Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Concerte & turnee

Program pe scene la Odyssea Rock Fusion Festival 2025 și reguli de acces

Odyssea Rock Fusion Festival 2025 este pregătit să-și deschidă porțile. Între 26 și 28 iunie, plaja Venus va vibra sub cele mai tari concerte, susținute pe trei scene. Te invităm să afli programul pe ore, precum și câteva reguli de acces, pentru a avea o experiență lipsită de griji.

Publicat

pe

Odyssea Rock Fusion Festival 2025
Odyssea Rock Fusion Festival 2025 │ FOTO: Odyssea Festival www.facebook.com

Născut din dragostea pentru rock și metal, Odyssea Rock Fusion Festival își propune să devină un reper solid în peisajul festivalurilor de la mare. Prima ediție a evenimentului va avea loc în perioada 26-28 iunie pe Plaja Venus - trei zile în care participanții vor trăi și respira muzica adusă de trupe românești și străine.

Odyssea Rock Fusion Festival a fost gândit nu doar pentru a readuce rockerii pe litoral, ci și pentru a le da un motiv să se întoarcă an de an, cu aceeași bucurie cu care o făceau altădată pe plajele din Vama Veche. De la hard rock și alternativ, până la heavy și metal extrem, Odyssea aduce o diversitate de stiluri, artiști și sunete care acoperă tot spectrul rock-ului.

Scena secundară a festivalului va deveni locul de desfășurare a unei competiții pentru trupe la început de drum - Odyssea Band Clash. Zece finaliști vor lupta pentru premii și pentru șansa de a evolua în fața aceluiași public care îi va aclama pe marii titani ai festivalului. Prestatiile lor vor fi evaluate de un juriu format din figuri importante ale rockului și metalului românesc, personalități cu experiență și calificarea necesară pentru a evalua calitatea unei trupe rock.

Program Odyssea Rock Fusion Festival 2025

Joi, 26 iunie

Odyssea Stage

  • 15:00 - Festival Kickoff
  • 15:50 - GRYMHEART (HU)
  • 17:30 - Metalite (SWE)
  • 19:00 - Alternosfera (MD)
  • 21:00 - Phill Campbell & The Bastard Sons (UK)
  • 23:00 - Rhapsody of Fire (IT)

Band Clash Stage

  • 15:20 - Snoe Vane
  • 17:00 - Lovebite
  • 18:30 - Vandaal
  • 20:30 - The Strizzers
  • 22:20 - Electric Humidity

Aftershow Stage

  • 00:40 - Party with Emo Reunion DJ Set

Vineri, 27 iunie

Odyssea Stage

  • 14:30 - Kickoff
  • 14:45 - Metalwings (BG)
  • 16:20 - Silenzer (DE)
  • 17:55 - Never Obey Again (IT)
  • 19:30 - Trooper (RO)
  • 21:25 - Visions Of Atlantis (AT)
  • 23:30 - Hammerfall (SWE)

Band Clash Stage

  • 15:50 - Polystate
  • 17:25 - Risen From Ashes
  • 19:00 - Punisher
  • 20:55 - Silence Is Violence
  • 22:45 - Hollow Flag

Aftershow Stage

  • 01:15 - Melmac Riders (SRB)

Sâmbătă, 28 iunie

Odyssea Stage

  • 14:30 - Kickoff
  • 14:45 - Alterium (IT)
  • 16:20 - Nervosa (BR)
  • 17:55 - Die Krupps (DE)
  • 19:30 - Dirty Shirt (RO)
  • 21:25 - Nanowar Of Steel (IT)
  • 23:30 - Stratovarius (FIN)

Band Clash Stage

  • 15:50 - Winners Gala
  • 17:25 - H&H Winner 2
  • 19:00 - M&E Winner 2
  • 20:55 - H&H Winner 1
  • 22:45 - M&E Winner 1

Aftershow Stage

  • 01:15 - Melmac Riders (SRB)

Reguli de acces Odyssea Rock Fusion Festival 2025

Accesul în perimetrul festivalului se face exclusiv prin punctele de intrare special amenajate.

