Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

12 concurenți luptă pentru un loc în finala Romanii au talent 2025

Cea de-a doua semifinală Românii au Talent are loc vineri, 9 mai. Publicul va decide prin vot cine vor fi următorii trei finaliști. Află cine sunt cei 12 concurenți care vor încerca să-i convingă pe cei de acasă că merită un loc în marea finală a concursului.

Publicat

pe

Miruna Ungureanu pe scena de la Românii au Talent 2025
Miruna Ungureanu pe scena de la Românii au Talent 2025 │ FOTO: Captură YouTube

Scena de la Romanii au talent, ediția din 2025, este pregătită să-i primească pe ultimii semifinaliști ai sezonului. În această seară, de la 20:30, se vor adjudeca ultimele trei locuri în marea finală a concursului. Lupta se va da între 12 concurenți. Ca și în prima semifinală, cei trei finaliști vor fi aleși de către public, prin vot, juriul urmând să stabilească cine primește Wild Card.

"Marele atuu al acestei emisiuni și, de altfel, cel mai puternic magnet care ne atrage de la sezon la sezon și, practic, de câte ori s-ar face emisiunea aceasta, tu nu te-ai plictisi, este neașteptatul. Este factorul surpriză", spune Andi Moisescu.

Cine sunt concurenții din cea de-a doua semifinală Romanii au talent 2025, de pe 9 mai

  1. Famous by D-Strict,
  2. Ioana Destro,
  3. Matteo Fraziano,
  4. Patrick Nicoară,
  5. Veronica Odagiu,
  6. Denis Păuna,
  7. Harsh Bansal,
  8. Geta Burlacu & Voxmen Acapella,
  9. Anastasia Burada,
  10. Teo Milea,
  11. Miruna Ungureanu (poți urmări aici momentul de la audiții al Mirunei)
  12. Simona Beșleagă

Cum îți poți susține favoritul de la Romanii au talent 2025

În urma prestațiilor, singurii care vor decide cine sunt cei care va trece mai departe în Marea Finală sunt cei de acasă, care își pot vota favoriții prin SMS la numărul 1444 (Valabil în rețelele de telefonie mobilă Telekom, Orange, Vodafone și DigiMobil. Tariful fiecărui vot prin SMS este de 0,48 Euro, TVA inclus. Fiecare concurent poate fi votat de până la 10 ori de pe un singur număr de telefon) – folosind numărul de intrare în concurs, sau online, pe site-ul voteaza.protv.ro (Vot disponibil de oriunde din lume, cu o adresă de e-mail validă. Telespectatorii trebuie să acceseze link-ul primit pe adresa de e-mail pentru a valida votul exprimat).

Care sunt regulile concursului și ce premii sunt puse în joc

Din fiecare semifinală, 3 concurenți vor fi aleși de public, iar jurații vor oferi un Wild Card unui alt talent excepțional. În acest sezon, pe lângă marele premiu de 120.000 de euro, locul al doilea va primi 20.000 de euro, locul al treilea 10.000 de euro, iar cel mai original moment va fi premiat cu un cec în valoare de 10.000 de euro.

Cine a avansat deja în finala Românii au Talent 2025

Primii finaliști au fost stabiliți în semifinala de vinerea trecută. Marius Moldovan, Sara Hanț și Damaris Lupu sunt primii trei finaliști, jurații emisiunii alegând și concurentul care intră în cursa pentru Premiul de Originalitate. Le poți urmări momentele în articolul nostru de pe InfoMusic.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică și film

Urmărește trailer-ul noului serial cu Tudor Chirilă, "Trafic" - VIDEO

Tudor Chirilă este un procuror de temut în lumea interlopă, dar lucrurile se complică atunci când află că fiica sa este iubita unui dealer. Trailer-ul noului serial românesc "Trafic" ne dezvăluie care sunt mizele personajelor principale, respectiv Laurențiu Crețu, jucat de Tudor, și Doru Alexe, interpretat de Dragoș Bucur.

