Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Zdob și Zdub, Fanfare Ciocărlia, Robin and the Backstabbers cântă la Festivalul Strada Armenească 2025

Festivalul Strada Armenească revine cu cea de-a IX-a ediție și promite trei zile de muzică live, dialoguri culturale și identitate a diasporei armene în Grădina Botanică din București. Organizatorii au dezvăluit programul muzical, iar printre artiștii confirmați se numără Zdob și Zdub, Fanfare Ciocărlia, Robin and the Backstabbers.

Publicat

pe

Fanfare Ciocărlia (foto Asphalt Tango Records), RATB și Zdob și Zdub (foto InfoMusic)
Fanfare Ciocărlia (foto Asphalt Tango Records), RATB și Zdob și Zdub (foto InfoMusic)

Festivalul Strada Armenească revine între 1 și 3 august cu o ediție care își propune mai mult decât celebrarea tradițiilor și moștenirea culturală a armenilor din România - evenimentul se concentrează pe afirmarea unei identități în mișcare, devenind un punct de întâlnire și dialog al tinerilor armeni din diaspora, dar și un melting pot multicultural, în oaza grădinii bucureștene. Ajuns la cea de-a IX-a ediție, festivalul transformă din nou Grădina Botanică într-un spațiu viu al întâlnirilor dintre generații, culturi și forme artistice.

Ediția din acest an marchează o direcție strategică importantă: consolidarea axei culturale București-Chișinău-Erevan, printr-un program ce aduce împreună artiști din Armenia, Republica Moldova și România, alături de comunitățile și publicul lor. De la rockul psihedelic și muzica tradițională reinterpretată, până la fanfare nomade, jazz etnic, romanțe urbane și spoken word balcanic, selecția muzicală din 2025 conturează un tablou viu și curajos al diasporei armene și al regiunii extinse în care trăiește. 

Program muzical Strada Armenească 2025

Vineri, 1 august

  • 17:30 - DJ Set: Miko Baghdasarian ft. Erik Aslanyan & Vasil Sahakyan (România-Armenia)
  • 19:30 - Surorile Osoianu (Republica Moldova)
  • 21:00 - Zdob și Zdub (Republica Moldova)

Debutul ediției aduce în Grădina Botanică tandrețea revigorantă a surorilor Osoianu, păstrătoare ale cântecului arhaic moldovenesc, urmate de un concert energic semnat Zdob și Zdub - trupa-fenomen care a purtat folclorul basarabean pe marile festivaluri ale lumii. Ziua se deschide cu un DJ set special, în care Miko Baghdasarian revine cu un set eclectic, însoțit de instrumentiști ce vizitează festivalul din Erevan.

Sâmbătă, 2 august

  • 16:30 - DJ Set: Ligia Keșișian ft. Lucas Molina
  • 18:00 - Corina Sîrghi & Taraf (România)
  • 19:30 - Gata Band (Armenia)
  • 21:00 - Fanfare Ciocărlia (România)

O zi dedicată contrastelor și armoniilor: de la romanțele reinterpretate ale Corinei Sîrghi, până la jazz-ul etnic sofisticat al trupei Gata Band, venită din Erevan. Fanfare Ciocărlia închide seara cu un show ce promite a fi memorabil – un concert ca o sărbătoare a spiritului balcanic și libertății muzicale. Ziua începe cu un DJ set performativ semnat de Ligia Keșișian și muzicianul argentinian Lucas Molina.

Duminică, 3 august

  • 16:30 - Sound of TED’S
  • 18:00 - Frate Gheorghe & mica orchestră (Republica Moldova)
  • 19:30 - The Bambir (Armenia)
  • 21:00 - Robin and the Backstabbers (România)

În ultima zi de festival, Frate Gheorghe prezintă un show care e și manifest, și ritual. The Bambir, legendara trupă din Armenia, aduce pentru prima oară în România lirica sa rock, iar Robin and the Backstabbers închid festivalul cu sonorități alternative.

