Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Nirvana s-a reunit pentru o cauză caritabila, cu membrii supravieţuitori pe scenă live

Pe 30 ianuarie 2025, a avut loc un concert caritabil dedicat sprijinirii persoanelor afectate de incendiile devastatoare din Los Angeles din ultima perioadă. Evenimentul a reunit numeroși artiști renumiți, printre care Billie Eilish, Green Day, Joni Mitchell, John Fogerty, Gracie Abrams, No Doubt, Jelly Roll, Stevie Nicks și Red Hot Chili Peppers. Un moment deosebit a fost participarea legendară a foştilor membri ai trupei Nirvana.

Publicat

pe

Nirvana reunita 2025
Nirvana reunita 2025 │ FOTO: Nirvana

Nirvana, formată în 1987, a devenit una dintre cele mai influente trupe de muzică grunge din lume. Componența inițială includea nume precum Kurt Cobain, Krist Novoselic și Aaron Burckhard. Trupa s-a destrămat în 1994, după moartea lui Kurt Cobain, care s-a sinucis pe 5 aprilie. Pe lângă problemele interne, Cobain se confrunta și cu dependența de droguri. După destrămare, Dave Grohl a fondat Foo Fighters, iar Krist Novoselic s-a implicat în diverse proiecte muzicale și activism. Moștenirea Nirvana rămâne, însă, una dintre cele mai puternice în istoria rockului.

Cu această ocazie specială, Dave Grohl, Krist Novoselic și Pat Smear s-au reunit din nou pe scenă pentru a susține cauza umanitară, cântând alături de invitați precum St. Vincent, Joan Jett, Kim Gordon și Violet Grohl, fiica lui Dave Grohl.

Setlist-ul interpretat la concert:

"Breed" – cu St. Vincent
"School" – cu Kim Gordon
"Territorial Pissings" – cu Joan Jett
"All Apologies" – cu Violet Grohl și Kim Gordon

Concertul a fost transmis pe 28 de canale și a atras un public de peste 50 de milioane de spectatori, reușind să strângă peste 100 de milioane de dolari din vânzarea biletelor, sponsorizări, produse și donații. Printre cele mai importante contribuții s-a numărat și 1 milion de dolari oferit de trupa U2.

Fondurile colectate vor fi gestionate de Fundația Annenberg și vor fi utilizate atât pentru ajutorarea imediată a victimelor, cât și pentru programe de prevenire a incendiilor în sudul Californiei.

Aceasta nu este prima dată când Nirvana participă la un astfel de eveniment caritabil. Trupa a fost prezentă și la FireAid Benefit din 1994, unul dintre ultimele lor concerte oficiale înainte de destrămare. În ultimii ani am tot auzit piese "noi" Nirvana, cel mai des generate de AI, dar imitând binişor vocea lui Kurt. Având în vedere cât de bine s-a integrat nouă solista Emily la Linkin Park, nu ar trebui să excludem vreodată o revenire a Nirvana cu alt solist.

Oricât de blasfemie ar parea.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

O anchetă independentă pune sub semnul întrebării moartea lui Kurt Cobain

După aproape 32 de ani de la moartea lui Kurt Cobain, vocalistul trupei Nirvana, o echipă privată de cercetători criminaliști a reaprins discuția asupra cauzei decesului său din 1994, sugerând că ar putea fi vorba de omucidere, nu de sinucidere. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Pulover Kurt Cobain MTV Unplugged 1993 licitatie
Pulover Kurt Cobain MTV Unplugged 1993 licitatie │ FOTO: MTV

Conform investigației, relatate inițial de Daily Mail, o echipă de experți criminaliști, inclusiv specialistul Brian Burnett și cercetătoarea independentă Michelle Wilkins, a analizat din nou materialele de la locul faptei și probele autopsiei, identificând ceea ce ei consideră "inconsistențe" cu versiunea oficială. Wilkins este de părere că scenele par "înscenate ca într-un film" și că anumite aspecte nu se potrivesc cu sinuciderea explicată oficial.

Aceștia susțin că nivelul foarte ridicat de heroină din sângele lui Cobain, de zece ori cantitatea normală pe care ar fi folosit-o chiar și un consumator înrăit de heroină, l-ar fi incapacitat înainte de orice altceva. În această stare, ar fi fost imposibil ca muzicianul să poată folosi pușca Remington 11-20 gauge pentru a-și curma viața. De asemenea, autopsia lui Cobain a arătat lichid în plămâni, sângerări la nivelul ochilor și leziuni ale creierului și ficatului, leziuni compatibile cu privarea de oxigen din supradoză, mai degrabă decât cu o moarte instantanee prin împușcătură.

Noua anchetă criminalistică a evidențiat discrepanțe în distribuția petelor de sânge și în biletul de sinucidere (mesajul nu ar fi fost scris în totalitate de Kurt Cobain). Mai mult, kit-ul de heroină al muzicianului era aranjat cu grijă, lucru care, în opinia lui Wilkins, nu este plauzibil. Ea a pus la îndoială eventualitatea în care cineva cu supradoză își împachetează cu grijă trusa înainte de a se împuşca.

Autoritățile rămân sceptice. Atât Seattle Police Department, cât și King County Medical Examiner's Office spun că moartea lui Kurt Cobain rămâne clasificată oficial drept sinucidere, bazată pe ancheta și autopsia din 1994, și că nu există motive suficiente pentru redeschiderea cazului.

Kurt Cobain, solistul și unul dintre fondatorii trupei Nirvana, a fost găsit mort pe 5 aprilie 1994, la 27 de ani, în reședința sa din Seattle. Ancheta oficială a stabilit că a murit din cauza unei plăgi auto-provocate prin împușcare, iar sinuciderea a fost atribuită depresiei și consumului de droguri.

Citește în continuare

Trending