Într-o sală complet goală, la Cinema City Mega Mall, într-o seară ploioasă de duminică am văzut "Hurry Up Tomorrow". Pentru că efectiv nu aveam ce să văd. Nu aveam chef de "Mission Impossible" şi mă păstrez pentru un anturaj mai mare la "Final Destination". În fine, nu recomand acest film nimănui. Cine îl descria ca "vis febril ca Enter The Void" pesemne că făcea mişto de mine.
Ce e în neregulă cu filmul?
Scenariul: absolut dezlânat, fără sens, povestea e clişeu şi am mai văzut-o. Ideea de fan obsedat care îşi răpeşte idolul şi vrea să îl salveze, dar îi şi explică faptul că "eu ştiu arta ta mai bine decât tine" e deja răsuflată şi nimeni nu a făcut-o mai bine decât DeNiro cu Wesley Snipes în "The Fan". Visul febril e un ego trip şi o masturbare carieristică pentru omul care a dat de pe Pământ cu banii HBO în serialul "The Idol".
Cinematografia: o cameră care se învârte, vagi filtre artsty şi cele mai slabe tranziţii din softurile gratuite de editare video nu te fac cineast. Am văzut TikTok-uri mai bine editate şi efecte de CapCut pe care le-am apreciat mai mult. Nici măcar momentele din concerte nu au amploarea unui concert REAL The Weeknd.
Actoria: Jenna Ortega şi-a dinamitat cariera când a început cel mai prost dans din istoria filmelor pe "Blinding Lights". Dacă există anti-coregrafia, aici e. Recomand tuturor dacă vedeţi filmul ăsta, să vă acoperiţi urechile şi vă uitaţi la dansul său. E ca şi cum ar călări o capră invizibilă. Am râs, recunosc, copios. Barry Keoghan e aproape decent în cele 7 minute când trage pe nas şi îi dă sfaturi proaste lui The Weeknd. Intră pe uşa precum Kramer din Seinfeld şi pare că mereu se luptă cu gravitaţia. Şi el şi Weeknd joacă cei mai slabi narcomani văzuţi în ultima vreme, cumva anemici, visători şi pendulând între obsesia pentru carieră şi femei.
Coloana sonoră: ai crede că un muzician ştie să potrivească piesele cu momente din film. Nici vorbă.
Spoiler şi momentul când TREBUIE să pleci din sală
Fiţi atenţi aici: The Weeknd, care se joacă pe sine e lovit în spatele capului, legat de pat de Jenna Ortega, se toarnă benzină pe el şi cum se salvează el? Cum, cum? Ghiciţi.... ÎNCEPE SĂ CÂNTE oameni buni. Cântă în falsetto-ul său clasic, o melodie care nu ar trece nici pe C-Sides la un EP demo. Jenna plânge şi închide amnarul. Ce e drept puteam să plec din sală şi când Abel sufla aer între buze la început de film, practic îşi flutură buzele la tine în primul minut din film.
Final
The Weeknd se joacă pe el însuşi într-un film companion pentru albumul final de trilogie "Hurry Up Tomorrow". Iertată să îmi fie expresia, dar o "puşcărie" mai mare de film nu am văzut. În lipsă de lăudători, Abel îşi ia actori celebri să îi facă sluj pe peliculă, ca să ne arate cât de neînţeles e. E drept, e vulnerabil, plânge, dar... simulat, fals. E vanitos chiar şi când încearcă să pară vanitos arătând că e rău să fii vanitos.
Artistul vrea să ne spună că e aşa mare încât a ajuns să se teamă că ar fi răpit de fane. Neştiind că BTS are asta săptămânal. Că nimeni nu îi înţelege obsesia decât o obsedată. Că viaţa e grea când te anesteziezi constant şi că şi vedetele au probleme reale, cu vocea, gâtul, fostele iubite, înecul în cadă şi amicii cu sfaturi proaste.
"Hurry Up Tomorrow" e atât de slab încât ar trebui scos urgent din cinema, nefăcând deloc favoruri carierei lui Abel Tesfaye. Posibil să nu îl mai ascult în viitorul apropiat. Şi de la "Starboy" încoace... să fim sinceri... nu prea a mai livrat.
