Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

"Muzica ce vine din păduri": Povestea muzicii din Twin Peaks și legătura profundă cu România post-revoluționară

O lumină slabă, un pian electric și un regizor care șoptește „fă să sune ca vântul”. Așa a început, în 1989, una dintre cele mai mistice povești muzicale ale televiziunii moderne. David Lynch, cunoscut pentru filmele sale bizare și hipnotice, l-a invitat pe compozitorul Angelo Badalamenti să creeze muzica pentru noul său proiect TV: Twin Peaks. Ce a ieșit din acea sesiune în studio nu a fost doar o coloană sonoră — ci o vrajă, o elegie sonoră ce avea să devină simbolul unei generații.

Publicat

pe

Angelo Badalamenti Twin Peaks
Angelo Badalamenti Twin Peaks │ FOTO: HBO

Într-un studio din Manhattan, fără partituri sau repetiții, David Lynch i-a spus lui Badalamenti: „Imaginează-ți o fată frumoasă și speriată, pierdută într-o pădure întunecată.” Badalamenti a atins două note pe vechiul său Fender Rhodes, iar David a închis ochii. „Asta e. Nu te opri.” În 20 de minute, s-a născut Laura Palmer’s Theme. O piesă care începe ca un vis melancolic, urcă într-un crescendo aproape apocaliptic și apoi cade în tăcere. Nu s-a schimbat nicio notă. Totul a fost compus dintr-o singură suflare.

Tema Laurei nu e doar coloana sonoră a unei crime misterioase — e vocea unei Americi suburbane dezintegrate, a unei adolescente care ascunde secrete imposibile, a unei lumi în care inocența și groaza dansează în același slow tulburător. În serial, muzica nu e fundal: e personaj, atmosferă, și uneori... răspuns. „Muzica lui Twin Peaks îți arată ce nu ți se spune cu voce tare”, declara un critic de televiziune la începutul anilor ’90.

Twin Peaks în România

Poate puțini își mai amintesc, dar Twin Peaks a fost una dintre primele producții occidentale de mare impact difuzate în România post-revoluționară. Într-o țară care abia descoperea televiziunea fără cenzură, serialul a rulat în anii ’90 pe TVR, adesea seara târziu, într-o liniște ciudată, cu subtitrări crude și imagini care păreau ireale. Mulți români l-au văzut fără să înțeleagă totul — dar tema Laurei Palmer? Acea muzică? A rămas. În minți, în vise, în acel colț de suflet care încă plânge ceva ce n-a trăit.

Într-o perioadă în care România era tulburată de tranziție, lipsă de repere și frică amestecată cu libertate, Twin Peaks părea mai mult decât un serial — era o oglindă. O Americă decadentă, dar poetică. O fată ucisă, dar etern frumoasă. Iar muzica... era fundalul perfect pentru o țară care învăța să simtă din nou.

Concertul din 2025

În 2025, pe 5 iulie la Ateneu, universul Twin Peaks se întoarce pe scenă, cu un concert live dedicat operei lui Angelo Badalamenti. Piesele, interpretate live cu imagini emblematice din serial, vă vor transporta direct în inima Twin Peaks! Va fi o seară plină de suspans, de finețe și de frumusețe muzicale- amestecul perfect dintre suprarealismul lui David Lynch și partitura de geniu a lui Badalamenti.

Printre secventele muzicale interpretate:

„Twin Peaks Theme” –veți simți răcoarea ceții în timp ce melodia obsedantă a orașului vă trage înăuntru;
„Laura Palmer’s Theme” – un cântec de leagăn bântuitor, care dezvăluie frumusețea și tristețea din spatele personajului central, Laura Palmer;
„Fire Walk with Me” – o piesă intensă și hipnotică care te duce în adâncurile întunericului;
„Falling” – cântecul iconic care vă va lăsa plutind în peisajul de vis suprarealist al Twin Peaks;
„Love Theme” – o serenadă dulce-amăruie a poveștii de dragoste întortocheate care se desfășoară în umbra;
„Audrey’s Dance” – o melodie ciudată și de neuitat, care surprinde farmecul misterios al lui Audrey.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte sâmbătă, 5 iulie 2025

Twin Peaks live

Loc
Ateneul Român
Comentează

Lifestyle

In memoriam: artiștii pe care i-am pierdut în 2025

Fiecare an aduce cu sine nu doar începuturi promițătoare, ci și finaluri dureroase. În 2025, ne-am luat rămas bun de la prezențe care au influențat profund felul în care ascultăm, simțim și înțelegem muzica, cinematografia, arta în general. Un omagiu adus celor care au plecat, dar care continuă să trăiască prin creațiile lor.

Publicat

pe

Artiști trecuți în neființă în 2025
Artiști trecuți în neființă în 2025

David Lynch

David Lynch, regizorul emblematic recunoscut pentru viziunea sa artistică suprarealistă, a murit pe 16 ianuarie, la vârsta de 78 de ani. Acesta fusese diagnosticat cu emfizem, o boală pulmonară cronică, cauzată de "mulți ani de fumat". 

Apreciat pentru abilitatea sa inepuizabilă de a ieși din șabloanele industriei, David Lynch a primit trei nominalizări la Oscar în categoria cel mai bun regizor pentru filmele "Blue Velvet", "The Elephant Man" și "Mulholland Drive". În 1990, a câștigat prestigiosul Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes pentru pelicula "Wild at Heart". În același an a apărut pe micile ecrane serialul "Twin Peaks", unul dintre cele mai remarcabile proiecte din portofoliul lui Lynch.

Val Kilmer

Lumea cinematografiei l-a pierdut pe Val Kilmer pe 2 aprilie. Actorul s-a stins din viață din cauza pneumoniei, la vârsta de 65 de ani. Și-a început cariera pe scenă, fiind cel mai tânăr student acceptat vreodată la celebra Juilliard School. Au urmat filme de comedie precum "Top Secret!" (1984) și "Real Genius" (1985), dar a Val Kilmer devenit cu adevărat cunoscut odată cu rolul lui Iceman în "Top Gun" (1986), unde a jucat alături de Tom Cruise.

Unul dintre cele mai memorabile roluri ale sale a fost interpretarea muzicianului Jim Morrison, solistul trupei The Doors în filmul lui Oliver Stone din 1991. Un alt film care apare pe buzele multora când aud numele lui Val Kilmer este "Batman Forever", lansat în 1995. Printre alte pelicule din filmografia sa, menționăm "Tombstone" (1993), "Heat" (1995), unde a jucat alături de Robert De Niro și Al Pacino sau "The Saint" (1997).

Michael Madsen

Actorul Michael Madsen a plecat dintre noi pe 3 iulie, în urma unui stop cardiac. Avea 67 de ani. Consacrat de colaborările cu Quentin Tarantino, Madsen a devenit emblematic în "Reservoir Dogs" (1992), unde i-a dat viață personajului Mr. Blonde. Au urmat "Kill Bill: Vol. 2", "The Hateful Eight" și "Once Upon a Time in Hollywood", întărind o relație creativă care a definit o parte importantă din cariera sa. Dar Michael Madsen a însemnat mai mult decât Tarantino: a fost memorabil și în "Thelma & Louise", "Donnie Brasco", "Sin City" sau "Die Another Day".

Connie Francis

Connie Francis, una dintre cele mai emblematice artiste ale anilor '50 și '60, s-a stins din viață pe 16 iulie, la vârsta de 87 de ani. În lunile dinaintea decesului, devenise virală pe platformele de socializare datorită melodiei "Pretty Little Baby".

Francis a început să cânte la acordeon în copilărie și a participat la diverse show-uri de talente. În 1958, a înregistrat "Who's Sorry Now?". Inițial ignorată de posturile de radio, melodia a fost promovată de Dick Clark în emisiunea "American Bandstand" și a devenit imediat un hit național și internațional. De aici a urmat o serie impresionantă de succese care au definit muzica pop feminină a epocii: "Where the Boys Are", "Lipstick on Your Collar", "Stupid Cupid", "My Happiness" sau "Everybody’s Somebody’s Fool".

Ozzy Osbourne

Pe 22 iulie, industria muzicală internațională l-a pierdut pe părintele heavy metal-ului. Cunoscut atât drept solistul Black Sabbath, cât şi un star de reality show de succes, Ozzy Osbourne a încetat din viaţă la vârsta de 76 de ani. Acesta se lupta cu boala Parkinson şi o serie de alte afecţiuni, care nu au reuşit însă să îl ţină departe de muzică. Cu doar 2 săptămâni înainte de moartea sa, Ozzy cânta la concertul de adio al trupei Black Sabbath, intitulat "Back to the Beginning".

Ozzy a lăsat în urmă o adevărată moștenire artistică, o discografie respectabilă, un timbru copiat de mulţi, o familie compusă din 5 copii şi ghidul său spiritual, Sharon. Greu de numit o legendă rock mai mare, mai influentă, mai carismatică şi mai uşor de recunoscut de la primele cuvinte rostite sau cântate.