Pentru siguranța tuturor participanților, la intrarea în festival, personalul de securitate va efectua controlul corporal preventiv și al bagajelor. Acest control este o condiție obligatorie de acces.

Refuzul efectuării controlului corporal preventiv și al bagajelor va duce la interzicerea accesului în festival, fără rambursarea contravalorii biletului.

Organizatorul și forțele de ordine pot inspecta și verifica oricând, în interiorul festivalului, identitatea, bagajele și brățara de acces ale participanților.

Acces minori și persoane cu dizabilități

Copiii cu vârsta sub 13 ani (inclusiv) beneficiază de acces gratuit la eveniment și sunt permisă intrarea doar însoțiți de un părinte sau tutore legal (adult cu vârsta de minim 18 ani). Părinții/tutorele legal sunt pe deplin responsabili pentru siguranța și comportamentul minorilor pe toată durata festivalului.

Organizatorul nu își asumă responsabilitatea pentru supravegherea minorilor.

Persoanele cu dizabilități certificate au acces gratuit, în baza unui certificat valid care atestă acest statut, sau în baza unui bilet special atribuit online în urma unei solicitări prealabile și aprobate de organizator. Acest aspect va fi gestionat la punctul de acces special amenajat.

Bilete și brățara de festival

Accesul la Odyssea Festival se face exclusiv pe baza unui bilet sau abonament valid.

Organizatorii recomandă achiziționarea biletelor doar din surse autorizate pentru a evita situațiile neplăcute (bilete false, prețuri supraevaluate etc.). Aceștia nu își asumă responsabilitatea pentru biletele achiziționate din surse neoficiale.

Fiecare bilet/abonament asigură accesul unei singure persoane la festival. Excepție fac pachetele promoționale cu reguli de acces pentru mai multe persoane, caz în care posesorii trebuie să se prezinte împreună, deoarece biletul va fi scanat o singură dată pentru toate persoanele incluse.

Posesorii de bilete/abonamente tip abonament vor preschimba biletul cu o brățară de acces non-transferabilă, la punctele special amenajate la intrarea în festival.

Brățara de acces trebuie purtată pe mână pe toată durata evenimentului și trebuie să fie vizibilă în orice moment. Aceasta este singura dovadă a dreptului de acces în perimetrul festivalului.

Brățările rupte, tăiate, dezlipite, deteriorate sau pierdute intenționat nu se înlocuiesc și nu conferă drept de acces. Orice tentativă de fraudă va fi sancționată conform legii.

Organizatorul își rezervă dreptul de a restricționa accesul în festival oricărei persoane care nu poartă brățara conform instrucțiunilor sau care refuză verificarea acesteia.

Sistem de Plată Cashless

În incinta festivalului, toate plățile se fac exclusiv cashless, prin sistemul propriu al festivalului (brățara de acces). Nu se acceptă plăți în numerar sau cu carduri bancare direct la punctele de vânzare.

Brățara de acces poate fi încărcată cu bani la ghișeele de reîncărcare special amenajate în incinta festivalului.

Banii necheltuiți de pe brățară pot fi recuperați la finalul festivalului, de la aceleași ghișee de reîncărcare, conform procedurii și programului afișate la fața locului și pe website. Este responsabilitatea participantului să solicite rambursarea în timpul programului specificat.

