Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Primul val de metal lovește litoralul cu Odyssea Rock Fusion Festival

În această vară, litoralul românesc devine epicentrul rockului și metalului! Odyssea Rock Fusion Festival își face debutul pe plaja din Venus, cu o ediție de trei zile, zeci de trupe și numeroase surprize. Te invităm să afli mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Odyssea Rock Fusion Festival 2025
Odyssea Rock Fusion Festival 2025 │ FOTO: Odyssea Festival www.facebook.com

Născut din dragostea pentru rock și metal, Odyssea Rock Fusion Festival își propune să devină un reper solid în peisajul festivalurilor de la mare. Prima ediție a evenimentului va avea loc în perioada 26-28 iunie pe Plaja Venus - trei zile în care participanții vor trăi și respira muzica adusă de trupe românești și străine.

Odyssea Rock Fusion Festival a fost gândit nu doar pentru a readuce rockerii pe litoral, ci și pentru a le da un motiv să se întoarcă an de an, cu aceeași bucurie cu care o făceau altădată pe plajele din Vama Veche. De la hard rock și alternativ, până la heavy și metal extrem, Odyssea aduce o diversitate de stiluri, artiști și sunete care acoperă tot spectrul rock-ului.

Ce artiști concertează la prima ediție Odyssea Rock Fusion Festival?

Odyssea Rock Fusion Festival pregătește pentru participanți trei zile de muzică live, trei scene, aftershow-uri și experiențe autentice de festival:

  • Hammerfall (Suedia)
  • Stratovarius (Finlanda)
  • Rhapsody of Fire (Italia)
  • Phil Campbell and the Bastard Sons (Marea Britanie)
  • Visions of Atlantis (Austria)
  • Die Krupps (Germania)
  • Nanowar of Steel (Italia)
  • Metalite (Suedia)
  • Nervosa (Brazilia / Grecia)
  • Metalwings (Bulgaria)
  • Silenzer (Austria)
  • Never Obey Again (Italia)
  • Alterium (Italia)
  • Dropout Kings (SUA)
  • Grymheart (Ungaria)
  • Dirty Shirt (România)
  • Alternosfera (Republica Moldova)
  • Trooper (România)

Pentru cei care nu vor să se oprească după ultimul concert al serii, distracția continuă la scena Rock 'Til Dawn cu trupa Melmac Riders din Serbia care va electriza noaptea cu mashup-uri rock.

Noile generații de rockeri și competiția Odyssea Band Clash

Odyssea Rock Fusion Festival dorește să devină un punct de întâlnire între generații, unde noii rockeri împart scena cu cei care au scris istorie. În acest sens, scena secundară va deveni locul de desfășurare a unei competiții pentru trupe la început de drum - Odyssea Band Clash.

Zece finaliști vor lupta pentru premii și pentru șansa de a evolua în fața aceluiași public care îi va aclama pe marii titani ai festivalului. Prestatiile lor vor fi evaluate de un juriu format din figuri importante ale rockului și metalului românesc, personalități cu experiență și calificarea necesară pentru a evalua calitatea unei trupe rock, precum Cristian Hrubaru (Rock FM) sau Alin "Coiotu" Dincă (Trooper).

Plaja Venus, cazare și activități de vacanță

Un festival reușit nu se rezumă doar la trupele care îi pășesc pragul, ci și la spațiul de desfășurare și aspecte pragmatice. Organizatorii au ales plaja Venus pentru că este încă un teritoriu nealterat de fenomenul festivalier. Având aproximativ 1,5 kilometri, nisipul fin, intrarea lină în mare și apa curată fac din aceasta plajă un loc ideal pentru relaxare între concerte. Platforma marină coboară treptat, eliminând orice factor de risc, iar marea nu are curenți periculoși sau viețuitoare care să deranjeze.

Pe lângă experiența festivalului, participanții pot experimenta sporturi nautice, plimbări cu vaporașul sau jetsky și pot descoperi frumusețile naturale din Rezervația Pădurea Hagieni și Peștera Limanu.

În ceea ce privește cazarea la malul mării, organizatorii au luat în considerare mai multe variante. Pe lângă Venus, zona sudică a litoralului are o capacitate de cazare de aproximativ 50.000 de locuri în hoteluri și campinguri din 9 stațiuni situate pe o rază de 15 km. De la hoteluri luxoase cu vedere la mare, până la pensiuni intime și campinguri prietenoase există o gamă variată de opțiuni de cazare, adaptate diferitelor preferințe și bugete.

