Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Emisiuni radio-tv

George Radu a câștigat X Factor 2025

George Radu, din echipa lui Marius Moga, a câștigat marele trofeu X Factor 2025 și premiul de 100.000 de euro. Află ce piese au cântat concurenții în marea finală a emisiunii.

Publicat

pe

George Radu, câștigător X Factor 2025
George Radu, câștigător X Factor 2025 │ FOTO: Antena 1

După luni de căutări prin toată ţara, telespectatorii au putut urmări la Antena 1 evoluţia extraordinară a unor oameni talentați, înzestrați nu doar cu voce, ci cu un întreg mix de calități. Au venit la audițiile temători, dar, în același timp, dornici să le arate tuturor că au factorul X.

Pe 27 aprilie, a avut loc marea finală, unde regulile au fost următoarele: cei trei finaliști din fieare echipă au cântat câte o melodie, iar antrenorul a ales un singur reprezentant pentru a merge mai departe în ultima parte a emisiunii. Acolo, interpretările au fost adresate publicului telespectator care a decis câștigătorul prin intermediul voturilor.

Echipa Puya

  • Trupa 4Strofa a interpretat o compilație muzicală, printre melodiile alese numărându-se "Strigă" sau "Dacă dragostea dispare".
  • Taking Back August a electrizat scena de la X Factor cu "N-aud".
  • Duo-ul Sweet'n'Sour a adus emoție "Love The Way You Lie"

Puya a ales să meargă mai departe cu Sweet'n'Sour.

Echipa Delia

  • Diana Stănciuleasa și-a arătat calitățile vocale cu piesa "Think".
  • Georgiana Costache a sensibilitzat audiența cu "Reflection".
  • Maia Fluture și-a pus sufletul pe tavă cu "How Come You Don't Call Me Anymore".

Delia a decis să meargă mai departe cu Maia Fluture.

Echipa Ștefan Bănică

  • Bogdan Mihai a dat start interpretărilor din echipa lui Ștefan cu piesa "Listen".
  • Irina Seramficiuc a atras atenția cu "Higher Ground".
  • Ștefan Munteanu și-a arătat vulnerabilitatea cu melodia "Creep".

Ștefan a ales să meargă mai departe cu Bogdan Mihai.

Echipa Marius Moga

  • Pantaleo Fabrizzio Tritto a cântat "Still Got The Blues".
  • Florin Ciobanu a pregătit pentru finala X Factor hit-ul "Delilah".
  • George Radu a impresionat cu piesa "Show Must Go On".

Marius Moga a ales să meargă mai departe cu George Radu.

Ultimele interpretări din finala X Factor:

Sweet'n' Sour, trupa formată de Puya la X Factor, a interpretat "Stea de mahala". Sharon Varga și Vlada Neagu au fost refuzate solo, dar rapperul s-a gândit că cele două concurente merită să continue drumul în emisiune. Voci diferite, contrastante, care, însă, au creat momente muzicale speciale.

"Cred că a fost cea mai bună prestație a lor de până acum. E clar că ați evoluat, sunteți unite. V-ați comportat ca două adevărate artiste. Am reușit să aduc rap-ul în finala X Factor", a spus Puya.

Delia a adăugat:

"Combinația dintre voi două e foarte spectaculoasă."

Maia Fluture a declarat că a vrut mereu să creeze momente de neuitat pe scena de la X Factor. Dragostea pentru muzică, încrederea în forțele proprii și dorința de a ajunge la sufletele cât mai multor telespectatori au fost ingredientele unui parcurs spectaculos în emisiune. Ultima piesă interpretată de Maia la X Factor 2025 a fost "What A Wonderful World".

"A fost un moment de finală! Mi s-a părut musical", a declarat Marius Moga.

Ștefan a adăugat:

"Felicitări în primul rand pentru mesaj. Mă bucur că a existat un mesaj și felicitări pentru interpretare și pentru calitățile actoricești."

Bogdan Mihai a impresionat publicul și jurații de la prima apariție pe scena X Factor. Experiența, tehnica vocală, emoția transmisă cu fiecare interpretare l-au adus pe concurent în marea finală. Bogdan a încheiat această experiență televizată cu piesa "Copacul".

"Mă bucur pentru tine enorm indiferent de rezultatul acestui concurs pentru că te-ai dus într-o zonă care nu îți apartine, iar rezultatul mi se pare unul pe măsură", a spus Ștefan, adăugând că momentul concurentului ar trebui să rămână în istoria X Factor-ului din România.

Delia a spus:

"Strălucitor, nu am cuvinte. Emoționanat, jos pălăria! O să fie un moment viral, cu siguranță."

Puya a adăugat:

"Are finețea și siguranța unui artist internațional."

George Radu a văzut în X Factor un "ultim tren" în cariera sa muzicală. S-a confruntat cu refuzuri, uși închise și când credea că drumul lui artistic s-ar putea încheia, emisiunea de la Antena 1 i-a redat încrederea în sine și în propriul talent muzical. Interpret și compozitor, tânărul i-a cucerit pe jurați cu fiecare interpretare, inclusiv cu "How Am I Supposed To Live Without You", cântată în marea finală.

