Poveste

Filmul este o adaptare a cărţii Mickey7, de Edward Ashton, iar regizorul Bong Joon Ho şi-a luat multe libertăţi creative în a edita povestea. Apreciat pentru excelentul "Parasite", care a luat şi Oscarul în 2020, regizorul a primit un buget serios, de 118 milioane de dolari, pentru a realiza un mega film SF. Ce a ieşit are totuşi o anvergură mai mică.

E vorba despre povestea lui Mickey Barnes, care devine un "Dispensabil" pe o colonie în afara Pământului. Şi pe nava ce călătorea 4 ani spre colonia Niflheim. Ce este un Dispensabil? O persoană care prin contract renunţă la dreptul asupra propriului corp şi le permite angajatorilor să îl supună la activităţi foarte periculoase, urmând apoi a îl reimprima dacă moare.

Este folosită o imprimantă cu materie organică şi sunt uploadate amintirile sale de fiecare dată. Şi uite aşa ajungem la versiunea 17 a lui Mickey, după 16 morţi... Problema e că nu au voie să existe Multipli (2 Mickey vii simultan), deoarece asta încalcă legea şi ei trebuie exterminaţi de îndată.

Actorie

Robert Pattinson este excelent aici, jucând 3 personaje diferite. Mickey Barnes cel de bază, destul de moale, cuminte şi pasiv, mereu pe gânduri şi deloc un om de acţiune. Apoi îl avem pe Mickey 17, care este... "tăntălău", dacă îmi permiteţi sintagma. Ceva cred că a mers greşit la uploadul de amintiri sau personalitate, deoarece Mickey 17 se poartă ca un copil, foarte naiv, mereu mirat, neîndemânatic, negativist. Şi cu o voce copilăroasă în stil Forrest Gump. Ajungi să îl îndrăgeşti totuşi rapid, pentru modul plin de candoare în care vede viaţă şi chiar "zen budism-ul" de a îşi accepta fiecare moarte cu stoicism.

Apoi îl avem pe Mickey 18, complet diferit, o bestie agresivă, plină de testosteron, cu ochii bulbucaţi când se enervează, consumator de droguri pe staţia spaţială şi amator de haos şi dezmăţ. E fascinant să îi vezi pe cei doi Mickey unul lângă altul ştiind că e acelaşi actor. Uneori Mickey 18 nu trebuie să spună nimic, mişcările mandibulei şi unghiul ochilor fac tot pentru el.

Apoi îl avem pe Mark Ruffalo, care este în mod clar Donald Trump. El conduce expediţia şi colonizarea, are acelaşi stil de a vorbi ca preşedintele american şi pare a fi rămas blocat în ridicolul personajului său enervant din "Poor Things". Soţia sa este jucată de Toni Collette, care vrea să facă sos din orice creatură vie întâlneşte.

Am remarcat-o şi pe Naomi Ackie, care joacă rolul Nashei, iubita lui Mickey. Ea este o persoană puternică, cu coloana vertebrală, un stâlp care ţine laolaltă viaţa lui Mickey, dar şi vieţile celor apropiaţi de ea. Nu se teme să aibă răbufniri chiar şi în faţa "Liderului Suprem" şi e modelată în mod clar după Kamala Harris.

Puncte bonus şi pentru Steven Yeun, Glenn din "Walking Dead" şi excelent în serialul "Beef" pe Netflix. El este cel mai bun prieten al lui Mickey, dar şi cauza tuturor problemelor sale, e fix genul acela de "weasel" (lepră), care scapă cu bine din toate situaţiile imposibile. Şi iar şi iar şi iar...

Coloana sonoră

Am dezvoltat o obsesie pentru coloana sonoră a a filmului "Mickey 17". Jung Jaeil se află în spatele său şi nu vorbim de fitecine, ci de omul care a mai lucat cu Bong Joon Ho şi la "Okja" şi la "Parasite". Piesele preferate sunt "Umma" şi "Frog", în care clapele de pian picură asimetric peste durerea lui Mickey şi convingerea că a făcut ceva greşit şi merită tot ce i se întâmplă.

Coloana sonoră include şi elemente neconvenţionale, precum cântatul din gât Tuvan pentru a da voce creaturilor native de pe planetă.

Cinematografie/Efecte speciale

Nu prea înţeleg motivul pentru care acest film a fost proiectat şi în săli IMAX, dar şi în săli cu efecte speciale 4DX. Nu e chiar doldora de efecte speciale, în afară de creaturile extraterestre care mişună ici-colo. Poate şi modul în care arata nava pe care se deplasează personajele şi mediul planetei Nifleheim, dar nu mi se pare că e ceva ieşit din comun.

Are tonalităţi închise, multe griuri, mult metal al navetei spaţiale şi coloniei şi zăpada şi gheaţa domină peisajul de pe Niflheim. Mi s-a părut că am văzut şi vila din "Parasite" într-un flashback, iar hainele colorate ale liderilor şi opulenţa lor te mai scot din acest peisaj gri. Camerele sunt mereu aduse aproape de faţă personajelor, avem multe prim planuri, pentru a vedea în special trăirile lui Pattinson, atunci când moare resemnat de fiecare dată.

Iar anumite unghiuri alese de regizor sunt pur şi simplu superbe: cel de la început cu mâna tăiată a lui Mickey sau apăsarea butonului roşu în maşină cu mama sa.

Concluzii

"Mickey 17" trebuie văzut. Fie şi numai pentru Pattinson, pe care îl descoperi în altă lumină aici. Te vei întreba tot filmul dacă îţi place mai mult Mickey 17 sau 18, dar vei analiza şi implicaţiile morale şi etice a ceea ce se întâmplă acolo. Cum am coloniza o planetă? Cum ne-am purtat cu băştinaşii? Ce drepturi are o clonă? Bong Joon Ho a încercat să răspundă în mod filosofic la asta, dar spre final de film a căzut în capcana propagandei politice şi a devenit totul despre Trump versus Kamala. Nu e pic de subtilitate aici, din păcate.

Dar primele două treimi din film merită toată atenţia voastră. Am înţeles că filmul nu a încasat prea bine la box office şi vine online pe 25 martie.