Început în aprilie 2023 la Amsterdam, actualul turneu mondial al trupei Metallica a bifat deja câteva locații europene chiar de la debutul M72. Primele show-uri au avut loc la Amsterdam, în Olanda, trupa adăugând apoi concerte și în Franța, Germania, Anglia și Suedia. Au urmat apoi multe opriri pe continentul american, anul 2024 readucând trupa în Europa pentru noi show-uri în Germania, Italia, Austria, Finlanda, Danemarca, Norvegia, Franța, Polonia și Spania.
Anul acesta, Metallica a cântat doar în SUA și Canada, urmând să închidă o serie de 82 de concerte în locații exotice precum Sakhir și Abu Dhabi. Turneul M72 nu se va încheia însă cu aceste show-uri.
Metallica susține un nou concert în Polonia în 2026
La nici un an de la concertele susținute în Varșovia în iulie 2024, trupa anunță un nou show în Polonia. Momentan data concertului nu este cunoscută, însă anunțul, deși criptic, este unul oficial.
Live Nation Polonia a publicat pe Facebook o imagine cu un panou publicitar uriaș pe care apar datele tuturor concertelor susținute de Metallica în această țară. Penultimul concert este cel de pe 7 iulie 2024, următoarea dată fiind XX.XX.2026. "So close, no matter how far...", scrie Live Nation Polonia pe Facebook, citând un vers din "Nothing Else Matters".

Live Nation Polonia anunță un nou concert Metallica în 2026 │ FOTO: Captură Facebook Live Nation Polonia
Concerte Metallica așteptate în Europa, potrivit Reddit
Pe site-ul Reddit, fanii Metallica au împărtășit mesaje criptice și zvonuri potrivit cărora trupa ar urma să susțină concerte și în alte țări din Europa. Aflăm de aici că Metallica ar fi așteptată în Budapesta pe 24 august 2026, iar Slipknot ar urma să cânte în deschidere.
Tot pe Reddit găsim și un zvon privind un viitor concert al trupei în Grecia. Acesta este așteptat în mai 2026.
Ce mai pregătește Metallica
Metallica va lansa o nouă versiune a albumului "Load". Varianta deluxe vine cu surprize pentru fani, inclusiv piese ce nu au mai fost prezentate până acum în formă completă. "Load" deluxe version va fi lansată pe 13 iunie, prin intermediul propriei case de discuri, Blackened Recordings.






















































