâne pentru totdeauna gravat în industria muzicală internațională. Show-ul a găzduit invitați de marcă, peste 40.000 de spectatori și alți numeroși fani din întreaga lume, care au putut să urmărească tranmisiunea live a evenimentului.
Mai mult, Black Sabbath - "Back to the Beginning" a devenit concertul caritabil cu cele mai mari încasări din toate timpurile, strângând peste 190 de milioane de dolari. Banii au fost donați către trei organizații: Cure Parkinson, Spitalul de Copii din Birmingham și Acorn Children's Hospice.
Gesturile altruiste nu s-au oprit aici, însă. YUNGBLUD a lansat oficial înregistrarea live a piesei "Changes" în scop caritabil, toate sumele ce vor veni din ascultarea cover-ului urmând să fie donate acelorași organizații.
Artistul britanic a ținut să menționeze cât de mult a însemnat să fie invitat la concertul Black Sabbath - "Back to the Beginning" și să îi poată ajuta pe cei care au nevoie:
"Acesta a fost, fără îndoială, cel mai important moment din viața mea. Am putut să stau pe scenă și să-i onorez pe unii dintre eroii mei, iar faptul că a atins atât de mulți oameni este cu adevărat copleșitor. Cel mai bun lucru la această lansare este că putem lua un moment atât de monumental, să-l imortalizăm pe bandă, să-l lansăm și să donăm toți banii unor cauze atât de importante precum Cure Parkinson's, Spitalul de Copii din Birmingham și Acorns Children's Hospice. Despre asta este rock and roll-ul. Ascultați-l pe streaming, cumpărați-l, adăugați-l în playlist-ul vostru - haideți să strângem niște bani."
Reinterpretarea lui YUNGBLUD a piesei "Changes" nu a fost apreciată doar de zecile de mii de spectatori, mulți dintre ei declarând online că au devenit fani după acel moment, ci și de Ozzy Osbourne însuși. Prințul Întunericului a fost de părere că YUNGBLUD "a făcut o treabă uimitoare", mai bună decât ar fi putut să o facă chiar el.
Concertul de adio Black Sabbath a inclus reprezentații ale trupelor Guns N' Roses, Slayer, Metallica, Pantera și apariții ale lui Billy Corgan de la The Smashing Pumpkins și Steven Tyler de la Aerosmith. Tom Morello de la Rage Against the Machine a fost directorul muzical al evenimentului.





















