Brent Hinds

Brent Hinds, chitaristul și unul dintre fondatorii trupei Mastodon, a încetat din viață la doar 51 de ani, în urma unui accident de motocicletă petrecut pe 20 august. Artistul a pus bazele Mastodon în anul 2000 alături de Troy Sanders, Bill Kelliher și Brann Dailor. Formația din Atlanta a devenit rapid un reper al scenei metal moderne, îmbinând sonorități progresive cu influențe alternative și sludge. De-a lungul carierei, trupa a primit șase nominalizări la Grammy și a câștigat în 2018 premiul pentru "Best Metal Performance" cu piesa "Sultan's Curse", inclusă pe albumul "Emperor of Sand".

În afara Mostodon, Brent a explorat și alte proiecte muzicale, precum Fiend Without a Face, West End Motel sau Legend of the Seagullmen.

Robert Redford

Robert Redford, unul dintre cei mai emblematici actori ai Hollywood-ului, avea 89 de ani când a trecut în neființă, pe 16 septembrie. Cariera lui s-a întins pe mai bine de șase decenii, timp în care a devenit cunoscut prin roluri de referință în "Butch Cassidy and the Sundance Kid", "All the President's Men", "The Sting" și "Out of Africa".

În ultimii ani de viață, actorul a rămas activ în zona artistică și civică, semnând opinii publice legate de criza climatică și susținând tinerii cineaști independenți. Robert Redford rămâne în memoria publicului nu doar ca actor și regizor premiat, ci și ca pictor, activist și vizionar care a schimbat pentru totdeauna felul în care se face și se înțelege filmul.

Diane Keaton

Actrița americană Diane Keaton s-a stins din viață pe 11 octombrie, la vârsta de 79 de ani. Cu o carieră întinsă pe mai bine de cinci decenii, Keaton a fost una dintre cele mai distinctive voci feminine ale Hollywood-ului, o artistă care a redefinit ideea de feminitate pe ecran și a inspirat generații întregi.

După debutul pe Broadway, în musicalul "Hair", Diane a atras atenția lui Woody Allen, care a distribuit-o în piesa "Play It Again, Sam" (1969), punând bazele uneia dintre cele mai cunoscute colaborări din istoria cinematografiei americane. Actrița a apărut în numeroase filme semnate de el, precum "Sleeper" (1973), "Love and Death" (1975), "Annie Hall", "Interiors" (1978), "Manhattan" (1979), "Radio Days" (1987) și "Manhattan Murder Mystery" (1993).

John Lodge

John Lodge, legendarul basist, vocalist și compozitor al formației The Moody Blues, a murit la vârsta de 82 de ani.  A fost una dintre figurile definitorii ale trupei The Moody Blues, alături de Justin Hayward, Graeme Edge și Ray Thomas. Formația britanică, fondată în anii '60, a reușit să transforme rockul simfonic într-o experiență completă, îmbinând orchestrația clasică cu introspecția poetică a rockului progresiv. Lodge s-a alăturat trupei în 1966 și a devenit rapid una dintre forțele sale creative, compunând unele dintre cele mai mari hituri ale formației, precum "Ride My See-Saw", "I'm Just a Singer (In a Rock and Roll Band)" și "Isn't Life Strange?".

Cu o carieră de peste cinci decenii, John Lodge a vândut alături de The Moody Blues peste 70 de milioane de albume, devenind un reper în istoria rockului britanic. În ultimii ani, artistul a continuat să cânte și să înregistreze, inclusiv în turnee solo și proiecte alături de membri ai trupei YES.

D'Angelo

Emblematicul cântăreț de soul și R&B D'Angelo a murit pe 14 octombrie, la vârsta de 51 de ani. Michael Eugene Archer, pe numele real, a fost considerat unul dintre artiștii care au definit genul neo-soul. A lansat de-a lungul carierei sale trei albume de studio. "Brown Sugar", albumul de debut, apărea în 1995. Albumul a urcat până pe poziția a 4-a în topul Billboard R&B Albums, primind 4 nominalizări la Grammy. Următorul material, "Vodoo" (2000), a ajuns pe primul loc în topul general Billboard 200. LP-ul a fost premiat cu Grammy pentru Best R&B Album, iar cunoscutul single "Untitled (How Does It Feel)" a primit Grammy-ul pentru Best Male R&B Vocal Performance.

În 2014 a lansat albumul "Black Messiah", premiat cu Grammy pentru Best R&B Album și considerat o capodoperă a muzicii neo-soul moderne. D'Angelo a colaborat, de asemenea, cu artiști precum Lauryn Hill, Questlove și Common.

Ace Frehley

Paul Daniel "Ace" Frehley, chitaristul original al formației KISS, a murit la vârsta de 74 de ani. Muzicianul s-a alăturat trupei KISS în 1973, completând formula clasică alături de Gene Simmons, Paul Stanley și Peter Criss. Sub masca "Spaceman", Frehley a redefinit imaginea chitaristului de hard rock. Avea un stil unic, autodidact, influențat de Jimi Hendrix și Jimmy Page. A fost co-autor al unor piese emblematice precum "Shock Me" și "Cold Gin", iar solo-ul său pe "Alive!" a devenit referință pentru generații întregi de muzicieni.

