După trei show-uri memorabile în anii trecuți, al patrulea concert marchează o nouă etapă, o seară în care sunetul, luminile și vibrația publicului se vor contopi într-o experiență de neuitat. Astfel, pe 26 iulie, VAMA își invită ascultătorii să petreacă mai bine de două ore într-o atmosferă electrizantă.
În mijlocul verii, într-o seară magică, mii de voci se vor uni într-un singur glas, cântând fiecare refren din toată inima. Pe scenă, VAMA va aduce un setlist care îmbină momente de pură nostalgie cu ritmuri puternice și surprize pregătite special pentru acest show. Cu fiecare acord, cu fiecare vers, concertul de la Arenele Romane va deveni o amintire pe care participanții o vor păstra mult timp după ce luminile scenei se sting.
"Așteptăm să facem anunțul ăsta de ceva vreme. Concertul de la Arenele Romane e a devenit o bornă VAMA. Și-mi place că e vară. Au fost peste 4000 de oameni în 2024, apropo, dacă ai fost prezent fă-ne cu mâna pe aici şi am cântat vreo 2 1/2 ore. O să ne adunăm și mai mulți anul ăsta", a transmis Tudor Chirilă.
Anul trecut, membrii trupei VAMA au fost acompaniați de artiști la început de drum, dar și de nume sonore în industria muzicală românească. IOVA și Alexandra Căpitănescu au cântat în deschidere, în timp ce Smiley și Delia au fost invitați în interpretări speciale.
VAMA a fost fondată de Tudor Chirilă și Eugen Caminschi, care au decis în 2006, după 10 ani de activitate alături de Vama Veche, să se reinventeze și să ducă mai departe ideea de spirit mereu tânăr. Are la activ trei albume: "VAMA", "2012" și "Better". Cel din urmă este primul disc în limba engleză al trupei, fiind înregistrat în Marea Britanie, în colaborare cu producătorul englez James Lewis. Albumul a fost promovat prin diverse concerte atât în țară, cât și în diferite cluburi și festivaluri europene.
Cea mai recentă piesă lansată de VAMA (la momentul redactării acestui articol) este "Fluturi în stomac", interpretată alături de Alexandra Căpitănescu, câștigătoarea Vocea României 2023.
Bilete concert VAMA 2025 la Arenele Romane
- Biletele de acces se găsesc online la prețul de 119 lei (+taxe) și 49 lei (copii 7-14 ani). Pentru mai multe detalii despre achiziționare, accesează agenda InfoMusic.















































