"De la Doină la Rembetiko" este conceput după o idee și scenariu semnate de Bianca Beatrice Michi și regizat de Cristian Radu Nema în colaborare cu Mimis Ravanis. Filmul a fost realizat în România și Grecia și este inspirat de corespondența epistolară dintre Stelian Stăncescu, bunicul autoarei Bianca Beatrice Michi, și marele scriitor român de etnie greacă Panait Istrati. Pe lângă valoarea sentimentală, filmul are o valoare de patrimoniu din perspectivă etnomuzicologică și istorică. Naratorul este nimeni altul decât muzicianul român de origine greacă Nicu Alifantis, care descrie mozaicul cultural din care fac parte cele două genuri muzicale.
Premiera peliculei a avut loc în toamna anului trecut, în prezența protagonistului Nicu Alifantis, și a fost urmat de un recital extraordinar la care au participat 12 muzicieni din Romînia și Grecia, care au susținut un concert de muzică de doină și rembetiko.
"De la Doină la Rembetiko" are premiera la Brașov pe 29 martie
Evenimentul din Brașov, programat pe 29 martie, de la ora 15:00, se va desfășura în prezența cineastului brașovean Cristian Radu Nema și a inițiatorului proiectului, Bianca Beatrice Michi. Acesta va avea loc la la Cinematograful ASTRA și va fi urmat de un recital de poezie susținut de omul de cultură Dorel Vișan, bazat pe "Noaptea de noiembrie" de Alexandru Macedonski. Proiecția este prilejuită totodată de Ziua Națională a Greciei, celebrată în ziua de Bunavestire, pe 25 martie.
În cadrul Festivalului de Film CinemaUniT vor avea loc și alte evenimente, dedicate filmelor ce au făcut istorie în cinematografia românească, precum "Tănase Scatiu", "Moromeții 3", "Enescu", "Jupuit de Viu" sau "Anul Nou care n-a fost", în prezența unor cineaști ca Dan Pița, Victor Rebengiuc, Toma Enache, Stere Gulea sau Cristi Puiu.
"De la Doină la Rembetiko" promovează doina românească și rembetiko grecesc, incluse in patrimoniul imaterial UNESCO
"De la Doină la Rembetiko" este un proiect cultural de anvergură care își dorește să promoveze confluența dintre două genuri muzicale aparte ce reprezintă spiritualitatea a două popoare ce se întâlnesc în spațiul românesc. Este vorba de doina românească și rembetiko grecesc, ambele incluse in patrimoniul imaterial UNESCO.
Proiectul își propune să scoată doina din spațiul puțin accesibil al interpreților și cunoscătorilor săi și să o propulseze, alături de rembetiko, un alt gen muzical relevant pentru spatiul balcanic și pentru minoritatea greacă din România care a fost supranumit blues-ul Greciei, dând șansa noii generații să se familiarizeze cu conotațiile sale iar tinerilor interpreți, păstrători ai doinei sau ai muzicii rembetiko, să devină cunoscuți și apreciați de un public cât mai numeros.


















