Publicat

pe

Tudor Chirilă și Dragoș Bucur în serialul "Trafic"
Tudor Chirilă și Dragoș Bucur în serialul "Trafic" │ FOTO: Captură YouTube

"Cu ce-am greșit eu în viață de am ajuns în situația asta", spune Dragoș Bucur în debutul trailer-ului, dezvăluind conflictul interior al personajului pe care îl joacă. El este în serialul "Trafic" Doru Alexe, un curier cu o viață banală, care ajunge implicat într-un caz investigat de procurorul Laurențiu Crețu, jucat de Tudor Chirilă. Mizele celor două personaje principale au legătură atât cu lumea interlopă, cât și cu proprii copii. Băiatul lui Doru este dealer, iar fata procurorului Laurențiu este iubita acestui dealer. "Întrerupe orice relație cu băiatul ăla", îi spune Tudor Chirilă fiicei sale din serial, certând-o și pe soția lui, interpretată de Adela Popescu. "Tu știai că e dealer? Știai că se droghează?", o întreabă Tudor pe Adela.

Unul dintre cele mai tensionate momente din trailer este acela al dialogului dintre procurorul Laurențiu și Doru Alexe.

"Poate ar fi bine să te gândești de partea cui ești", îi spune Tudor Chirilă lui Dragoș Bucur, insinuând că acesta dorește mai mult să-și salveze fiul, decât să ajute la prinderea interlopilor.

VIDEO Trailer: "Trafic" (noul serial de la PRO TV)

Premiera serialului are loc marți, pe 13 iulie. "TRAFIC" va putea fi urmărit la PRO TV și pe VOYO.

"Nu aveam în plan un serial anul ăsta, în general nu-ți poți planifica viața de actor de film decât dacă ești Brad Pitt, Cillian Murphy, Leonardo, Benicio sau cine mai doriți. Așa că, să fie primit. Mă bucur să mă întâlnesc cu Dragoș Bucur în acest "parteneriat" în care amândoi jucăm cumva roluri de contre emploi, dar și cu o întreagă distribuție foarte mișto și o echipă foarte profi. Regizori sunt Anghel Damian, Milo Simulov și Mihai Brătilă", a spus Tudor Chirilă. 

Anterior acestui rol din "TRAFIC", Tudor Chirilă a jucat și în serialul "Vlad", tot de la PRO TV. În acea producție l-a interpretat pe Drăgoi, un politician important.

Anul acesta, Tudor Chirilă a fost premiat la Gala Premiilor Radio România Cultural. Tudor a luat premiul în categoria Teatru pentru rolul Bérenger din spectacolul "Rinocerii". Găsești mai multe detalii în articolul nostru de pe InfoMusic.

Citește în continuare

Muzică și film

Pe 13 iulie începe "TRAFIC", noul serial cu Tudor Chirilă de la PRO TV

Noul serial românesc de ficțiune "TRAFIC" va avea premiera la PRO TV pe 13 iulie. Proiectul prezintă o poveste despre crimă organizată, în care Tudor Chirilă îl interpretează pe Laurențiu Crețu, un procuror determinat să prindă o familie temută din lumea interlopă. Din distribuție fac parte și Dragoș Bucur și Adela Popescu.

Publicat

pe

Tudor Chirilă în serialul "TRAFIC"
Tudor Chirilă în serialul "TRAFIC" │ FOTO: PRO TV

"TRAFIC" va aduce pe micile ecrane o poveste care promite să captiveze publicul încă de la primul episod. Tudor Chirilă îl interpretează pe Laurențiu Crețu, un procuror al cărui scop este să prindă o familie de criminali temută în întreg Bucureștiul, în timp ce își protejează fiica adolescentă. Alături de el, Adela Popescu, Irina Ștefan, Adriana Irimescu și Ioana Brumar vor portretiza personaje feminine puternice, a căror prezență va adăuga profunzime poveștii.

Tudor Chirilă: "Mă bucur să mă întâlnesc cu Dragoș Bucur în acest "parteneriat""

Protagonist în această producție, Tudor Chirilă îl va avea alături pe Dragoș Bucur. Acesta îl interpretează pe Doru Alexe, un curier obișnuit a cărui viață se schimbă complet când fiul său ajunge implicat în periculoasa lume a crimei organizate.

"Nu aveam în plan un serial anul ăsta, în general nu-ți poți planifica viața de actor de film decât dacă ești Brad Pitt, Cillian Murphy, Leonardo, Benicio sau cine mai doriți. Așa că, să fie primit. Mă bucur să mă întâlnesc cu Dragoș Bucur în acest "parteneriat" în care amândoi jucăm cumva roluri de contre emploi, dar și cu o întreagă distribuție foarte mișto și o echipă foarte profi. Regizori sunt Anghel Damian, Milo Simulov și Mihai Brătilă", a spus Tudor Chirilă. 