"Bravo! Ambitusul tău pare că nu se mai termină. Poți să cânți foarte multe lucruri. Se simte la tine o evoluție muzicală. Ești aici cu un motiv", a spus Marius Moga.

Delia a spus:

"E foarte creativ și îi place. Îmi place cum generațiile noi descoperă muzică veche și o cântă altfel. Foarte frumos momentul, felicitări!"

Ștefan a concluzionat:

"Tu asta trebuie să faci, trebuie să faci muzică. Ai o maturitate artistică peste vârsta ta. Apariția ta în finală nu cred că miră pe nimeni. Felicitări!"

Muzică nouă

Delia a lansat piesa "Du-mă la munte" - AUDIO

Toamna aceasta, Delia ne acompaniază în drumeții cu piesa "Du-mă la munte". Cu o pasiune știută pentru expediții montane, Delia iese încă o dată din matricea muzicii pop și dă un glas folk-rock unui dor autentic de conectare cu natura.

Publicat

pe

Delia - "Du-mă la munte" (artwork)
Delia - "Du-mă la munte" (artwork)

Compusă de Alex Cotoi și Delia, piesa "Du-mă la munte" rezumă iubirea artistei pentru drumeții montane. Melodia se abate de la sound-ul pop obișnuit, mergând pe o direcție cu influențe de folk și acustic rock, ce înglobează bucuria acelor trubaduri care-și lasă grijile uitate și se afundă cu gândurile în frumusețea culorilor naturii.

"Unde mă lasă, mă lasă dorul

Unde mă vrei, ia-mă tu și mă du

Unde-mi cântă inima du

Du-mă, da du-mă departe tu

Unde aeru-i rece vântu-mi scrie cântece

Unde crestele-s goale, bătute de soare

Du-mă la munte, la  munte du

Du-mă departe, departe du

Fără cuvine, fără treabă

Fără sfârșit, fără început", cântă Delia, pe fundalul formatului audio de pe YouTube apărând o poză la munte cu ea și soțul ei, Răzvan.

Noul single "Du-mă la munte" se bucură și de un pasaj cu versuri cântate de către un cor de copii. Acest fragment încheie piesa.

AUDIO: Delia - "Du-mă la munte"

Una din cele mai emblematice artiste ale genului pop și un songwriter cu numeroase hituri, Delia este mereu prezentă în topurile muzicale. Universul ei artistic este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru este cel mai vizibil în show-urile ei inovative.

Anul acesta, Delia a lansat piesele "Dor", "Scris în stele" și "Lacrimi din soare", alături de Nouă Unșpe. Artista pregătește și o colaborare cu Irina Rimes. Titlul melodiei nu a fost încă dezvăluit, însă Irina anunța online cu entusiazm că piesa ei cu Delia îi va încânta pe fani.

"Dacă auziți ce piesă am făcut cu Delia, muriți și reînviați. Ceva frumos. Ceva ce n-am mai făcut de mult", spunea Irina într-un story publicat pe final de septembrie.

Delia și Irina Rimes au cântat împreună și în cadrul show-ului Descântatele 2025, disponibil acum pe Voyo.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Holograf, VUNK, Puya se numără printre artiștii care vor cânta la Bărbați pe Mătăsari 2025

Între 10 și 12 octombrie, Strada Mătăsari din București se va transforma din nou într-un loc al creativității urbane odată cu revenirea festivalului "Bărbați pe Mătăsari", un eveniment ce îmbină arta, muzica și meșteșugurile într-o atmosferă vibrantă de comunitate. Organizatorii promit activități care mai de care mai atractive, precum și concerte susținute de artiști precum Holograf, Puya, VUNK, Toulouse Lautrec și Rana. Mai multe detalii găsești în articol.

Publicat

pe

Holograf / VUNK / Puya / Toulouse Lautrec
Holograf / VUNK / Puya / Toulouse Lautrec │ FOTO: captură YouTube

De-a lungul weekendului, vizitatorii pot descoperi concerte live și standuri pline de produse hand-made, accesorii și creații originale semnate de artiști și meșteșugari locali. "Bărbați pe Mătăsari" aduce în prim-plan pasiuni și proiecte cu suflet, transformând una dintre cele mai boeme străzi ale Capitalei într-un veritabil hub cultural dedicat tuturor celor care iubesc arta, autenticitatea și vibrațiile urbane.

Bărbați pe Mătăsari se dorește a fi o extindere a Festivalului Femei pe Mătăsari, fiind dedicat activităților pe care le practică cu precădere bărbații. Unul dintre scopurile evenimentului este să aducă în stradă creativitatea, tradiția și să ofere un spațiu de exprimare pentru cei care fac proiecte artistice și meserii creative.

Ce concerte au loc la Bărbați pe Mătăsari 2025?

Una dintre atracțiile festivalului Bărbați pe Mătăsari o reprezintă show-urile live, susținute de unii dintre cei mai îndrăgiți artiști români. Pentru ediția din acest an au fost confirmați, până acum, Holograf, VUNK, Puya, Toulouse Lautrec și Rana. 