După prima plecare din KISS, în 1982, Frehley a lansat albumul solo "Frehley's Comet" (1987), urmat de o serie de discuri apreciate.

Sam Rivers

Pe 18 octombrie, Sam Rivers, basistul și cofondatorul trupei americane Limp Bizkit, s-a stins din viață la doar 48 de ani. Artistul a crescut într-o familie pasionată de muzică. În anii '90, alături de Fred Durst și John Otto, a pus bazele trupei Limp Bizkit, un nume care avea să redefinească sunetul nu-metal și să aducă rockul alternativ în mainstream. În formula clasică, completată ulterior de chitaristul Wes Borland și DJ Lethal, trupa a devenit simbolul unei generații care îmbina furia cu ironia, hip-hopul cu riff-urile grele și energia concertelor explozive.

Pe lângă activitatea din Limp Bizkit, Sam Rivers a colaborat cu mai multe formații locale din Jacksonville și a produs albume pentru artiști emergenți. A lucrat cu nume ca Marilyn Manson, David Draiman (Disturbed) și proiectul experimental Black Light Burns al lui Wes Borland. În 2000, a fost distins cu premiul Gibson pentru "Cel mai bun basist", o recunoaștere a stilului său precis și inovator.

Horia Moculescu

Compozitorul, pianistul și interpretul Horia Moculescu s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, pe 12 noiembrie. Pentru generații întregi, Horia Moculescu a fost sinonim cu eleganța, sensibilitatea și rafinamentul melodiilor de altădată. Cu peste 500 de compoziții și peste 200 de premii în carieră, el rămâne o figură definitorie a muzicii ușoare românești.

Horia Moculescu nu a fost doar compozitor, ci și interpret. A cântat cu farmec inconfundabil propriile melodii: "Singurătatea mea", "Rugă", 'Primăverii n-ai ce-i face", și a realizat duete cu Corina Chiriac sau Sergiu Zagardan. La Televiziunea Română, a fost gazda emisiunii Atenție, se cântă!, un show cult al anilor 2000, care readucea în prim-plan artiștii autentici și melodiile cu mesaj.

Adrian Pleșca (Artan)

Fondatorul trupelor Timpuri Noi și Partizan a plecat dintre noi pe 2 decembrie, la vârsta de 64 de ani. Artan și Dan Iliescu au înființat Timpuri Noi în 1983. Formaţia s-a remarcat rapid în perioada comunistă, printr-un hibrid de post punk, new wave şi rock alternativ. Versurile sunt criptice, pline de satiră şi metafore, dar au reuşit să fenteze filtrul cenzurii. În 2001, Artan a pus bazele unei alte trupe, Partizan, alături de Cătălin "Tobi" Neagu.

Chris Rea

Compozitorul și chitaristul Chris Rea a încetat din viață pe 22 decembrie, la vârsta de 74 de ani. A lăsat o moștenire de 25 de albume de studio, cu hituri ca "Josephine", "Looking For The Summer", "On the Beach", "The Road to Hell" sau "Driving Home for Christmas".

Chris Rea a pus mâna pe o chitară pentru prima dată la 21 de ani. S-a alăturat trupei Magdalene, cochetând apoi cu muzica şi în cadrul grupului Beautiful Losers. Primul său single din cariera solo, "So Much Love", a fost lansat în 1974. Patru ani mai târziu, melodia "Fool" se bucura de aprecierea criticilor, primind o nominalizare la premiile Grammy. Succesul comercial a venit mai târziu, în anii '80.

Brigitte Bardot

Brigitte Bardot, figură emblematică a cinematografiei franceze și activistă pentru apărarea drepturilor animalelor, a murit la vârsta de 91 de ani, pe 28 decembrie 2025. Actrița a captat atenția publicului cu rolul de adolescentă rebelă din musicalul "Cette sacrée gamine". Au urmat comedia "En effeuillant la marguerite" și drama romantică "La mariée est trop belle". Adevărata consacrare a venit odată cu "Et Dieu… créa la femme", regizat de Roger Vadim, soțul ei de atunci. Filmul a avut mare succes în Franța și în străinătate, propulsând-o pe Bardot ca star internațional.

Pe lângă cea cinematografică, Bardot a avut în paralel și o carieră muzicală, lansând zeci de piese în anii '60, cele mai multe în colaborare cu Serge Gainsbourg.

Citește în continuare

Trending