Premiera serialului are loc marți, pe 13 iulie. "TRAFIC" va putea fi urmărit la PRO TV și pe VOYO.

"Povestea din "TRAFIC" reflectă aspecte ale realității cotidiene, surprinzând luptele, alegerile și provocările cu care se pot confrunta oamenii în viața de zi cu zi, de la dinamica din cadrul familiei până la supraviețuirea în lumea imprevizibilă a criminalității", spune directorul de programe al PRO TV, Antonii Mangov.

Anterior acestui rol din "TRAFIC", Tudor Chirilă a jucat și în serialul "Vlad", tot de la PRO TV. În acea producție l-a interpretat pe Drăgoi, un politician important.

Anul acesta, Tudor Chirilă a fost premiat la Gala Premiilor Radio România Cultural. Tudor a luat premiul în categoria Teatru pentru rolul Bérenger din spectacolul "Rinocerii". Găsești mai multe detalii în articolul nostru de pe InfoMusic.

Citește în continuare

Muzică și film

Serialul "Băieți buni" revine la PRO TV; Cabral și Dragoș Bucur au reluat filmările

Continuarea unuia dintre cele mai îndrăgite seriale românești a fost confirmată de PRO TV. După 20 de ani, noul sezon "Băieți Buni: pe viață" va duce mai departe povestea polițiștilor Edi Bălan și Călin Boboc. Publicul în va revedea pe unii dintre actorii emblematici ai primului sezon, dar va cunoaște și personaje noi, care vor completa universul "Băieți Buni".

Publicat

pe

Cabral Ibacka și Dragoș Bucur în "Băieți buni: pe viață"
Cabral Ibacka și Dragoș Bucur în "Băieți buni: pe viață" │ FOTO: PRO TV

Cabral și Dragoș Bucur revin în rolurile lui Edi Bălan și Călin Boboc, cei doi polițiști care sunt nevoiți să facă din nou echipă, după 20 ani, timp în care atât ei, cât și lumea din jurul lor au suferit modificări semnificative. Unul dintre ei a devenit șef de secție, iar celălalt a ajuns la Europol. Un lucru a rămas constant în tot acest timp: diferența dintre abordările lor, în plan profesional.

"Să ne întoarcem în poveste, după fix 20 de ani, este complet neașteptat… dar plin de emoție. A fost un proiect pe care trecerea timpului l-a făcut și mai special, iar acum să revenim în povestea lui Boboc și a lui Bălan după atâția ani face cumva mult mai imersivă implicarea emoțională", spune Cabral.

Dragoș Bucur: "Este o bucurie să mă întorc în rolul lui Călin Boboc!"

Cosmina Păsărin va reveni și ea în rolul celebrei Guvida. Iar echipei băieților buni se vor alătura și tineri polițiști interpretați de Oana Cârmaciu și Niko Becker. Soția personajului interpretat de Cabral va fi jucată de Monica Bîrlădeanu, iar actorii Răzvan Fodor și Cosmin Dominte vor avea personaje noi surprinzătoare.

""Băieți Buni" este cel mai de succes proiect de ficțiune românesc la care am participat și este o bucurie să mă întorc în rolul lui Călin Boboc! Așteptam cu nerăbdare reîntâlnirea cu Cabral și cu universul Băieților Buni!", spune Dragoș Bucur.

Noul sezon va putea fi urmărit în curând la PRO TV și pe VOYO.

"Acest sequel readuce la viață unul dintre cele mai îndrăgite și recognoscibile universuri de ficțiune locale, un titlu care a lăsat o amprentă reală în memoria publicului. Producția duce mai departe povestea unor personaje celebre, păstrând ADN-ul original, dar ridicând miza narativă la un nou nivel de intensitate și relevanță, cu teme și conflicte care reflectă realitatea și ritmul prezentului", declară Antonii Mangov, Programming Director.

Primul sezon este disponibil acum pe VOYO, în varianta remasterizată. Noul sezon "Băieți Buni: pe viață" va aduce publicului un nou val de adrenalină, acțiune și scene cu umor.

Citește în continuare

Trending