Acces Strada Armenească 2025

  • Intrarea la festival este liberă, se plătește doar biletul de acces în Grădina Botanică: 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru elevi, studenți și pensionari.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Concerte & turnee

Program muzical la Balkanik Festival 2026; Zdob și Zdub, Ladaniva, Baba Zula, printre artiștii confirmați

Balkanik Festival revine între 28 și 30 august 2026 cu cea de-a 13-a ediție și anunță un lineup care aduce împreună artiști din Armenia, Franța, Republica Moldova, România, Turcia, Polonia, Serbia și spații sonore cu rădăcini irakiene și yemenite. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Ladaniva / Taraf de Caliu / Zdob și Zdub / Cümbüş Cemaat
Ladaniva / Taraf de Caliu / Zdob și Zdub / Cümbüş Cemaat │ FOTO: captură YouTube

După anunțarea mutării în Parcul Tei, pe malul lacului, Balkanik Festival 2026 dezvăluie acum programul muzical al ediției: Ladaniva, Zdob și Zdub, Taraf de Caliu, Baba Zula, Bubliczki, Shiran & Bakal, Cümbüş Cemaat, Kristijan Azirović Orkestar și proiectul special Romica Puceanu Reimagined.

Sub tema "The Sounds of Heritage. The Rhythm of Now.", ediția din acest an explorează felul în care tradițiile muzicale continuă să circule, să se transforme și să aprindă scenele contemporane. Timp de trei zile, Parcul Tei devine un univers al muzicilor lumii, al dansului sub copaci, al apusurilor pe lac, al artei contemporane, gastronomiei internaționale, meșteșugurilor, activităților pe apă și întâlnirilor care fac din Balkanik mai mult decât un festival: o comunitate.

Mai multe despre artiștii Balkanik Festival 2026

Ladaniva (Armenia / Franța)

Ladaniva este una dintre cele mai iubite apariții ale noii scene world music europene. Duo-ul format din Jaklin Baghdasaryan și Louis Thomas a cucerit publicul printr-un amestec luminos de folclor armean, ritmuri balcanice, maloya, jazz, reggae și energie de petrecere fără granițe. După reprezentarea Armeniei la Eurovision 2024, Ladaniva a devenit un nume familiar și pentru publicul din România, mai ales prin reinterpretarea piesei "Șaraiman", din repertoriul Romicăi Puceanu. La Balkanik, Ladaniva aduce exact acel tip de concert care pare să fi fost inventat pentru vară: intens, liber, plin de culoare și imposibil de ascultat stând pe loc.

Zdob și Zdub (Republica Moldova)

Zdob și Zdub este, de peste trei decenii, una dintre cele mai explozive trupe ale Europei de Est. Născuți la Chișinău și crescuți la intersecția dintre rock, punk, ska, hardcore, hip-hop și folclor, muzicienii au dus sunetul Moldovei pe scene internaționale și în fața a milioane de oameni, inclusiv prin participările la Eurovision. Muzica lor are ceva rar: poate fi în același timp ironică, politică, populară, punk și profund afectivă. La Balkanik, vin cu energia unei trupe care știe cum se pornește un dans colectiv și cum se transformă o scenă într-o sărbătoare.

Taraf de Caliu (România)

Taraf de Caliu aduce pe scena Balkanik o linie vie a muzicii lăutărești românești, purtată de muzicieni legați de legendarul Taraf de Haïdouks. În centrul grupului se află Gheorghe "Caliu" Anghel, violonist de o intensitate rară, alături de muzicieni pentru care lăutăria nu este arhivă, ci viață trăită în timp real. Muzica lor vine din Clejani și a traversat continente, scene, filme, festivaluri și colaborări internaționale, păstrând acea forță directă și sălbatică pe care nu ai cum să nu o simți când îi asculți.

