Halsey a dezvăluit că pe 27 februarie va lansa oficial piesa "Safeword". Odată cu această veste, ea a publicat și o bucată din videoclipul ce va acompania noua melodie. Cântăreața poartă o ținută sumară din piele, cu ținte, cizme cu toc înalt, și ține la pământ un bărbat. Dominatoarea Halsey cântă o compoziție marcată de elemente punk, iar la final exclamă: "Nu ești șeful meu!".
"Safeword" este prima piesă nouă lansată de Halsey de la anteriorul album - "The Great Impersonator". Marchează cel de-al cincilea disc din cariera sa și a fost adus în atenția publicului în luna octombrie a anului trecut.
În perioada următoare, cântăreața va porni într-un turneu masiv, cu 32 de concerte în toată America de Nord. Călătoria muzicală se intitulează "For My Last Trick".
Halsey s-a lansat în industria muzicală în 2014 și a devenit rapid un nume important în peisajul pop actual. Este apreciată pentru versurile încărcate de emoție și subtext personal, iar pe lângă piesele solo, ea a colaborat și cu alte nume importante din industrie precum BTS, The Chainsmokers, Yungblug sau Machine Gun Kelly.
















































