Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Muzică și film

Un alt actor din "Shadow and Bone" a fost anunțat la Comic Con 2025

După Sujaya Dasgupta, un alt actor din distribuția serialului "Shadow and Bone" de pe Netflix a fost confirmat la Comic Con. Noua ediție a evenimentului dedicat pasionaților de jocuri, filme și seriale va avea loc în perioada 25-27 aprilie la Romexpo.

Publicat

pe

Jack Wolfe la Comic Con 2025
Jack Wolfe la Comic Con 2025 │ FOTO: Comic Con Romania

Jack Wolfe, tânărul talent care l-a interpretat pe Wylan Hendriks în seria "Shadow and Bone" începând cu cel de-al doilea sezon, vine la Comic Con 2025. Pe 27 aprilie, Wolfe se va întâlni cu fanii, fie în cadrul panel-urilor de Q&A, fie pentru autografe personalizate și fotografii.

Actorul și-a făcut debutul în teatru în Marea Britanie, dând viață unui serios număr de personaje. În 2018, a reușit să obțină și primul rol într-un serial, o producție pentru copii marca BBC, "Hetty Feather". Apoi, a avut roluri episodice în seriale precum "The Witcher", "Father Brown" sau "Inside No. 9".

De asemenea, l-a interpretat pe Tim Walker / Prince Tamino, protagonistul musical-ului "The Magic Flute", bazat pe opera cu același nume scrisă de Mozart.

În 2023, a obținut rolul lui Wylan, expertul în explozibili și membru al găștii Crows în "Shadow and Bone", o producție fantasy realizată de Netflix și bazată pe cărțile autoarei Leigh Bardugo. Serialul urmărește povestea Alinei Starkov, o orfană cu abilități magice ce ar putea salva o lume aflată pe marginea prăpastiei, din universul Grisha.

Jack Wolfe se alătură, astfel, colegei sale din "Shadow and Bone", Sujaya Dasgupta, dar și lui Daniel Gillies ("The Vampire Diaries", "The Originals"), Josha Stradowski ("The Wheel of Time", "Gran Turismo"), Charles Edwards ("Lord of the Rings: The Rings of Power", "The Crown"), Sam Phillips ("Bridgerton", "The Crown") și Rupert Young ("Bridgerton", "Merlin").

Prețuri bilete Comic Con 2025 la Romexpo

Biletele sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 60 și 185 lei. Pe măsură ce se apropie data evenimentului, numărul biletelor disponibile scade cu rapiditate: au rămas mai puțin de 500 de abonamente de 3 zile, iar acestea se mai pot achiziționa doar până pe 31 martie. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending