Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

MUDVAYNE revine cu muzică nouă după 15 ani

După o pauză creativă care a durat peste un deceniu și jumătate, MUDVAYNE anunță oficial că "ceva nou" este pe drum. Trupa americană de metal experimental a semnat recent cu casa de discuri Alchemy Recordings, un label fondat de veteranii industriei Dino Paredes și Danny Wimmer, și se pregătește să lanseze cel de-al șaselea album de studio.

Publicat

pe

Mudvayne poster 2001
Mudvayne poster 2001 │ FOTO: Mudvayne

Solistul Chad Gray a făcut anunțul în cadrul festivalului Welcome to Rockville din Florida, într-un scurt interviu transmis de SiriusXM Octane: "Avem piese noi care vin. Pregătiți-vă, nenorociților, urmează să le auziți!"

Alchemy Recordings devine astfel noul cămin al unei trupe care, deși a stat în umbră ani la rând, a continuat să inspire o generație cu albumele L.D. 50, The End Of All Things To Come și Lost And Found, toate certificate cu aur în Statele Unite. Tot de la Wimmer a venit și prima confirmare oficială, printr-o postare pe Instagram, în care Gray e luat "pe nepregătite" și recunoaște că materialul e real și "în lucru".

Ce urmează, însă, nu e doar un simplu comeback. Gray vorbește despre o responsabilitate artistică serioasă: "Nu vrem să lansăm nimic care nu e cu adevărat special. Dacă noi, echipa, managerul, avocatul, producătorul – dacă toți nu suntem în picioare, urlând de entuziasm, atunci nu e suficient de bun." Obiectivul e clar: muzică atemporală, nu trenduri.

Soția lui Gray, Shannon Gunz, cunoscută gazdă SiriusXM, a avut acces la primele versiuni brute ale pieselor: "Am plâns pe canapea la primele audiții. Și nu era nici mixat cum trebuie." Asta spune multe despre impactul emoțional al noii direcții sonore MUDVAYNE – trupa care a redefinit ce înseamnă catharsis sonor în metalul american, dincolo de meme-urile cu "brr, brrr, Deng!"

Deși membrii trupei trăiesc în state diferite și procesul creativ e complicat, cu sesiuni de file sharing și compoziții distribuite, spiritul DIY și chimia dintre ei pare că a rămas intactă. "Avem o dinamică specială. Ne provocăm reciproc. Fiecare are o viziune diferită, dar când le combinăm, iese MUDVAYNE", explică Gray. "Muzica noastră e despre emoții – fie că e vorba de neputință, furie sau haos. Și asta creează legătura cu fanii."

Pe lângă album, trupa pregătește și un turneu aniversar pentru L.D. 50, care împlinește 25 de ani. Traseul include concerte alături de Static-X și Vended în SUA, într-un mix perfect de old-school și viitorul metalului. Aceste show-uri vin după The Psychotherapy Sessions, primul turneu MUDVAYNE ca headliner din 2009 încoace, și continuă trendul de reconectare cu o bază de fani tot mai tânără.

Într-o epocă în care multe trupe aleg calea nostalgiei facile, MUDVAYNE pare că merge exact pe dos: își asumă prezentul, experimentează și promite muzică vie, sinceră și fără compromis.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Trending