Este INTERZIS accesul cu:

  • alimente și băuturi din exteriorul perimetrului festivalului;
  • accesul și consumul de droguri sau alte substanțe psihoactive ilegale;
  • medicamente cu potențial de abuz: Accesul cu astfel de medicamente este permis doar pe baza unei rețete medicale valide (care să nu fie mai veche de 30 de zile de la data emiterii) și doar în cantități rezonabile strict necesare pentru perioada de ședere în festival. Toate medicamentele trebuie să fie în ambalajul original și vor fi verificate la intrare;
  • arme de foc, arme albe (cuțite, bricege, lame), obiecte contondente, lanțuri, obiecte ascuțite, substanțe inflamabile (butelii, brichete mari, spray-uri lacrimogene), materiale explozive sau pirotehnice (artificii, petarde);
  • lasere, vuvuzele, selfie stick-uri, sticle (inclusiv cele de parfum sau deodorante), umbrele voluminoase, bagaje voluminoase (excepție rucsacuri și genți de dimensiuni rezonabile - max. 29cm x 21cm x 12cm);
  • animale de companie; singura excepție o reprezintă câinii ghizi pentru persoanele cu dizabilități, cu condiția deținerii documentelor valide care atestă acest statut.
  • echipamente audio-video profesionale și drone: Accesul cu echipamente audio-video profesionale (camere video, aparate foto cu obiective detașabile, trepiede, etc.) și drone este strict interzis fără acreditare prealabilă din partea organizatorului;
  • orice alt obiect care, la discreția personalului de securitate, poate pune în pericol siguranța publică sau buna desfășurare a evenimentului.

Cât costă biletele la Odyssea Rock Fusion Festival 2025?

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețul de 490 lei (abonament) și 180 / 200 / 220 lei (bilet pe zi). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Concerte & turnee

Savatage concertează la București în iulie 2026, cu Trooper în deschidere

Trupa de metal progresiv Savatage concertează la Arenele Romane din București pe 21 iulie 2026. În deschidere va cânta Trooper, în calitate de invitați speciali. Show-ul din România face parte din turneul european Savatage "Prelude To Madness".

Publicat

pe

Savatage
Savatage │ FOTO: Captură Instagram

Pionierii metalului progresiv Savatage au anunțat mult așteptatul turneu "Prelude To Madness", care va include nouă reprezentații și multiple apariții la festivaluri din Europa în vara anului 2026. Turneul începe pe 19 iulie la Istanbul, Turcia, marcând revenirea triumfătoare a trupei pe scenă după o pauză de aproape două decenii. Pentru prima oară, formația se va opri și în România. Concertul va avea loc pe 26 iulie, la Arenele Romane din București, Trooper fiind formația aleasă pentru show-ul din deschidere.

"Prelude To Madness"

Turneul din 2026 Savatage promite să ofere o listă explozivă de melodii care acoperă catalogul de hituri clasice ale trupei. Fanii se pot aștepta la energia brută și măiestria muzicală care s-au intensificat în timpul deceniului transformator al trupei, departe de turnee.

"După turneele uimitoare de anul trecut în America de Sud și Europa, sunt FOARTE încântat de concertele Savatage 2026 în Europa. Acest turneu va fi extraordinar. Va fi prima dată când Savatage va cânta la Istanbul, București, Este (Italia), Varșovia și Leipzig (Germania). Avem nouă concerte programate până acum, alături de o serie de festivaluri. Abia aștept să-i văd pe toți acolo făcând zgomot și sărbătorind muzica alături de noi", a declarat solistul Zak Stevens.

Prețurile biletelor la concertul Savatage din iulie 2026, București

Biletele se pun în vânzare la următoarele prețuri:

  • Premium (cu loc în sectoarele K și E) - 329 lei în earlybird, 349 lei în presale și 400 la intrare
  • Teren (fără loc, în față scenei) - 259 lei în earlybird, 279 în presale și 300 la intrare
  • Acces General (cu loc în Arena) - 179 lei în earlybird, 199 lei în presale și 230 lei la intrare

*La prețul tuturor biletelor se adaugă comisionul agenției de ticketing. Copiii sub 10 ani au acces gratuit doar în zona Teren (nu și pe scaune) și însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.

Citește în continuare

Concerte & turnee

30 de ani de Dirty Shirt, marcați în 2025 de două evenimente aniversare; Află detalii despre Dirty Fest

Dirty Shirt va aniversa în luna septembrie 30 de ani de activitate. Înglobate sub umbrela Dirty Fest, două evenimente vor marca aniversarea trupei pe 12 și 13 septembrie 2025.

