Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Albume noi

Sleep Token urcă o nouă treaptă în ascensiunea sa muzicală cu albumul "Even In Arcadia"

Sleep Token a lansat "Even In Arcadia", cel de-al patrulea album de studio din carieră. Versuri poetice, un melanj impresionant de genuri muzicale, povești sincere și reale îi așteaptă pe ascultători să le descopere și să le asimileze. Mai multe despre acest disc găsești în articol.

Publicat

pe

Album "Even In Arcadia", Sleep Token
Album "Even In Arcadia", Sleep Token │ FOTO: captură YouTube

Noua eră Sleep Token și-a atins desăvârșirea odată cu lansarea oficială a albumul "Even In Arcadia". Trupa a oferit indicii despre acest disc la începutul acestui an, de la apariția unui site web misterios, până la partituri instrumentale pe care le puteai accesa prin decodificarea unor coduri Morse sau emailuri care te invitau să faci parte din una dintre cele două tabere: House Veridian sau Feathered Host.

La scurt timp, britanicii incognito au prezentat ascultătorilor prima piesă de pe "Even In Arcadia", "Emergence", de șase minute și jumătate, ce trece de la o baladă ușoară la pian la o secțiune mediană profundă, culminând cu un solo senzual de saxofon. Au urmat "Caramel", în care solistul Vessel face aluzie la avantajele și dezavantajele faimei, și "Damocles", o compoziție viscerală despre fragilitatea succesului și presiunea de a performa.

"Even In Arcadia" este deschis de "Look To Windward", o intensă epopee de opt minute. Pe lângă tensiunea instrumentală, versurile fac publicului cunoștință cu ideea din spatele celor două tabere menționate anterior, House Veridian și Feathered Host: "I live by the feather / And die by the sword".

Piesa care dă și numele albumul beneficiază de o porțiune finală în care se aude sunetul viorii. Finalurile atipice au început să devină o amprentă Sleep Token, după saxofonul din "Emergence" și funk-ul din "The Summoning".

În ultimele două cântece din tracklist, "Gethsemane" și "Infinite Baths", trupa se joacă cu math-rock, stadium-rock, trap, blackgaze și doom metal, îmbrățișând versuri sfâșietoare, ce vorbesc despre durere și mântuire.

Sleep Token a atins succesul internațional cu materialul "Take Me Back To Eden", lansat în 2023. Viteza și amploare cu care muzicienii au ajuns la inimile a milioane de ascultători sunt demne de laudă. Oamenii le iubesc muzica, dovada în acest sens fiind concertele sold out - turneul american din toamnă pentru promovarea "Even In Arcadia" s-a epuizat instantaneu. Au cucerit Stadionul Wembley și Arena O2 din Londra, iar în iunie o vor face din nou la Downlod Festival.

TRACKLIST "Even In Arcadia":

  1. Look To Windward
  2. Emergence
  3. Past Self
  4. Dangerous
  5. Caramel
  6. Even In Arcadia
  7. Provider
  8. Damocles
  9. Gethsemane
  10. Infinite Baths

Industria muzicala

Sleep Token a ajuns în premieră pe locul 1 în topul Billboard 200 cu albumul "Even in Arcadia"

"Even in Arcadia", cel mai nou album lansat de Sleep Token, nu doar că a cucerit publicul, dar a redefinit ceea ce înseamnă să creezi artă în numele unui "cult" muzical ce devine tot mai real cu fiecare beat, fiecare vers, fiecare melodie. Discul s-a poziționat pe locul #1 în topul Billboard 200, marcând astfel o premieră în istoria trupei.

Publicat

pe

Sleep Token
Sleep Token │ FOTO: Andy Ford www.facebook.com

"Even in Arcadia" s-a dovedit a fi o ofrandă sonoră care a urcat direct pe primul loc în topul Billboard 200, gravând numele trupei în istoria muzicii moderne. Într-un peisaj sonor dominat de formule previzibile, Sleep Token a adus din nou în prim-plan emoția brută, versurile care ard ca o incantație și melanjul atipic de influențe muzicale.

Sleep Token este una dintre cele mai populare trupe din muzica heavy din ultimii ani. Melodiile de pe albumul anterior, "Take Me Back to Eden", au ajuns în mod regulat în topul Spotify Top 50 Viral Songs în 2023, așa că ascensiunea sa continuă nu e doar meritată - e inevitabilă.

Albumul "Even in Arcadia" a debutat direct pe primul loc în topul Billboard 200 datat 24 mai, cu 127.000 de unități echivalente vândute în Statele Unite în săptămâna care s-a încheiat pe 15 mai, potrivit datelor furnizate de Luminate. Este cea mai bună săptămână a trupei din punct de vedere al vânzărilor și cea mai mare performanță obținută de un album rock în aproape un an. Mai mult, este și cel mai puternic debut pentru un album hard rock din ultimii doi ani. Iar succesul pe platformele de streaming a fost atât de impresionant încât "Even in Arcadia" a stabilit un record absolut: cea mai mare săptămână de streaming din istorie pentru un album hard rock.

Mai mult, materialul discografic a ocupat prima poziție în topurile din mai multe țări: Australia, Austria, Belgia, Canada, Germania, Elveția, Noua Zeelandă, U.K. și SUA.

Muzica rock și metal cucerește topurile de specialitate în 2025

Sleep Token este a doua trupă rock/metal care a ajuns în fruntea clasamentului Billboard 200 în ultimele trei săptămâni, după Ghost, cu materialul "Skeleta". Lansat pe 25 aprilie, el a devenit primul album hard rock care a ajuns pe prima poziție în clasamentul Billboard 200 în peste patru ani.

Faptul că două albume hard rock au ajuns pe primul loc în mai puțin de o lună este o reușită care nu s-a mai întâmplat de mai bine de un deceniu, de la discurile "...Like Clockwork" (Queens of the Stone Age) și "13" (Black Sabbath). Ele au debutat pe primul loc în săptămâni succesive (22-29 iunie 2013).

TRACKLIST "Even In Arcadia":

  1. Look To Windward
  2. Emergence
  3. Past Self
  4. Dangerous
  5. Caramel
  6. Even In Arcadia
  7. Provider
  8. Damocles
  9. Gethsemane
  10. Infinite Baths
Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending