Loja senzorială creată de UNTOLD și Fundația Neuroatipic va fi un spațiu de siguranță, unde tinerii și copiii vor putea să se joace, să vadă artiștii de la mainstage și să iasă în tribunele stadionului.
Edy Chereji: "Credem că bucuria nu trebuie condiționată"
"UNTOLD a fost creat încă de la început ca un festival al tuturor – un loc în care diferențele nu separă, ci se unesc prin muzică și emoție. Credem că bucuria nu trebuie condiționată. Iar accesul la experiențe care îți pot schimba viața nu ar trebui să aibă bariere. De aceea, într-un moment simbolic – aniversarea de 10 ani – lansăm, împreună cu Fundația Neuroatipic, prima zonă senzorială din Europa într-un festival. Este un spațiu sigur, dedicat copiilor și tinerilor cu tulburări de neurodezvoltare, care le va permite să trăiască magia UNTOLD în felul lor, în ritmul lor", a declarat Edy Chereji, Co-Fondator UNTOLD Universe.
Crina Nedelcu, Președinte Fundația Neuroatipic: "Și cei care sunt diagnosticați cu autism sau ADHD au același drept la bucurie, cultură și apartenență"
Fundația Neuroatipic își propune să creeze un mediu incluziv care să răspundă diversității nevoilor copiilor și tinerilor neuroatipici, prin: oferirea de spații și programe de dezvoltare personalizate, furnizarea de programe educaționale specializate pentru părinți și facilitatori și implementarea de programe de conștientizare socială.
"Ne bucură enorm parteneriatul cu UNTOLD, iar colaborarea aceasta este încă un pas către incluziune, o nouă oportunitate de care vrem să profite cât mai mulți copii și tineri cu tulburări de neurodezvoltare. Și cei care sunt diagnosticați cu autism sau ADHD au același drept la bucurie, cultură și apartenență ca oricine altcineva. Când le oferim acces în siguranță la un festival ca UNTOLD, al treilea cel mai mare festival din lume, nu doar că le validăm prezența, ci și modelăm un viitor. Integrarea nu înseamnă doar să îi lăsăm să participe, ci să le creăm condiții reale de a trăi experiența – cu sens, confort și demnitate", a declarat psiholog Crina Nedelcu, Președinte Fundația Neuroatipic.
Cel mai important proiect al Fundației Neuroatipic de până acum este Centrul Neuroatipic, un spațiu pe care îl vor construi de la zero, ce va integra soluții de arhitectură și design interior, alături de metode de intervenție și terapii, cu scopul de a crea un mediu optim dezvoltării copiilor și tinerilor cu tulburări de spectru autist. Astfel, copiii și tinerii vor fi ajutați să depășească provocările și să-și atingă potențialul maxim. Cei care vor sa ajute la construirea acestui centru pot sa doneze la numărul de SMS 8864 cu textul INCLUZIUNE.
UNTOLD 2025, o ediție aniversară
Ediția aniversară UNTOLD X aduce în România un lineup impresionant, printre care Post Malone, Anyma, Becky Hill, Martin Garrix, Armin van Buuren, FISHER, Alok, Alan Walker, Tiësto, Don Diablo și Hugel.
Scena Galaxy va găzdui cei mai cunoscuții DJ techno ai momentului - Black Coffee, Marco Carola, Adriatique, alături de cei mai apreciați DJ din România : Cezar, Priku, Arapu și SIT.
În plus, din lineup-ul UNTOLD de anul acesta, face parte BMike, DJ diagnosticat cu tulburări din spectrul autist, care va susține un show la scena Tram.









![David Guetta, Teddy Swims, Tones and I - Gone Gone Gone [Official Studio Video]](https://static.infomusic.ro/media/2025/10/videoclip-david-guetta-teddy-swims-tones-and-i-gone-gone-gone-400x240.jpg)
![David Guetta, Teddy Swims, Tones and I - Gone Gone Gone [Official Studio Video]](https://static.infomusic.ro/media/2025/10/videoclip-david-guetta-teddy-swims-tones-and-i-gone-gone-gone-80x80.jpg)









