Baba Zula (Turcia)

Baba Zula reprezintă una dintre cele mai importante și inconfundabile trupe ale undergroundului din Istanbul. Fondat în 1996, proiectul lui Murat Ertel și al colaboratorilor săi amestecă saz electric, percuții, dub, improvizație, psihedelie anatoliană, sunete urbane și o estetică live care face ca fiecare concert să pară o ceremonie electrică. Muzica lor nu descrie Istanbulul, ci îl face să vibreze: străzi, Bosfor, zgomote, ritualuri, ecouri orientale, distorsiuni contemporan și un twist subversiv. Baba Zula vin la Balkanik cu un concert hipnotic, intens și perfect pentru cei care caută muzica lumii în forma ei cea mai liberă.

Bubliczki (Polonia)

Bubliczki vin din regiunea Kashubia, în nordul Poloniei, și aduc cu ei una dintre cele mai energice formule ale scenei folk poloneze. Muzica lor combină tradiții kashubiene, armonii klezmer, sufluri balcanice și o poftă de scenă care transformă concertul într-un mic haos fericit. Fondată în 2007, trupa a devenit cunoscută pentru show-urile sale explozive, în care virtuozitatea merge mână în mână cu umorul și dansul.

Shiran & Bakal (rădăcini irakiene și yemenite)

Shiran & Bakal aduc la Balkanik un sunet magnetic, născut din rădăcini irakiene și yemenite, tradiții familiale, cântece arabe și producție electronică contemporană. Proiectul lor recontextualizează melodii și fragmente de memorie muzicală prin sintetizatoare analogice, basslines grele și groove-uri de club, construind o punte între cântecul de acasă și ringul de dans global. În muzica lor, tradiția nu apare ca decor, ci ca materie vie, personală, adusă în prezent cu eleganță și forță.

Cümbüş Cemaat (Turcia)

Cümbüş Cemaat este un colectiv muzical născut în jurul scenei universitare din Istanbul, cunoscut pentru felul în care adună cântece din Balcani și Orientul Mijlociu și le trece printr-o energie de comunitate, improvizație și petrecere. După ce au urcat pentru prima dată pe scena unui festival internațional la Balkanik în 2015, au compus muzică originală pentru filmul "Djam" al regizorului Tony Gatlif și au colaborat cu Shantel pentru albumul "Istanbul". Cümbüş Cemaat nu caută să fixeze tradiția într-o formă rigidă, ci o lasă să circule între voci, instrumente și ritmuri.

Kristijan Azirović Orkestar (Serbia)

Kristijan Azirović Orkestar vine din sudul Serbiei și aparține marii tradiții a fanfarelor balcanice. Condus de trompetistul Kristijan Azirović, premiat la celebrul Festival de Trompetă de la Guča, ansamblul este recunoscut pentru forța sa live, pentru energia brută și pentru felul în care transformă fiecare concert într-o sărbătoare a suflurilor, percuției și dansului. Muzica lor vine dintr-o zonă în care fanfara însoțește momentele importante ale vieții, de la nuntă la ritual comunitar.

Romica Puceanu Reimagined (România)

Cea de-a 13-a ediție Balkanik Festival este dedicată memoriei și moștenirii muzicale a Romicăi Puceanu, una dintre marile voci ale muzicii lăutărești urbane românești. La 30 de ani de la dispariția sa și în apropierea centenarului nașterii, festivalul va prezenta în premieră proiectul special "Romica Puceanu Reimagined", o întâlnire unică între artiști români exploratori ai sunetelor tradiționale, ai world music-ului și ai fusion-ului contemporan. Pentru prima dată împreună pe aceeași scenă în această formulă, ei vor reinterpreta repertoriul Romicăi Puceanu ca gest viu de ascultare, revitalizare și creație.

Alte activități și experiențe propuse de Balkanik Festival 2026

Pe lângă programul muzical, Balkanik Festival aduce în Parcul Tei DJ seturi, târg meșteșugăresc, artă contemporană, activități pe lac, gastronomie internațională, video mapping, talks, ateliere sau zone de relaxare.

Noul spațiu al festivalului, pe malul Lacului Tei, deschide o altă relație cu orașul: mai multă natură, mai mult aer, mai multe zone de întâlnire și o atmosferă de final de vară care transformă Parcul Tei într-o oază urbană pentru publicul venit din București, din țară și din afara ei.

Prețuri bilete Balkanik Festival 2026

Biletele de acces sunt disponibile online, la următoarele categorii de prețuri:

  • Presale: 180 lei + taxe (iunie-august)
  • Acces general: 250 lei + taxe (la intrare)
  • Bilete pe zile: 130 lei + taxe (disponibile din august)
Citește în continuare

Concerte & turnee

A apărut un nou "festival": Neversea Nights 2026 - Vezi programul

În perioada 4 iulie - 15 august, fiecare weekend aduce muzică live la Neversea Nights 2026. Artiști români îndrăgiți de public, precum Cargo, Vița de Vie, Mira, Vunk și Andrei Bănuță urcă pe scena de la Neversea Beach. Programul concertelor a fost dezvăluit de organizatori.

Publicat

pe

Plaja Neversea Beach
Plaja Neversea Beach

Vara aceasta, scena de la Neversea Beach aduce pe nisip artiști populari, muzică live, apusuri spectaculoase și nopți care se trăiesc aproape de mare. Zdob și Zdub, Damian Brothers, Acoustic Boyz, Cargo, Florin Ristei, Orchestra Simfonică Vivaldi Rocks, Lupii lui Calancea, VUNK, The Motans, Irina Rimes și mulți alții pregătesc un sezon complet de experiențe live.

Neversea Nights 2026 se desfășoară în perioada 4 iulie - 15 august, weekend de weekend publicul având ocazia de a asista la câte 2 sau 3 concerte live. Programul concertelor este disponibil mai jos.

Programul concertelor la Neversea Nights 2026:

  • Zdob și Zdub (Sâmbătă, 4 iulie)
  • Damian Brothers (Vineri, 10 iulie)
  • Acoustic Boyz (Sâmbătă, 11 iulie)
  • Cargo (Duminică, 12 iulie)
  • Florin Ristei (Vineri, 17 iulie)
  • Orchestra Simfonică Vivaldi Rocks (Sâmbătă, 18 iulie)
  • Lupii lui Calancea (Vineri, 24 iulie)
  • Trupa lui Smoothie (Sâmbătă, 25 iulie)
  • Vița de Vie Acu2tic (Duminică, 26 iulie)
  • Mira (Vineri, 31 iulie)
  • Ștefan Știucă (Sâmbătă, 1 august)
  • Vunk (Duminică, 2 august)
  • Andrei Bănuță (Vineri, 7 august)
  • Mihai Mărgineanu (Duminică, 9 august)
  • The Motans (Vineri, 14 august)
  • Irina Rimes (Duminică, 15 august)

Transport gratuit la Neversea Beach

Organizatorii Neversea Nights pun la dispoziția publicului mijloace de transport gratuite:

"Ajungi în parcarea Modern, ne suni de la pick-up point, iar noi te aducem direct pe plajă cu mașinuțele Neversea Beach. Pick-up point: 0723 034 341."

Bilete la Neversea Nights 2026

  • Prețurile biletelor vor fi dezvăluite în curând. Biletele vor fi puse în vânzare online.

Neversea Kapital a fost reprogramat în 2027

Cea de-a doua ediție Kapital Festival, ce ar fi trebuit să aibă loc în perioada 3 - 5 iulie la Arena Națională, a fost anulată.  Potrivit organizatorilor, "din cauza unui cumul complex de factori externi, (festivalul) se reprogramează pentru 2027". Organizatorii promit că ediția din 2027va fi spectaculoasă și va continua povestea începută în 2025.

Kapital Festival a fost gândit ca primul eveniment de anvergură organizat de UNTOLD Universe în capitala României. La prima ediție, din lineup au făcut parte artiști renumiți ai genului EDM și tehno, precum Axwell, Paul Kalkbrenner, Alok, Salvatore Ganacci,

Citește în continuare

Concerte & turnee

Kimaro Festival revine în Piața Constituției în iunie 2026 - program muzical

Trei zile de muzică, distracție și voie bună - asta promite noua ediție Kimaro Festival, organizată peste doar câteva săptămâni în centrul capitalei. Detalii despre artiștii care vor urca pe scenă, dar și despre pass-urile de acces găsești în articol.

Publicat

pe

Ștefan Bănică / Bere Gratis / Theo Rose / Robin and the Backstabbers
Ștefan Bănică / Bere Gratis / Theo Rose / Robin and the Backstabbers │ FOTO: InfoMusic

Kimaro Festival revine cu o nouă ediție, programată pentru 12-14 iunie în Piața Constituției din București. Unii dintre cei mai îndrăgiți artiști români au acceptat invitația de a urca pe scenă și de a susține concerte de neuitat.

Accesul este gratuit

IMPORTANT! Accesul la eveniment se va face DOAR cu pass pe care îl poți descărca gratuit online. Tot aici, vei găsi puse la vânzare abonamente VIP la prețul de 199 lei ce includ: acces prioritar în locație, platformă dedicată cu cea mai bună vizibilitate a scenei, un pahar de vin la alegere (alb, rosé sau roșu) și un bar dedicat

Acces minori:

Copiii sub 7 ani nu au nevoie de bilet separat. În cazul în care copilul are peste 7 ani, este necesar să fie descărcat un pass gratuit și pentru acesta.

Program Kimaro Festival 2026

Vineri, 12 iunie

  • Mario
  • Theo Rose
  • Robin and the Backstabbers

Sâmbătă, 13 iunie

  • Alex Velea
  • Ștefan Bănică
  • Lupii lui Calancea

Duminică, 14 iunie

  • Smiley
  • Bere Gratis
  • Trooper

Inițiativa Kimaro Open Stage

Anul acesta, organizatorii Kimaro Festival au lansat inițiativa KIMARO Open Stage, din dorința de a oferi o șansă trupelor aflate la început de drum de a urca pe scenele Kiss FM, Magic FM și Rock FM din Piața Constituției și de a cânta live în fața a mii de oameni. 74 de trupe s-au înscris în competiție, iar artiștii din linup-ul Kimaro 2026 au ales câștigătorii, care vor cânta în deschidere. În urma voturilor, iată cine sunt finaliștii:

Scena KISS FM: Highlife Show Band, Cireșan, Tibi Scobiola Band

Scena MAGIC FM: Tudor Miron, Raluca Radu & the Brass Band, Trupa Exact

Scena ROCK FM: The Groovy Bastards, Armand Popa, Floarea Soarelui

Mai multe despre artiștii care vor urca pe scena Kimaro Festival 2026

Mario aka Mario Fresh și-a început cariera devreme, participând la competiții vocale și emisiuni precum Românii au talent. Din 2014, a lansat hituri precum "Solo", "Brațe străine", featuring Andra, "Caliente" și "Săracă inima mea". Una dintre cele mai remarcabilte reușite de până acum a venit în 2022, când piesa "Necesar" în colaborare cu Renvtø a strâns peste 80 de milioane de stream-uri și a urcat pe primul loc în topurile românești timp de mai multe luni. Melodia s-a bucurat de succes și în străinătate, ocupând poziții fruntașe în topurile din mai multe țări.

Theo Rose este una dintre cele mai populare și versatile artiste din România. Cu o carieră în continuă ascensiune, Theo a reușit să cucerească inimile publicului cu numeroase piese și colaborări de impact precum: "Roata", cu Damian Drăghici, "Stinge Luminile" (OST Miami Bici 2) cu Irina Rimes, "Ca-n România" cu MIRA și "Sângele Frate Nu Te Face" (OST Clanul) cu IAN.

Printre piesele care au s-au remarcat în ultimii ani se numără colaborarea cu Smiley pentru melodia "Ultimul Dans", și featuring-ul cu Andrei Ursu pentru "Noaptea ne fură iubiri", piesă care a staționat 21 de săptămâni în topul celor mai ascultate piese de la radio. De asemenea, piesa "Nu mă duc la club", alături de DOMINO și Alessanda, a ajuns în Top 10 Media Forest, devenind virală și pe platforma TikTok.