După 40 de ani de succes continuu, Holograf este una dintre cele mai longevive și mai valoroase trupe românești. Formația a reușit să țină mereu pasul cu schimbarea, dar în același timp să își păstreze intact ADN-ul muzical ce o definește. Holograf mizează pe conținut de valoare și surse de inspirație autentice, care au câștigat inimile fanilor de-a lungul timpului.

De mai bine de 30 ani pe scena muzicală din România, VUNK este una dintre trupele inovației. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum "Pleacă" (Hit Gold), "Vreau o țară ca afară", "Așa și" sau "Numai la doi" au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni.

Puya devenit cunoscut în anii '90 ca membru fondator al trupei La Familia, alături de Tudor Sișu. Cei doi au adus un suflu nou în peisajul muzicii rap din România, promovând un stil influențat de gangsta rap și teme sociale, inspirate din viața de cartier. După separarea temporară de La Familia, Puya și-a continuat drumul artistic solo. A colaborat cu nume importante din muzica românească, precum Tudor Chirilă, Delia, Andra, George Hora, Alex Velea sau Cornel Ilie, și a lansat piese care au cucerit radiourile și au trecut dincolo de publicul rap tradițional.

Toulouse Lautrec a făcut de la bun început deliciul topurilor indie, multe din piesele lor ajungând pe locul 1 la radiouri de profil - "Te spun", "Yesman" sau "Domino". Au cântat la multe festivaluri de muzică (B’estfest, Peninsula Felsziget, Untold, Shine, Fete de la Musique) și au îmbogățit sonor festivaluri de film (Shorts Up, Future Shorts, European Film Festival) și de literatură (în Ungaria, Polonia și Germania). Însă loc pentru muzica lor este oriunde: formația a cântat într-o mașină (la lansarea Ford B-Max în 2012), la premiera unui film (Iron Man 3 în 2013), în pădure, săli de operă, galerii de artă, într-o ambulanță, pe o mașină de pompieri sau, cel mai recent, pe un vapor (Rainbow Warrior al organizației Greenpeace, ancorat în Portul Constanța în mai 2019).

Rana este un proiect de rock alternativ care a văzut lumina lumii în toamna anului 2016. A cântat pe scene alături de trupe precum Grimus sau Implant pentru Refuz, Coma, Z.O.B și are la activ EP-urile "Codependent" și "Noi doi".

Citește în continuare

Muzică nouă

Delia și Nouă Unșpe lansează piesa "Lacrimi din soare"

Delia și Nouă Unșpe au pregătit pentru toamna aceasta o colaborare menită să acapareze FM-ul românesc. Melodia înregistrată de cei doi artiști se numește "Lacrimi din soare" și este o piesă despre o iubire distructivă.

Publicat

pe

Delia și Nouă Unșpe lansează "Lacrimi din soare"
Delia și Nouă Unșpe lansează "Lacrimi din soare" │ FOTO: Captură Instagram Delia

Delia și Nouă Unșpe lansează anul acesta prima lor colaborare. Cei doi artiști au înregistrat o piesă de dragoste, intitulată "Lacrimi din soare". Melodia a avut premiera live la Kiss FM astăzi, pe 30 septembrie. Un fragment din piesă a fost distribuit într-un story pe Instagram de către Delia, urmând ca pe 2 octombrie să fie lansată piesa integrală, în varianta de studio.

"Simt că nu mai am soare / Curg lacrimi din soare / Sărutul tău doare cum nu doare nimic / Nu faci nimic, doar pui sare / Pe rănile goale / Sărutul tău doare cum nu doare nimic", cântă Delia pe refrenul acestei colaborări.

Despre Nouă Unșpe și Delia

Nouă Unșpe este un artist și producător român care și-a făcut rapid un renume în industria muzicală datorită stilului său original. A studiat muzica clasică, vioară și pian, timp de nouă ani la o școală de muzică din orașul natal, fapt ce a influențat stilul său ce încorporează elemente de hip-hop, pop și ambiențe sonice experimentale.

Nouă Unșpe a colaborat cu o varietate de cântăreți, printre care Alina Eremia, INNA, Amuly, Nane, Azteca sau RAVA. Anul trecut a lansat și primul său album, iar, recent, le-a prezentat ascultătorilor "Undeva" (feat. AMI) și "Tot ce am mai bun".

Una din cele mai emblematice artiste ale genului pop și un songwriter cu numeroase hituri, Delia este mereu prezentă în topurile muzicale. Universul ei artistic este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru este cel mai vizibil în show-urile ei inovative.

Universul ei artistic este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru este cel mai vizibil în show-urile ei spectaculoase și inovative, mereu sold-out, de la Sala Palatului. "Deliria", "Psihedelia", "Acadelia", show-urile în aer liber de la Verde Stop Arena: "Cum era" și "Rockadelia", "Flex", show imersiv la Mina Museum sau evenimentul excusivist "Delia's Winter Wonderland" de la Teatrul Național din București prin care mereu surprinde cu cele mai creative idei.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending