Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Luminaria - Festivalul Baloanelor cu Aer Cald 2025 aduce magia la Constanța; Vezi programul pe zile și ore

Pe final de vară, între 22 și 24 august, Luminaria - Festivalul Baloanelor cu Aer Cald promite o experiență memorabilă pentru întreaga familie. Timp de trei zile, în locația "La Colibe" din Constanța, se vor ridica baloane în aer și vor avea loc spectacole magice de lumini, ateliere pentru copii și concerte live. The Urs se numără printre artiștii confirmați. Întregul program, pe zile și ore, a fost publicat de organizatori.

Publicat

pe

Luminaria - Festivalul Baloanelor cu Aer Cald
Luminaria - Festivalul Baloanelor cu Aer Cald │ FOTO: Captură afiș oficial

Luminaria - Festivalul Baloanelor cu Aer Cald 2025 este locul unde visul prinde formă, iar cerul devine pânză pentru baloane colorate, lumini și dorințe. În locația "La Colibe", cătunul arhaic românesc cu suflet cald și ritm domol, timp de 3 zile, între 22 și 24 august 2025, publicul se va bucura de o experiență poetică sub cerul liber.

Programul festivalului include concerte live, spectacole magice de lumini, personaje alegorice, efecte pirotehnice, ateliere pentru copii sau momente de liniște în hamac. Luminaria este un eveniment pentru toată familia, o invitație la visare și reconectare.

Programul festivalului Baloanelor cu Aer Cald - Luminaria 2025, la Constanța

Vineri, 22 august – Poveste și muzică sub stele

  • 06:00 – Cafeaua de dimineață și zbor la răsărit cu baloanele: imaginați-vă o ceașcă de cafea aburindă în mână, liniștea dimineții și primele raze de lumină pictând cerul. Deasupra, baloanele încep să se ridice, plutind lin peste peisajul de poveste al Cătunului La Colibe.
    Este o experiență care-ți taie respirația;
  • 10:00 – Ateliere pentru copii și face painting: zâmbete largi, degete mânjite cu culori, ochi sclipind de curiozitate. Cei mici se bucură de ateliere creative și pictură pe față, transformându-se în supereroi, fluturi sau personaje fantastice;
  • 11:00 – Prezentare Cătun - Povestea La Colibe: un moment de conexiune cu sufletul locului. Descoperiți povestea Cătunului, tradițiile sale, oamenii care au creat acest colț de rai și valorile care inspiră fiecare colibă, fiecare alee;
  • 12:00 – Aventura off-road 4x4 și drive test: pentru cei cu spirit de aventurieri, pregătim trasee speciale. Sunetul motoarelor, adrenalina, peisaje neîmblânzite – toate într-o experiență pe care nu o vei uita;
  • 17:00 – Relaxare și socializare în zona food and drinks: miresme irezistibile, gusturi autentice, arome internaționale și preparate artizanale. O adevărată explorare gastronomică;
  • 18:00 – Zbor de seară cu baloanele și ședințe foto: soarele apune, cerul devine portocaliu, baloanele se înalță, un cadru perfect pentru fotografii spectaculoase, dar și pentru emoții profunde;
  • 19:00 – Personaje alegorice: zeițe, cavaleri, spiriduși și ființe magice prind viață printre oameni, aducând zâmbete și uimire. Un spectacol ambulant pentru toate vârstele;
  • 20:30 – Concert live The URS: seara capătă energie cu un show live plin de forță și emoție.
  • 22:00 – Proiecție de film sub stele: un film bun, un vin pe măsură, o pătură, o amintire.

Sâmbătă, 23 august – Lumini pe cerul nopții

  • 06:00 – Răsăritul zburător & cafea: o nouă dimineață magică. Balonul te poartă peste dealuri și căsuțe, în timp ce lumea se trezește sub tine.
  • 10:00 – Ateliere copii & treasure hunt: copiii devin exploratori. Primesc hărți, indicii și misiuni. O vânătoare de comori care le dezvoltă imaginația și spiritul de echipă.
  • 12:00 – La masă în Cătun: miros de afumătură, lemn ars, mâncare gătită la foc mic. Tradiție servită cu dragoste.
  • 16:00 – Relaxare în zona Food and drinks: delicii pentru gurmandul din tine.
  • 17:00 – Prezentare tehnică baloane: cum zboară un balon? Cât aer cald e nevoie? Răspundem la toate curiozitățile, cu demonstrații reale.
  • 18:00 – Zbor de seară și sesiuni foto: cerul devine galerie, iar tu ești fotograful. Sau visătorul. Sau ambele.
  • 19:00 – Warm-up party: atmosfera se încălzește. Se dansează, se socializează, se trăiește clipa.
  • 20:30 – Concert live – Lupii lui Calancea & Surorile Oșoianu: un spectacol care transcende generații.
  • 21:30 – NIGHT GLOW – baloane luminate, lasere și efecte pirotehnice: baloanele devin felinare uriașe, muzica pulsează, luminile dansează.
  • 23:00 – Șezătoare în jurul focului la foc: liniște, oameni buni, povești spuse din suflet. O noapte care unește.

