Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Un artist internațional surpriză vine la UNTOLD 2025; Află detalii

Ediția aniversară UNTOLD va fi una plină de surprize. Un artist internațional, confirmat pe scena principală a festivalului, va fi ținut secret până când acesta va urca în fața publicului. UNTOLD 2025 se va desfășura în perioada 7 - 10 august și-i are deja confirmați în lineup pe Post Malone, Martin Garrix și Metro Boomin.

Publicat

pe

Ioana Chereji, Head of Communication UNTOLD, la DIGI FM
Ioana Chereji, Head of Communication UNTOLD, la DIGI FM │ FOTO: Captură YouTube

Cea de-a 10-a ediție UNTOLD se anunță a fi una inedită și plină de "comori ascunse". Invitată la DIGI FM, Ioana Chereji, Head of Communication, a dezvăluit că sunt pregătite multe surprize pentru public, inclusiv un artist internațional care va fi dezvăluit doar atunci când va urca pe mainstage.

"Mai avem niște nume de anunțat, dar pe lângă numele pe care le avem, am vrea să vă spun că vom avea foarte multe momente de care oamenii nu știu, și de care oamenii vor afla pur și simplu. Avem și un surprize act, pe care n-o să-l spunem decât în momentul în care o să apară pe mainstage. E un artist internațional. Și multe alte momente. Îi vom purta prin toți anii de UNTOLD pe fanii festivalului, la această ediție aniversară", a detaliat Ioana Chereji.

Dincolo de acest moment, vor mai fi și alte surprize, Ioana mărturisind că-și doresc să-i impresioneze pe fanii festivalului

"Vom avea multe momente surpriză la mainstage și nu numai. Ținem foarte mult la experiența asta, la emoțiile fanilor, ne dorim să fie un fel de life changing experience pentru ei. Și după ce se termină ediția cu numărul 10 să zică: "wow, chiar a fost magie"", a spus Ioana.

Cine este confirmat în lineup-ul UNTOLD 2025

Ediția aniversară UNTOLD X aduce în România un lineup impresionant. Printre artiștii confirmați se numără Post Malone, Anyma, Becky Hill, Martin Garrix, Armin van Buuren, FISHER, Alok, Alan Walker, Tiësto.

Scena Galaxy va găzdui cei mai cunoscuții DJ techno ai momentului - Black Coffee, Marco Carola, Adriatique, alături de cei mai apreciați DJ din România : Cezar, Priku, Arapu și SIT.

Cât costă abonamentele și biletele la UNTOLD 2025

  • Abonamentele de acces sunt disponibile online, la prețuri ce pornesc de la 922,20 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 7 august 2025

UNTOLD 2025

Loc
Cluj Arena

Trending