Adunați în 2010 de către solistul și compozitorul Andrei Robin Proca după o călătorie solitară de o săptămână prin Munții Călimani, Robin and the Backstabbers își descriu muzica drept "pop melodramatic". Nu au ajuns o trupă de coveruri după albumul "Graceland" al lui Paul Simon, așa cum își imaginau la început, dar au reușit să ia pe sus scena de muzică alternativă din România cu melanjul lor de rock eclectic și versuri moderniste, criptice.

Alex Velea a devenit cunoscut publicului larg cu hit-ul "Yamasha", dar și cu "Ce ți-aș face (Selecta)" alături de Anda Adam. Abordarea sa muzicală, marcată de influențe pop, r&b, hip-hop, latino și dance, a cucerit ascultătorii.

De-a lungul timpului, Alex Velea ca lucrat cu artiști ca Smiley, Antonia, Lino Golden sau Mario Fresh. Și-a dat interesul în a promova o nouă generație de cântăreți, astfel că a pus bazele casei de discuri Golden Boy Society.

Actor, compozitor, interpret, regizor, personalitate tv, producător, cu o carieră de peste 35 de ani, Ștefan Bănică este unul dintre cei mai complecși și iubiți artiști români. A deschis drumul producțiilor muzicale de amploare din România. Numeroase albume de studio, zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film și teatru și nenumărate alte premii și distincții ce vin în completarea palmaresului său impresionant, Ștefan Bănică reprezintă un adevarat brand în showbiz-ul românesc.

Trupa fondată de Alex Calancea electrizează folclorul moldovenesc cu rock, funk, chiuituri și energie teatrală. Muzicienii au colaborat cu Surorile Osoianu și Guz au susținut spectacole ample la Sala Palatului și în Chișinău și recent au prezentat "VOIEVOD", o rock-opera coregrafică, ce a combinat muzica simfonică, rock-ul, folclorul, dansul și teatrul într-un spectacol-concept construit în jurul ideilor de cădere, ridicare, credință și identitate. Proiectul a fost ulterior transpus și într-un film-concert și a consolidat stilul cinematic și teatral care definește astăzi universul artistic Lupii lui Calancea.

Smiley a devenit cunoscut la începutul anilor 2000 ca membru al trupei Simplu, una dintre cele mai populare formații de breakdance și hip-hop din România. În 2008, și-a lansat primul album solo, "În lipsa mea", urmat de "Plec pe Marte" (2010), "Acasă" (2013) și "Confesiune" (2017). Pasiunea lui pentru muzică a fost consolidată de înființarea casei de producție HaHaHa Production, care a lansat numeroși cântăreți de succes. Smiley a colaborat cu o suită de artiști, atât ca interpretare, cât și ca producător/compozitor. Recent, artistul a lucrat alături de Alex Velea și Connect-R la un album de studio.

Încă de la înființare, Bere Gratis s-a impus rapid pe scena muzicală autohtonă printr-un sound melodic, versuri sensibile și un stil care combină rock-ul alternativ cu accente pop și romantice. De-a lungul anilor, formația a lansat o serie de albume devenite repere pentru publicul din România, printre care "Vino mai aproape", "Post Restant", "Revoluție de catifea", "Pe marele ecran" sau "Tonomatul de vise". Piese precum "Vino mai aproape", "Poveste de oraș", "Ultrafete" sau "La tine aș vrea să vin" au fost intens difuzate la radio și au devenit imnurile mai multor generații de ascultători.

Trooper este printre cele mai de succes trupe din România, având o carieră de 30 de ani fără pauze. Formația a influențat generații întregi de muzicieni și fani, a împărțit scena cu Iron Maiden, Scorpions, Judas Priest, Whitesnake, Deep Purple, Europe, Prodigy, Manowar, WASP, Sepultura, iar fiecare album lansat conține piese care au devenit adevărate imnuri pentru iubitorii de rock.

Citește în continuare

Trending