Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Alice Cooper a reunit trupa originală şi pregăteşte un nou album, după 51 de ani

Cine ar fi zis că după 51 de ani, trupele vechi nu se destramă, doar hibernează? Alice Cooper s-a reunit cu membrii originali ai trupei pentru un nou album – „The Revenge Of Alice Cooper”, care va fi lansat oficial pe 25 iulie prin casa de discuri earMUSIC.

Publicat

pe

După mai bine de o jumătate de secol, Alice (voce), Michael Bruce (chitară), Dennis Dunaway (bass) și Neal Smith (tobe) s-au întors în studio. Și nu vin singuri – piesa „What Happened To You” include un fragment dintr-un demo vechi, compus împreună cu regretatul Glen Buxton, chitaristul original care ne-a părăsit în 1997.

Albumul e produs de nimeni altul decât Bob Ezrin, omul din spatele unor clasice precum "School’s Out" sau "Billion Dollar Babies", deci ne așteptăm la o adevărată întoarcere la rădăcini, dar cu o patină nouă, de 2025.

Primul single? „Black Mamba”, cu o apariție specială a legendarului Robby Krieger de la The Doors, lansat pe 22 aprilie în cadrul emisiunii radio „Alice’s Attic”.

Pe album mai găsim titluri care îți zgârie simțurile de plăcere old-school:

  • Return of the Spiders 2025 (remix după o piesă din 1970!)
  • Inter Galactic Vagabond Blues,
  • Money Screams,
  • Blood On The Sun

„A fost ca și cum lansam albumul de după Muscle Of Love (1973), nimic forțat, totul s-a așezat natural”, spune Alice Cooper pentru Billboard.

Ezrin confirmă:

„Când i-am văzut din nou împreună, era ca și cum s-au întors în liceu. Se comportă exact ca atunci, dar cu tot know-how-ul acumulat în timp.”

Despre turneu nu se discută (încă), dar Alice nu exclude o serie de apariții speciale în orașe „cu greutate”: Detroit, New York, L.A., Londra. Poate niște show-uri în cluburi mici, în care magia originală poate fi atinsă la distanță de chitară.

Trupa originală Alice Cooper s-a format în 1968, a redefinit rock-ul teatral și a șocat o planetă întreagă cu scaune electrice, ghilotine, bebeluşi falşi în leagăn, sânge fals și boa constrictori. În cinci ani, au scos șapte albume, au dominat topurile și au devenit un simbol al rebeliunii și al spectacolului rock pur. Şi au inventat şi shock-rock-ul pe drum.

Azi, Cooper încă merge în turnee jumătate de an, și o face cu aceeași plăcere periculoasă de a sfida așteptările. E arhitectul shock rock-ului, și chiar și acum, într-o eră în care șocul e la un swipe distanță, Alice Cooper tot reușește să uimească.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Industria muzicala

Alice Cooper descrie un "star rock" creat cu inteligență artificială și atrage atenția asupra problemelor care apar

Artiștii creați cu inteligență artificială se pot adapta oricărui gen muzical, inclusiv rock. Alice Cooper a explicat, în detaliu, cum ar crea el un star rock folosind AI, identificând și o serie de probleme care apar în acest proces.

Publicat

pe

Alice Cooper în concert la București
Alice Cooper în concert la București │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Viitorul muzicii va fi influențat, fără îndoială, de inteligența artificială. Și chiar dacă muzica rock n-a avut parte, până acum, de un artist notabil creat cu AI, acest lucru nu e imposibil. Alice Cooper a detaliat cum ar crea el cu AI un așa-zis "star rock", explicând ulterior și care sunt pericolele.

"OK, iată despre ce e vorba: aș putea chiar acum să creez un rock star. Aș putea să creez un Yungblud, un tip foarte atrăgător, rock, dur, care arată cool. Aș putea să creez o tipologie anume – nu contează – Starboy sau cum vreți, și să-l fac să arate grozav. El, de fapt, nu există", a explicat Alice Cooper într-un interviu cu Eddie Trunk de la SiriusXM.

Vocalistul în vârstă de 78 de ani a povestit apoi ce fel de rockstar ar putea inventa.

"Aș putea să-i spun AI-ului: "Vreau să sune ca Tom Petty și Freddie Mercury. Și iată despre ce este albumul. Scrie cântecele"", a spus Cooper, adăugând: "Ok, acum ai un star rock care nu există și un album care nu există decât în această lume AI."

Alice Cooper: "Ce se întâmplă dacă muzica asta (cu AI) se vinde? Cine primește banii?"

Alice Cooper a amintit, totuși, că nu ar exista niciun artist real care să revendice drepturile de autor.

"Ce se întâmplă dacă muzica asta se vinde? Cine primește banii? AI a scris piesele! Asta se va întâmpla. Fii atent și vei vedea că problema asta va apărea, pentru că tipul care tocmai a sugerat cum ar trebui să fie muzica nu a scris, de fapt, piesele."

O altă problemă identificată de Alice Cooper  este faptul că "artiștii" AI nu au simțit în realitate nicio emoție.

"Dacă aș putea să-i spun să scrie un cântec despre Eddie Trunk alăturându-se trupei The Rolling Stones, ți-ar scrie un cântec grozav - cu excepția unui lucru", a menționat Alice. "Singurul lucru pe care nu îl poate face este să aibă emoție - el nu a fost niciodată îndrăgostit. Nu i s-a frânt niciodată inima. Nu a fost niciodată furios. Nu a fost niciodată fericit."

Lipsa emoțiilor va face imposibilă crearea unei conexiuni cu muzica generată de AI. Inevitabil, publicul va simți diferența, e de părere Alice Cooper.

"(Muzica făcută cu AI) nu transmite emoție. Nu are inimă, nu are simțire, nu are suflet, și aici este punctul în care totul se prăbușește", a concluzionat vocalistul Hollywood Vampires.

Citește în continuare

Trending