Publicat

pe

Dirty Shirt
Dirty Shirt │ FOTO: P

Evenimentul principal al proiectului Dirty Fest este Concertul aniversar Dirty Shirt - 30 de ani, ce va avea loc în data de 12 septembrie, la Camping Colina – Cluj-Napoca, fiind singurul eveniment din acest an în care trupa Dirty Shirt va urca pe scenă alături de Ansamblul Folcloric Mărțișorul din Cluj-Napoca.

Invitați speciali sunt formațiile BESH O DROM (Gypsy-Folk-Rock, Ungaria, trupă alături de care Dirty Shirt vor cânta noua piesa Büntető), DIAMONDS ARE FOREVER (Metalcore, Cluj-Napoca), precum și OVERBURN (Metalcore, Cluj-Napoca) trupă aleasă prin concurs de către membrii formației Dirty Shirt. Evenimentul se va încheia cu un afterparty alături de doi dintre tehnicienii trupei Dirty Shirt: DJ EVGA & DJ VIO.

Prețurile biletelor la Concertul aniversar Dirty Shirt - 30 de ani:

  • Presale (12.09.25) - 99,00 lei
  • Acces - 120,00 lei

A doua zi va avea loc Dirty Family Day 2025, un concert special organizat la cererea fanilor după succesul ediției din 2024. Dirty Family Day va fi o întâlnire exclusivă cu fanii la Machines Venue, Cluj Napoca, în data de 13 septembrie – un concert intim, gustări și aperitive, povești din culisele trupei și, cel mai important, șansa unică de a urca pe scenă alături de Dirty Shirt (la voce sau la instrument). Setlistul va fi extins și ales chiar de către participanți. Locurile sunt limitate, iar ultimele bilete rămase după campania de crowdfunding "Dirty Shirt – 30 de ani" sunt disponibile online.

Prețuri bilete la Dirty Family Day 2025:

  • Acces - 150 lei

Dirty Shirt este una din cele mai originale și iubite formații de rock din România, cunoscută datorită măiestriei cu care combină elementele muzicale moderne din rock/metal cu influențe tradiționale din Europa de Est, dar și world music, funk, electro, etc.

Ascensiunea formației maramureșene în ultimii ani, atât în țară cât și în străinătate, este una remarcabilă. Odată cu lansările albumelor "Freak Show" în 2013 și "Dirtylicious" în 2015, aclamate în unanimitate de presă și public, au urmat turnee susținute în țară și în Europa, care s-au încununat cu locul 2 la finala internațională a celui mai mare concurs de muzică rock independentă din lume, Wacken Metal Battle, al premiului "Best Romanian Act Metal" la Maximum Rock Awards 2014, cât și al titlului de "Best Romanian Rock Ambassador" în cadrul Metalhead Awards 2014.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Vama, Cargo și Mircea Baniciu vin la Guitar Meeting 2025; Vezi programul pe zile și ore

Guitar Meeting devine în 2025 festival de edutainment care transformă muzica rock în experiență. Între 5 și 7 septembrie, evenimentul va găzdui la Sibiu concerte Legacy ale unor trupe și artiști consacrați precum Vama, Cargo, Trooper sau Mircea Baniciu. Tot în cadrul festivalului vor cânta peste 1200 de chitariști din toată țara, ei fiind headlinerii Concertului Manifest, un moment emblemă al Guitar Meeting.

Publicat

pe

VAMA live la Arenele Romane în 2023
VAMA live la Arenele Romane în 2023 │ FOTO: captură YouTube / Vama Music

Programul propune nu doar muzică, ci și alte forme de expresie artistică și culturală: creație, artă, literatură, pictură, fotografie, street art, street dance și filme – o adevărată platformă multidisciplinară al cărui punct comun este cultura rock.

Accesul la Guitar Meeting 2025

Accesul în zona de festival din Muzeul ASTRA se face prin achiziționarea online a unui abonament de 3 zile sau a unui bilet de o zi, disponibile pe site-ul Muzeului ASTRA, precum și fizic la Poarta I, Pavilionul Muzeal Multicultural al Muzeului ASTRA. Copiii sub 12 ani au acces gratuit, însoțiți de un adult cu bilet/abonament.

  • Preț abonament 3 zile - 125 lei
  • Preț bilet de o zi - 50 de lei

Festival de edutainment – spațiul în care educația întâlnește distracția

Începând de vineri, 5 septembrie, Sibiul devine epicentrul muzicii și spiritului rock. Line-up-ul muzical include:

  • concertele Legacy cu importanți artiști rock și folk,
  • seria de concerte Young Revolution, ce aduce în atenție trupe tinere din noul val, din toată țara,
  • recitalurile Un om și o chitară cu momente muzicale acustice,
  • serenadele Street Guitar, susținute de 10 grupuri de chitariști din toată țara, care vor anima mai multe locații din centrul istoric al Sibiului.

Programul concertelor Legacy la Guitar Meeting 2025:

Vineri, 5 septembrie

  • 19:00 - Revolter
  • 20:00 - Trooper
  • 21:30 - Cargo

Sâmbătă, 6 septembrie

  • 15:00 - Mircea Vintilă
  • 19:30 - Radu Almășan (Bosquito)
  • 20:30 - Antract
  • 21:45 - Vama
  • 23:00 - Crocodile Paradox

Duminică, 7 septembrie

  • 17:30 - Fără Zahăr
  • 19:00 - Mircea Baniciu Band

Peste 1.200 de chitariști din toată țara sunt headlinerii Concertului Manifest

Festivalul debutează cu un eveniment de Warm-Up, dedicat chitariștilor și publicului larg, având acces liber: vineri, 5 septembrie, ora 16:00.

Coiotu' și Balauru' de la formația Trooper invită publicul în Piața Mare să intre în atmosfera plină de viață a Guitar Meeting Festival și să participe apoi la evenimentele desfășurate în Muzeul ASTRA. Chitariștii prezenți vor cânta alături de ei piesele din playlist – "Destin" și "Trec anii (Zi după zi)", dar și două cântece semnate de trupa Cargo: "Românie, te strig!" și "Zi de zi".

Tribut Ozzy Osbourne în cadrul Guitar Meeting 2025

În premieră, se organizează și un moment special: tribut dedicat lui Ozzy Osbourne. Chitariștii comunității Pune Mâna pe Chitară aduc un omagiu unuia dintre cei mai mari artiști ai rock-ului mondial, cel care a lăsat în urmă piese cu greutate ce au scris istorie și au inspirat generații. Chitariștii vor cânta două dintre cele mai cunoscute piese ale artistului: "Mama, I’m Coming Home" și "Dreamer".

Concertul Manifest – momentul-vedetă al Guitar Meeting Festival, cu chitariști din peste 50 de orașe

După încălzirea din ziua de vineri, Muzeul ASTRA va găzdui sâmbătă, 6 septembrie, Concertul Manifest – momentul-vedetă al Guitar Meeting Festival. Începând cu ora 17:00, chitariști individuali și grupurile din peste 50 de orașe se reunesc la Sibiu și cântă la unison 19 piese românești și internaționale, alături de artiștii invitați, în cadrul unui show complex de peste 2 ore, prezentat de Cristian Hrubaru.

Ce piese sunt incluse în playlist-ul concertului manifest și ce artiști urcă pe scenă:

  • Tudor Chirilă (Vama) – "Perfect fără tine", "Epilog"
  • Coiotu’ & Balauru’ (Trooper) – "Destin", "Zi după zi (Trec anii)"
  • Radu Almășan (Bosquito) – "Două mâini", "Omul perete"
  • Antract – "Trebuie să crezi", "Iubirea"
  • Fără Zahăr – "Născut Liber"
  • Mircea Baniciu – "Vara la țară", "Andrii Popa"
  • Mircea Vintilă – "Vinovații fără vină"
  • Alte 7 hit-uri internaționale The Beatles, Metallica, Ozzy Osbourne, Pink Floyd, Guns N’ Roses, Linkin Park, Benson Boone, cântate de artiști locali.