Cât costă biletele la Odyssea Rock Fusion Festival 2025?

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețul de 350 lei (abonament) și 165 lei (bilet pe zi). Este disponibil și un pachet special de acces+cazare la prețul de 1790 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Myrkur și Alternosfera vin la ARTmania 2026, ediția cu intrare liberă

ARTmania In Context, ediția specială din 2026 a festivalului de la Sibiu, îi aduce pe scenă pe Myrkur, Alternosfera, HVNDS și Pridian. Evenimentul se va desfășura în Piața Mare și va fi cu intrare liberă.

Publicat

pe

│ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Myrkur, Alternosfera, HVNDS și Pridian sunt patru trupe care spun, fiecare în felul său, o parte importantă din povestea rockului european de astăzi. Organizatorii le-au ales pentru ediția specială ARTmania 2026 In Context, menită să ducă mai departe tradiția festivalului. Evenimentul se va desfășura pe 24 și 25 iulie 2026 și va fi gratuit.

"Ne vedem în Piața Mare, să celebrăm muzica, viața și locul în care inimile noastre au bătut împreună atâția ani"

"Piața Mare nu este doar un loc. Pentru noi, este acasă. Este spațiul în care ne-am întâlnit an de an, în care am construit amintiri și o comunitate care a crescut odată cu festivalul. De aceea nu ne-am dorit să treacă un an fără să ne revedem aici.

Ediția "In Context" s-a născut într-un an de tranziție, în urma unor schimbări legislative care au făcut imposibil, pentru această ediție, formatul cu bilete și perimetru închis în Piața Mare. Între timp, reglementarea a fost modificată, astfel încât din 2027 ne vom putea întoarce la formatul pe care îl știți.

Până atunci, alegem să fim împreună. Deschis, fără perimetru și fără bilet, dar cu aceeași bucurie, aceeași dragoste pentru muzică și același spirit care ne unește de atâția ani.

Uneori, momentele de răscruce ne oferă răgazul de care avem nevoie: să privim în urmă, să înțelegem ce am construit și să ne întrebăm cum mergem mai departe. "In Context" este felul nostru de a continua această poveste", spun organizatorii ARTmania.

În 2027, ARTmania Festival revine la Sibiu cu cea de-a douăzecea ediție, în formatul complet, cu bilete și cu tot ce înseamnă ARTmania.

De ce în 2026 nu are loc ediția clasică ARTmania Festival

Ediția din 2026 a festivalului ARTmania nu va mai avea loc din cauza unui blocaj normativ, o nouă legislație privind securitatea la incendiu intrând în aplicare de la 1 mai 2025. Noile reglementări au un impact direct asupra organizării evenimentelor în aer liber.

Returnarea banilor pe bilete la ARTmania 2026

Contravaloarea biletelor va fi returnată integral, inclusiv comisionul de ticketing.

  • Data începerii: 4 mai 2026
  • LiveTickets: returnare automată
  • Bilete fizice: prin completarea formularului online și transmiterea documentelor necesare.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Andrei Coman este vocea Bucharest Town Charity Run 2026

Andrei Coman, cunoscut publicului din producții precum "Transilvanian Ninja" și "Iubire cu parfum de lavandă", se alătură Bucharest Town Charity Run 2026. Festivalul este un eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru secția de hematologie pediatrică din cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Publicat

pe

Andrei Coman
Andrei Coman

Andrei Coman va fi Vocea Bucharest Town Charity Run 2026, rol în care va fi prezent pe scena principală a festivalului, în perioada 17 – 19 iulie 2026, la Arena Națională din București. Prin prezența sa, Andrei Coman va contribui la energia evenimentului și la transmiterea mesajului caritabil care stă la baza festivalului. Pe parcursul celor trei zile, acesta va prezenta artiștii, va transmite comunicările importante de la scenă, va aduce în atenția publicului activările din festival și va susține mesajul de solidaritate al evenimentului.

Andrei Coman: "Sunt onorat să fiu parte din acest proiect"

"Pentru mine, Bucharest Town Charity Run 2026 nu este doar un festival, ci un loc în care muzica, oamenii și energia bună se adună pentru copiii care au nevoie să fie auziți. Dacă vocea mea poate duce mai departe mesajul lor și poate aduce mai mulți oameni aproape de cauza secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni, atunci sunt onorat să fiu parte din acest proiect." - Andrei Coman, vocea Bucharest Town Charity Run 2026

Programul pe zile la Bucharest Town Charity Run 2026:

Line-up-ul ediției 2026 reunește artiști consacrați din zona rock și hip-hop, într-un program structurat pe trei zile:

  • Ziua 1 – 17 iulie 2026: Dirty Shirt, Cozmetic, Talisman, ZOB, Alex & The Fat Penguins;
  • Ziua 2 – 18 iulie 2026: Paraziții, Dan Gerosu, Cabron, Macanache, C.R.B.L.;
  • Ziua 3 – 19 iulie 2026: Cargo, Jurjak, Anton, Natalia Bendre, Phoenix.

Programul festivalului include, pe lângă concerte, activări pentru public, zone dedicate copiilor, precum și o paradă moto organizată în București, element definitoriu pentru comunitatea din jurul evenimentului.

Prețurile biletelor la Bucharest Town Charity Run 2026:

  • Abonament pentru cele 3 zile - 300 lei
  • Bilet de o zi - 150 lei

*Toate încasările din bilete vor fi direcționate către achiziția de echipamente medicale necesare secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.

Bucharest Town Charity Run 2026 este un festival caritabil dedicat comunității moto, muzicii live și solidarității, organizat pe Arena Națională din București. Evenimentul transformă energia concertelor și a comunității într-o acțiune cu impact real: susținerea achiziției de echipamente medicale esențiale pentru copiii tratați în secția de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Bikers for Humanity revine în iunie 2026; Vezi programul pe zile

Phoenix, Trooper, Cargo, Timpuri Noi, om la lună, Alexandra Căpitănescu și mulți alți artiști urcă pe scena Bikers For Humanity în perioada 18 - 21 iunie, ediția din 2026 marcând un deceniu de solidaritate. Programul concertelor a fost dezvăluit de organizatori, fiecare din cele patru zile având nume sonore în lineup.

Publicat

pe

Alexandra Căpitănescu live în Londra
Alexandra Căpitănescu live în Londra │ FOTO: Captură YouTube

Mai mult decât un simplu concert, festivalul Bikers for Humanity este o platformă amplă de strângere de fonduri. În acest an, obiectivul este construirea unui centru de terapie pentru copiii cu autism din satul Farcaș, județul Vrancea, la propunerea Asociației "Sfântul Stelian Ocrotitorul Copiilor" Pavilionul "Bikers For Humanity" va deveni un spațiu dedicat activităților de consiliere și recuperare pentru copiii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist și familiile acestora.

În ce privește lineup-ul ediției din 2026, în perioada 18 - 21 iunie, pe scena Bikers for Humanity vor urca nume mari ale rock-ului românesc: Cargo, Compact, Celelalte Cuvinte, Dirty Shirt, Bosquito, Trooper, Phoenix, Timpuri Noi, Bucovina, Alexandra Căpitănescu, Om la lună și mulți alții. Evenimentul se desfășoară în locația consacrată Summer Camp Brezoi.

În timpul zilei, experiența se extinde atât în locația evenimentului (Live Music Summer camp Brezoi) cât și la Centrul Cultural Bikers for Humanity din Brezoi, unde vor avea loc activități dedicate copiilor și părinților: ateliere de muzică și pictură și întâlniri cu artiștii.

Bilete Bikers for Humanity Rock Fest 2026

  • Abonament - 500 lei
  • Bilet de o zi (18 iunie / 19 iunie / 20 iunie / 21 iunie) - 150 lei
  • Camping cort - 50 lei
  • Camping rulote - 50 lei

*Copiii cu vârsta sub 13 ani au acces gratuit.
*Persoanele cu dizabilități certificate au acces gratuit cu însoțitor sau fără, în baza unui certificat VALID și a cărții de identitate. Însoțitorul persoanei cu dizabilități este obligat să prezinte documentele emise de instituția statului care atestă că are această calitate.

Program Bikers for Humanity Rock Festi 2026

Fanii vor avea parte de un maraton sonor diversificat, organizat după cum urmează:

Joi, 18 iunie

  • Phoenix
  • Dirty Shirt
  • Antract
  • E-AN-NA
  • Scarlet Aura
  • Overburn

Vineri, 19 iunie

  • Trooper
  • Bucovina
  • Timpuri Noi
  • Alexandra Căpitănescu
  • Lovebite

Sâmbătă, 20 iunie

  • Cargo
  • Bosquito
  • om la lună
  • Dora Gaitanovici
  • Outflow

Duminică, 21 iunie

  • Subcarpați
  • Compact (Paul Ciuci)
  • Celelalte Cuvinte
  • Gothic
  • Revolter
Citește în continuare

Trending