Lykke Li apelează la terapie prin muzică și lansează un EP de cover-uri. Noul material, menit să o țină departe de "doom scrolling" (expresie folosită pentru a sumariza timpul pierdut în online), include trei cover-uri inedite.
Tracklist "Covers" - Lykke Li:
- Into My Arms (Nick Cave & The Bad Seeds)
- Stand By Me (Ben E. King)
- Love Hurts (The Everly Brothers)
Întregul EP este disponibil pe platformele uzuale de streaming, precum și pe YouTube. Artista suedeză a completat lansarea acestui material cu un mesaj menit să explice intenția sa artistică și emoția din spatele cover-urilor.
"O melodie trebuie să se schimbe ca să rămâne în viață. Cânt aceste melodii între reprize de duș, menite să mă remonteze după 100 de ore de "doom scrolling". Tot ceea ce nu pot spune se află în muzică. La revedere, pentru moment. Mixajul este o sarcină fără sfârșit, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, albumul va fi gata atunci când toată speranța ne va fi părăsit. A voastră, pentru totdeauna, Lykke."
Aflăm, așadar, că Lykke Li pregătește un nou album, iar acest EP este un mic cadou pentru fanii care așteaptă nerăbdători. Mai jos puteți asculta cover-ul artistei după piesa lui Nick Cave. Melodia s-a bucurat de cele mai multe aprecieri, dintre cele trei incluse pe EP.
AUDIO: Lykke Li - "Into My Arms" (cover)
Ultimul album al lui Lykke Li s-a intitulat "EYEYE" și a fost lansat în 2022. Materialul a fost apreciat de critici, urcând până pe poziția 44 în UK Independent Singles and Albums Charts.



















