Duminică, 24 august – Povestea unei aventuri magice

  • 06:00 – Cafeaua și zborul sau cafeaua în zbor: încă o dimineață, încă un zbor, încă o clipă de melancolie și recunoștință.
  • 10:00 – Duminică în Cătun - ateliere, live cooking, casa dulciurilor, o explozie de arome, dulciuri, râsete. Punctul culminant pentru cei mici.
  • 12:00 – Off-road 4x4 și drive test: pentru cei care doresc o doză suplimentară de adrenalină.
  • 16:00 – Food & drink area: ultimele delicii, ultimele arome de festival.
  • 17:00 – Degustare de vinuri: vinuri locale, povești spuse de somelieri. Un moment rafinat.
  • 18:00 – Ultimul zbor și ultimele fotografii: încă o dată “wow”, încă o dată la înălțime.
  • 20:00 – Concert live – My Queen by Dan Helciug: o punte peste timp, un tribut adus lui Freddie Mercury.
  • 21:30 – Povești și cântece în jurul focului: sub cerul înstelat, focul trosnește, iar poveștile curg. Un final cald, intim, autentic.
  • 23:00 – Închiderea oficială: Ne luăm rămas-bun cu recunoștință de la toți participanții, voluntarii și partenerii care au contribuit la succesul acestui festival memorabil.

Prețurile biletelor la Luminaria - Festivalul Baloanelor cu Aer Cald 2025

Notă: În costul biletelor sunt incluse: accesul în parcare, accesul în zona festivalului, accesul la ateliere, accesul în zona food and drink, accesul în zona de relaxare, accesul în zona baloanelor, accesul la concertele live.

Pachet 3 zile

  • Pachet adult - 243,69 lei
  • Pachet copil 116, 55 lei

Vineri, 22 august:

  • Adulți: - 84,76 lei
  • Copii între 8 - 14 ani: 42,38 lei

Sâmbătă 23 august:

  • Adulți: 127,14 lei
  • Copii între 8 - 14 ani: 63,57 lei

Duminică, 24 august:

  • Adulți: 63,57 lei
  • Copii între 8 - 14 ani: 31,79 lei

Mențiuni importante privind zborurile cu baloanele:

Zborurile cu baloanele cu aer cald nu sunt incluse în costul biletului de acces la festival. Acestea se tarifează separat, se realizează în limita locurilor disponibile și doar pe bază de programare prealabilă. Organizatorii recomandă rezervarea din timp.

Copiii sub 8 ani nu pot participa la zboruri, din motive de siguranță;

Zborurile cu baloanele cu aer cald sunt inedite și unice, însă ele depind în mod direct de condițiile meteorologice, în special de intensitatea și direcția vântului. Din acest motiv, siguranța este prioritară și ne rezervăm dreptul de a anula sau reprograma zborurile, în cazul în care vremea nu permite desfășurarea lor în condiții optime.

Zborurile cu baloanele sunt de două tipuri: zbor la liber sau zbor la ancoră; 

  • Zborul la liber se realizează numai dimineața, în jurul orei 06:00, durează aproximativ o oră iar înălțimea de zbor este situată între 500 și 1500 metri altitudine.
  • Tariful pentru accesul la zborul liber este de 1.000 Ron/pers;
  • Zborul la ancoră se realizează seara, în intervalul orar 18:00 - 22:00. În acest caz, baloanele sunt ancorate de sol și se ridică la o înălțime aproximativă de 30 metri. Zborul la ancora durează aproximativ 15 minute iar tariful este de 100 Ron/pers;

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Concerte & turnee

A apărut un nou "festival": Neversea Nights 2026 - Vezi programul

În perioada 4 iulie - 15 august, fiecare weekend aduce muzică live la Neversea Nights 2026. Artiști români îndrăgiți de public, precum Cargo, Vița de Vie, Mira, Vunk și Andrei Bănuță urcă pe scena de la Neversea Beach. Programul concertelor a fost dezvăluit de organizatori.

Publicat

pe

Plaja Neversea Beach
Plaja Neversea Beach

Vara aceasta, scena de la Neversea Beach aduce pe nisip artiști populari, muzică live, apusuri spectaculoase și nopți care se trăiesc aproape de mare. Zdob și Zdub, Damian Brothers, Acoustic Boyz, Cargo, Florin Ristei, Orchestra Simfonică Vivaldi Rocks, Lupii lui Calancea, VUNK, The Motans, Irina Rimes și mulți alții pregătesc un sezon complet de experiențe live.

Neversea Nights 2026 se desfășoară în perioada 4 iulie - 15 august, weekend de weekend publicul având ocazia de a asista la câte 2 sau 3 concerte live. Programul concertelor este disponibil mai jos.

Programul concertelor la Neversea Nights 2026:

  • Zdob și Zdub (Sâmbătă, 4 iulie)
  • Damian Brothers (Vineri, 10 iulie)
  • Acoustic Boyz (Sâmbătă, 11 iulie)
  • Cargo (Duminică, 12 iulie)
  • Florin Ristei (Vineri, 17 iulie)
  • Orchestra Simfonică Vivaldi Rocks (Sâmbătă, 18 iulie)
  • Lupii lui Calancea (Vineri, 24 iulie)
  • Trupa lui Smoothie (Sâmbătă, 25 iulie)
  • Vița de Vie Acu2tic (Duminică, 26 iulie)
  • Mira (Vineri, 31 iulie)
  • Ștefan Știucă (Sâmbătă, 1 august)
  • Vunk (Duminică, 2 august)
  • Andrei Bănuță (Vineri, 7 august)
  • Mihai Mărgineanu (Duminică, 9 august)
  • The Motans (Vineri, 14 august)
  • Irina Rimes (Duminică, 15 august)

Transport gratuit la Neversea Beach

Organizatorii Neversea Nights pun la dispoziția publicului mijloace de transport gratuite:

"Ajungi în parcarea Modern, ne suni de la pick-up point, iar noi te aducem direct pe plajă cu mașinuțele Neversea Beach. Pick-up point: 0723 034 341."

Bilete la Neversea Nights 2026

  • Prețurile biletelor vor fi dezvăluite în curând. Biletele vor fi puse în vânzare online.

Neversea Kapital a fost reprogramat în 2027

Cea de-a doua ediție Kapital Festival, ce ar fi trebuit să aibă loc în perioada 3 - 5 iulie la Arena Națională, a fost anulată.  Potrivit organizatorilor, "din cauza unui cumul complex de factori externi, (festivalul) se reprogramează pentru 2027". Organizatorii promit că ediția din 2027va fi spectaculoasă și va continua povestea începută în 2025.

Kapital Festival a fost gândit ca primul eveniment de anvergură organizat de UNTOLD Universe în capitala României. La prima ediție, din lineup au făcut parte artiști renumiți ai genului EDM și tehno, precum Axwell, Paul Kalkbrenner, Alok, Salvatore Ganacci,

Citește în continuare

Concerte & turnee

Kimaro Festival revine în Piața Constituției în iunie 2026 - program muzical

Trei zile de muzică, distracție și voie bună - asta promite noua ediție Kimaro Festival, organizată peste doar câteva săptămâni în centrul capitalei. Detalii despre artiștii care vor urca pe scenă, dar și despre pass-urile de acces găsești în articol.

Publicat

pe

Ștefan Bănică / Bere Gratis / Theo Rose / Robin and the Backstabbers
Ștefan Bănică / Bere Gratis / Theo Rose / Robin and the Backstabbers │ FOTO: InfoMusic

Kimaro Festival revine cu o nouă ediție, programată pentru 12-14 iunie în Piața Constituției din București. Unii dintre cei mai îndrăgiți artiști români au acceptat invitația de a urca pe scenă și de a susține concerte de neuitat.

Accesul este gratuit

IMPORTANT! Accesul la eveniment se va face DOAR cu pass pe care îl poți descărca gratuit online. Tot aici, vei găsi puse la vânzare abonamente VIP la prețul de 199 lei ce includ: acces prioritar în locație, platformă dedicată cu cea mai bună vizibilitate a scenei, un pahar de vin la alegere (alb, rosé sau roșu) și un bar dedicat

Acces minori:

Copiii sub 7 ani nu au nevoie de bilet separat. În cazul în care copilul are peste 7 ani, este necesar să fie descărcat un pass gratuit și pentru acesta.

Program Kimaro Festival 2026

Vineri, 12 iunie

  • Mario
  • Theo Rose
  • Robin and the Backstabbers

Sâmbătă, 13 iunie

  • Alex Velea
  • Ștefan Bănică
  • Lupii lui Calancea

Duminică, 14 iunie

  • Smiley
  • Bere Gratis
  • Trooper

Inițiativa Kimaro Open Stage

Anul acesta, organizatorii Kimaro Festival au lansat inițiativa KIMARO Open Stage, din dorința de a oferi o șansă trupelor aflate la început de drum de a urca pe scenele Kiss FM, Magic FM și Rock FM din Piața Constituției și de a cânta live în fața a mii de oameni. 74 de trupe s-au înscris în competiție, iar artiștii din linup-ul Kimaro 2026 au ales câștigătorii, care vor cânta în deschidere. În urma voturilor, iată cine sunt finaliștii:

Scena KISS FM: Highlife Show Band, Cireșan, Tibi Scobiola Band

Scena MAGIC FM: Tudor Miron, Raluca Radu & the Brass Band, Trupa Exact

Scena ROCK FM: The Groovy Bastards, Armand Popa, Floarea Soarelui

Mai multe despre artiștii care vor urca pe scena Kimaro Festival 2026

Mario aka Mario Fresh și-a început cariera devreme, participând la competiții vocale și emisiuni precum Românii au talent. Din 2014, a lansat hituri precum "Solo", "Brațe străine", featuring Andra, "Caliente" și "Săracă inima mea". Una dintre cele mai remarcabilte reușite de până acum a venit în 2022, când piesa "Necesar" în colaborare cu Renvtø a strâns peste 80 de milioane de stream-uri și a urcat pe primul loc în topurile românești timp de mai multe luni. Melodia s-a bucurat de succes și în străinătate, ocupând poziții fruntașe în topurile din mai multe țări.

Theo Rose este una dintre cele mai populare și versatile artiste din România. Cu o carieră în continuă ascensiune, Theo a reușit să cucerească inimile publicului cu numeroase piese și colaborări de impact precum: "Roata", cu Damian Drăghici, "Stinge Luminile" (OST Miami Bici 2) cu Irina Rimes, "Ca-n România" cu MIRA și "Sângele Frate Nu Te Face" (OST Clanul) cu IAN.

Printre piesele care au s-au remarcat în ultimii ani se numără colaborarea cu Smiley pentru melodia "Ultimul Dans", și featuring-ul cu Andrei Ursu pentru "Noaptea ne fură iubiri", piesă care a staționat 21 de săptămâni în topul celor mai ascultate piese de la radio. De asemenea, piesa "Nu mă duc la club", alături de DOMINO și Alessanda, a ajuns în Top 10 Media Forest, devenind virală și pe platforma TikTok.

Adunați în 2010 de către solistul și compozitorul Andrei Robin Proca după o călătorie solitară de o săptămână prin Munții Călimani, Robin and the Backstabbers își descriu muzica drept "pop melodramatic". Nu au ajuns o trupă de coveruri după albumul "Graceland" al lui Paul Simon, așa cum își imaginau la început, dar au reușit să ia pe sus scena de muzică alternativă din România cu melanjul lor de rock eclectic și versuri moderniste, criptice.

Alex Velea a devenit cunoscut publicului larg cu hit-ul "Yamasha", dar și cu "Ce ți-aș face (Selecta)" alături de Anda Adam. Abordarea sa muzicală, marcată de influențe pop, r&b, hip-hop, latino și dance, a cucerit ascultătorii.

De-a lungul timpului, Alex Velea ca lucrat cu artiști ca Smiley, Antonia, Lino Golden sau Mario Fresh. Și-a dat interesul în a promova o nouă generație de cântăreți, astfel că a pus bazele casei de discuri Golden Boy Society.

Actor, compozitor, interpret, regizor, personalitate tv, producător, cu o carieră de peste 35 de ani, Ștefan Bănică este unul dintre cei mai complecși și iubiți artiști români. A deschis drumul producțiilor muzicale de amploare din România. Numeroase albume de studio, zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film și teatru și nenumărate alte premii și distincții ce vin în completarea palmaresului său impresionant, Ștefan Bănică reprezintă un adevarat brand în showbiz-ul românesc.

Trupa fondată de Alex Calancea electrizează folclorul moldovenesc cu rock, funk, chiuituri și energie teatrală. Muzicienii au colaborat cu Surorile Osoianu și Guz au susținut spectacole ample la Sala Palatului și în Chișinău și recent au prezentat "VOIEVOD", o rock-opera coregrafică, ce a combinat muzica simfonică, rock-ul, folclorul, dansul și teatrul într-un spectacol-concept construit în jurul ideilor de cădere, ridicare, credință și identitate. Proiectul a fost ulterior transpus și într-un film-concert și a consolidat stilul cinematic și teatral care definește astăzi universul artistic Lupii lui Calancea.

Smiley a devenit cunoscut la începutul anilor 2000 ca membru al trupei Simplu, una dintre cele mai populare formații de breakdance și hip-hop din România. În 2008, și-a lansat primul album solo, "În lipsa mea", urmat de "Plec pe Marte" (2010), "Acasă" (2013) și "Confesiune" (2017). Pasiunea lui pentru muzică a fost consolidată de înființarea casei de producție HaHaHa Production, care a lansat numeroși cântăreți de succes. Smiley a colaborat cu o suită de artiști, atât ca interpretare, cât și ca producător/compozitor. Recent, artistul a lucrat alături de Alex Velea și Connect-R la un album de studio.

Încă de la înființare, Bere Gratis s-a impus rapid pe scena muzicală autohtonă printr-un sound melodic, versuri sensibile și un stil care combină rock-ul alternativ cu accente pop și romantice. De-a lungul anilor, formația a lansat o serie de albume devenite repere pentru publicul din România, printre care "Vino mai aproape", "Post Restant", "Revoluție de catifea", "Pe marele ecran" sau "Tonomatul de vise". Piese precum "Vino mai aproape", "Poveste de oraș", "Ultrafete" sau "La tine aș vrea să vin" au fost intens difuzate la radio și au devenit imnurile mai multor generații de ascultători.

Trooper este printre cele mai de succes trupe din România, având o carieră de 30 de ani fără pauze. Formația a influențat generații întregi de muzicieni și fani, a împărțit scena cu Iron Maiden, Scorpions, Judas Priest, Whitesnake, Deep Purple, Europe, Prodigy, Manowar, WASP, Sepultura, iar fiecare album lansat conține piese care au devenit adevărate imnuri pentru iubitorii de rock.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Lupii lui Calancea și Guz aduc la Arenele Romane "Pădurea Domnească", un show care îmbină rock-ul cu folclorul autentic

Alex Calancea și colegii de trupă, alături de Guz, promit un spectacol de neratat la Arenele Romane, construit în jurul noului album de studio, "Pădurea Domnească". Mai multe detalii despre concert găsești în articol.

Publicat

pe

Lupii lui Calancea și Guz (captură afiș)
Lupii lui Calancea și Guz (captură afiș)

"Pădurea Domnească" este noul album semnat de Lupii lui Calancea și aduce în prim-plan un amestec de rock și folclor, centrat pe teme legate de memorie, spațiu rural și identitate. Materialul merge pe o linie mai personală, cu piese construite în jurul unor imagini și povești recognoscibile, totul într-un show care te poartă din inima codrilor până pe marile scene urbane. Alex Calancea, inițiatorul proiectului, leagă direct albumul de copilăria sa: "Este pădurea copilăriei mele. Un loc plin de mister și povești".

Pe 28 mai, la Arenele Romane din București, trupa va prezenta în premieră absolută piesele de pe album, alături de melodii mai vechi, rearanjate pentru noul concept. Pe scenă, Lupii lui Calancea vor cânta alături de Guz, combinație care a fost deja testată în turneul național din România și Republica Moldova, cu opriri în Cluj, Iași, Brașov, Constanța și Chișinău.

Turneul "Pădurea Domnească" continuă direcția artistică deschisă de proiectul "VOIEVOD", unul dintre cele mai ambițioase proiecte semnate de Alex Calancea. Lansat ca o rock-operă coregrafică, "VOIEVOD" a combinat muzica simfonică, rock-ul, folclorul, dansul și teatrul într-un spectacol-concept construit în jurul ideilor de cădere, ridicare, credință și identitate. Proiectul a fost ulterior transpus și într-un film-concert și a consolidat stilul cinematic și teatral care definește astăzi universul artistic Lupii lui Calancea.

RECOMANDARE: Alex Calancea, despre artă, identitate și proiectul "VOIEVOD": "Inspirația cea mai sinceră vine din interior. Dar acel interior trebuie hrănit mereu"

Fondatorul proiectului Lupii lui Calancea, Alex Calancea, este unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni și producători din Republica Moldova, basist și compozitor. Format la Conservatorul din Chișinău și activ inițial în zona jazz fusion, artistul și-a construit în timp un stil propriu, bazat pe fuziunea dintre rock, folclor și elemente orchestrale.

Prețuri bilete concert Lupii lui Calancea la Arenele Romane

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 100 lei și 160 lei (+comision) în funcție de categorie.
Citește în continuare

Trending