Peste 30 de activități și experiențe pentru orice vârstă

În ceea ce privește activitățile dedicate copiilor, tinerilor și adulților, Zona Playground va fi mai activă ca oricând. Aici se vor desfășura o serie de ateliere creative, cât e ziua de lungă, ce îmbină creativitatea și cultura rock: sâmbătă și duminică, în intervalul 11:00-17:00.

  • Atelier de producție muzicală (Mellowdy Studios)
  • Atelier de chitară cu VIO
  • Atelier de cusut instrumente muzicale din fetru și Atelier de pictură - semn de carte pe lemn (Naty's Quiet Books)
  • Atelier de pictură instrumente muzicale pe sticlă & pânză, magneți de frigider și Atelier de pictură pe pietre negre (Patricia's Arts&Crafts)
  • Atelier de desen – instrumente muzicale (Colțul colorat – „Chitara în stilul cubist a lui Picasso”)
  • Atelier de colaje pe ritmuri de chitară (RaColaj)
  • Atelier de confecționat cercei și coliere cu instrumente muzicale din lemn (Ateliere Play)
  • Guitar artcraft și Rhythm & Knots (Iulia Lavu)
  • Atelier de street art – Wall of Expression (PARA)
  • Atelier de lipit licheni și Atelier de împletit brățări (Atelier Creativ)
  • Atelier de olărit
  • Atelier de modelat lumânări din ceară naturală de albine (Lumânări decorative Sibiu).

Activități culturale la Guitar Meeting 2025

Programul din weekend-ul 5 - 7 septembrie este îmbogățit și de o serie de alte activități menite să extindă dimensiunea culturală a festivalului:

  • Rock Talks – conversații relaxate cu artiști rock, moderate de Radu Vancu:
    • sâmbătă, 6 septembrie – Alin Dincă (Trooper),
    • duminică, 7 septembrie – Radu Almășan (Bosquito) și Dragoș & Andra Varga;
  • Testări de instrumente la Cortul Try & Play: chitară, clape, percuție etc.;
  • Little Main Stage – „cea mai mare scenă mică”: concerte ad-hoc, jam sessions, apariții surpriză ale artiștilor;
  • Tuf-Taf Concert – în premieră se organizează primul concert dedicat toboșarilor, similar Concertului Manifest pentru chitariști, desfășurat vineri, 5 septembrie, ora 15:00, în Piața Mare (acces liber);
  • Expozițiile Guitar Afterlife (chitare recondiționate) și Guitar Heroes (fotografii tip portret ale chitariștiilor) – de vineri până duminică;
  • Rock the Screen – proiecție de filme cu tematică de muzică rock (vineri și sâmbătă, de la ora 23:00)
  • Rockotecă – o petrecere pe muzică rock ca în vremurile bune, până târziu în noapte (vineri și sâmbătă, de la ora 23:30)
  • Oaza de armonie a Bibliotecii ASTRA
    • Povești muzicale în lectura bibliotecarilor de la Biblioteca Astra pentru publicul tânăr și foarte tânăr (sâmbătă, 6 septembrie, ora 12:00–14:30),
    • Atelierul "TU și Biblioteca ASTRA compuneți – chitara lui Vio răspunde" (sâmbătă, 6 septembrie, ora 14:30–16:00);
  • Painted Sounds – tinerii artiști se lasă inspirați de muzică ș pictează live pe chitare, în timpul Concertului Manifest;
  • Street Dance cu Young Till Death – spectacol ce prezintă istoria dansurilor de stradă, urmat de un atelier pentru public (duminică, 7 septembrie);
  • Rock the Screen – proiecții de filme cu tematică muzicală.

Guitar Meeting este un eveniment organizat de Asociația Culturală PLAY și co-organizat de Muzeul ASTRA.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending