Muzica chiar salvează vieți, nu este niciun fel de exagerare. Prin muzică ești văzut, acceptat și înțeles, nu mai navighezi singur prin emoții și trăiri, iar exact asta simt și fanii Metallica. Ei povestesc impactul pe care formația americană l-a avut asupra lor în documentarul "Metallica Saved My Life". De mai bine de patru decenii, ascultători de pretutindeni au împărtășit suișuri și coborâșuri, bucurii și tragedii pe muzica artiștilor.
"Așa cum unii dintre voi poate știți deja, în ultimii ani am lucrat la un nou documentar care va fi lansat anul acesta, și care vă are în prim-plan chiar pe voi! <<Metallica Saved My Life>> explorează lumea noastră prin ochii fanilor care, timp de peste patru decenii, s-au susținut unii pe alții în momente bune, grele, în încercări și în reușite. Și da, apărem și noi puțin în film.
Regizat de Jonas Åkerlund - pe care mulți dintre voi îl știți de la videoclipurile <<Turn the Page>>, <<Whiskey In the Jar>> și <<ManUNkind>> - documentarul vă va prezenta poveștile unice ale fanilor din toate colțurile lumii. S-ar putea chiar să vă regăsiți și voi în el!", a transmis Metallica.
Documentarul nu este încă finalizat, iar primele proiecții vor avea loc în America, în tandem cu turneul "M72". Până la sfârșitul anului, însă, este de așteptat ca fani din toată lumea să îl poate viziona pe platforme online sau în cinematografe selectate.
Printre cele mai recente demersuri muzicale întreprinse de Metallica se numără lansarea albumului "72 Seasons" și turneul mondial de promovare a acestuia. Ajuns la public pe 14 aprilie 2023, este al unsprezecelea album de studio al trupei și primul material original de la "Hardwired... to Self-Destruct" din 2016. Discul, produs de Greg Fidelman împreună cu James Hetfield și Lars Ulrich, conține 12 cântece și are o durată de peste 77 de minute.





















































