Cei trei muzicieni pregătesc ceva cu adevărat special și au gândit lansarea oficială în cele mai mici detalii. Smiley, Alex Velea și Connect-R și-au schimbat pozele de profil cu aceeași imagine și au postat un mesaj criptic: "454C3V4 10 APR1L13". Pe rețelele de socializare, teoriile au început să curgă, iar următorii artiștilor s-au transformat în Sherlock Holmes și Dr. Watson, încercând să descifreze puzzle-ul muzical.
Fanii au ajuns la concluzia că este vorba despre o lansare pe 10 aprilie, intitulată "Așa Ceva". Ce-i drept, și artiștii au oferit o mână de ajutor, dezvăluind un videoclip în care mai mulți oameni sunt opriți pe stradă, li se oferă o pereche de căști și sunt rugați să descrie ce aud.
"Sunt foarte confuză. Aș vrea să zic M.G.L., dar mi-e că zic o prostie", mărturisește o tânără.
Între timp, un cuplu a intuit corect despre ce artiști este vorba:
"Asta e mult mai ritmată. E mai de club. Velea, dacă nu înșel. Nu știu, tot cineva din zona asta...Pe Connect-R eu l-am recunoscut și clar era și vocea lui Velea."
Mai sunt doar câteva zile până pe 10 aprilie, atunci când vom știi cu exactitate la ce anume au lucrat Smiley, Connect-R și Alex Velea. Cert este că cei trei artiști au demonstrat că știu cum să-și țină fanii în suspans.
VIDEO: Smiley, Alex Velea și Connect-R - lansare surpriză
Mai multe despre Smiley, Connect-R și Alex Velea
Smiley, Alex Velea și Connect-R au un impact serios asupra industriei muzicale românești. De la hituri care au dominat topurile, până la influența lor asupra noii generații de artiști, fiecare a contribuit în felul său la peisajul muzical.
Smiley a devenit cunoscut la începutul anilor 2000 ca membru al trupei Simplu, una dintre cele mai populare formații de breakdance și hip-hop din România. În 2008, și-a lansat primul album solo, "În lipsa mea", urmat de "Plec pe Marte" (2010), "Acasă" (2013) și "Confesiune" (2017).
Pasiunea lui Smiley pentru muzică a fost întărită de înființarea casei de producție HaHaHa Production, care a lansat numeroși cântăreți de succes. Smiley a colaborat cu o suită de artiști, atât ca interpretare, cât și ca producător/compozitor.
Pe lângă cariera muzicală, Smiley este o apariție constantă la televizor. Este jurat la Vocea României, fiind singurul care a ocupat acest rol de la primul sezon până în prezent. De asemenea, este prezentatorul show-ului "Românii au talent".
Alex Velea a devenit cunoscut publicului larg cu hit-ul "Yamasha", dar și cu "Ce ți-aș face (Selecta)" alături de Anda Adam. Abordarea sa muzicală, marcată de influențe pop, r&b, hip-hop, latino și dance, a cucerit ascultătorii.
De-a lungul timpului, Alex Velea ca lucrat cu artiști ca Smiley, Antonia, Lino Golden sau Mario Fresh. Și-a dat interesul în a promova o nouă generație de cântăreți, astfel că a pus bazele casei de discuri Golden Boy Society.
De la începuturile sale artistice până în prezent, Connect-R a jonglat cu rolurile de cântăreț, compozitor, actor, prezentator TV, dansator și producător. La numai 8 ani era deja un talentat dansator, la 15 ani hip-hop-ul devenind una dintre marile sale pasiuni. A intrat pentru prima dată în atenția publicului în 1997 ca vocalist și mai târziu ca membru al formației rap RACLA.
A colaborat cu artiști precum Loredana, Chris Mayer, Smiley, Johny Romano, Liviu Teodorescu, Shift, Raluka. A cucerit inimile ascultătorilor încă de la primele piese lansate și continuă să o facă și astăzi, oferind hit după hit.



















































