Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Akcent a aniversat la Sala Palatului 20 de ani de la hitul "Dragoste de închiriat"

Duminică seară, Sala Palatului din București a găzduit concertul aniversar Akcent, care a marcat 20 de ani de la lansarea piesei "Dragoste de închiriat". Sala a fost arhiplină, cu fani de toate vârstele. Lidia Buble și Lora au fost invitatele trupei, alături de care Adrian Sînă a interpretat unul dintre hiturile Akcent.

Publicat

pe

Akcent primește Discul de platină pentru piesa "Dragoste de închiriat"
Akcent primește Discul de platină pentru piesa "Dragoste de închiriat" │ FOTO: Roton Music

Atmosfera de la concertul de pe 9 februarie a fost electrizantă, cu spectatori veniți special din Polonia și Serbia, semn al popularității internaționale a trupei. Adrian Sîna, fondatorul Akcent, a fost acompaniat pe tot parcursul serii de Irina, artista cu care colaborează de peste 3 ani.

Invitați-surpriză și povești din culise

Concertul a fost condimentat cu apariții surpriză. Lora și Lidia Buble au urcat pe scenă, oferind un moment memorabil prin interpretarea piesei "My Passion", primul hit Akcent care a intrat în topurile internaționale.

Un alt moment savuros a fost oferit de Marius China (general manager), care a povestit amuzat despre o întamplare din trecut alături de trupă.

"Vă mai amintiți când nu aveam decât două microfoane și două tuburi de spray? Făceați schimb între voi la concerte!", a povestit managerul Akcent, stârnind râsete în public.

Reuniune cu Marius Nedelcu și emoții intense

Ultimele 30 de minute au fost dedicate hiturilor care au definit cariera Akcent: "Suflete pereche", "Jokero", "Prima iubire", "Buchet de trandafiri", "Ți-am promis" și, bineînțeles, "Dragoste de închiriat". Acestea au fost interpretate alături de Marius Nedelcu, fost membru al trupei, a cărui apariție a fost primită cu aplauze frenetice.

"Diferența între mine de acum 20 de ani și cel de acum? Barba!", a glumit Marius Nedelcu, pe fundalul unor imagini nostalgice din arhiva Akcent.

Trupa a primit discul de platină pentru "Dragoste de închiriat"

Un moment emoționant a fost decernarea discului de platină pentru piesa "Dragoste de închiriat", lansată în 2006. Distincția reflectă succesul remarcabil al piesei, care a înregistrat vânzări impresionante și a devenit un simbol al muzicii pop românești.

Akcent și moștenirea sa muzicală

Adrian Sîna, fondatorul trupei, a continuat să păstreze viu spiritul Akcent, lansând hituri care au cucerit publicul atât în România, cât și la nivel internațional. Alături de Irina, artista devenită parte din proiect, Akcent rămâne un nume de referință în industria muzicală

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

Akcent lansează piesa "Sunt nebun după tine" și anunță un turneu internațional

Akcent întâmpină vara cu "Sunt nebun după tine", un single scris cu gândul la toate nopțile pe care le va petrece pe drum, între avioane, scene și sute de mii de oameni odată cu turneul "That's my name". Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Artwork Akcent - Sunt nebun după tine
Artwork Akcent - Sunt nebun după tine │ FOTO: captură YouTube

Artistul care a pus România pe harta dance-ului internațional cu "That's My Name", "Kylie" sau "My Passion" pornește în această vară într-un adevărat maraton de show-uri sub umbrela "That's my name tour", cu date confirmate în București, Budapesta, Moldova, Bishkek, Helsinki, Bodrum, Almaty, Antalya, Gdansk, Albania, Estonia, Polonia, dar și în SUA, plus un final spectaculos de sezon la Sala Palatului, pe 24 octombrie.

Cu un calendar plin de show-uri în toată lumea și un nou single gândit special pentru vara 2026, Akcent își continuă povestea internațională exact acolo unde a lăsat-o: pe scenă, cu volumul la maxim și cu mii de oameni care cântă la unison "Sunt nebun după tine".

"Vara asta o să-mi văd viața mai mult din avion decât din sufragerie - și exact asta îmi place. Fiecare oraș, fiecare aeroport, fiecare hotel devine poveste atunci când cobor de pe scenă și parcă mai aud oamenii cântând. Am scris <<Sunt nebun după tine>> cu gândul la nebunia asta frumoasă: la public, la energia din cluburi, la orele târzii în care nu vrei să se termine seara, la dorul de acasă care se amestecă cu adrenalina turneului", a declarat Akcent.

"Sunt nebun după tine" e genul de piesă care te cucerește din primele secunde: tempo de dans și un refren care rămâne cu tine mult după ce se termină. Nu e gândită doar pentru scenele mari, ci pentru tot ce înseamnă sezon estival: drumuri lungi cu geamul deschis, terase pline, festivaluri, cluburi și petreceri în aer liber.

Akcent - Sunt nebun după tine

Proiectul Akcent a fost inițiat la finalul anilor '90 de Adrian Sînă, care a devenit figura centrală a grupului și principalul compozitor. Trupa a cunoscut consacrarea în anii 2000, odată cu lansarea unor piese care au dominat radiourile și cluburile din România, precum "Ți-am promis" sau "Dragoste de închiriat".

Ulterior, Akcent a făcut trecerea către un sound mai internațional, în limba engleză, ceea ce i-a adus un succes masiv în afara țării. Hitul "Kylie" a devenit un fenomen în Europa, Turcia, Rusia și Orientul Mijlociu. Un alt moment important a fost lansarea piesei "That's My Name" care a consolidat statutul internațional al proiectului.

De-a lungul timpului, componența trupei s-a schimbat, iar proiectul a evoluat treptat într-un act centrat pe Adrian Sînă, care a continuat să lanseze muzică sub numele Akcent. În paralel, acesta a devenit și un producător de succes, colaborând cu diverși artiști internaționali.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Akcent susține concertul "N-am bani de bilet" la Sala Palatului pe 24 octombrie

Show-ul "N-am bani de bilet" va fi compus din piese cunoscute din repertoriul Akcent, invitați surpriză și o producție adaptată sălii (jocuri spectaculoase de lumini special gândite pentru a completa atmosfera muzicală).

Publicat

pe

Concert Akcent la Sala Palatului
Concert Akcent la Sala Palatului

O nouă producție specială Akcent va ajunge pe scena Sălii Palatului, organizată mai ales pentru cei care au ținut aproape unul dintre cele mai mari proiecte muzicale pop din România. "N-am bani de bilet" va avea loc pe 24 octombrie și va include hit-uri care au dominat topurile internaționale.

Titlul sugestiv "N-am bani de bilet" este gândit ca o întoarcere a lui Adrian Sînă la originile visului său de a cânta pe scene mari, în fața unui public diversificat și numeros. 24 octombrie promite să fie o seară dedicată amintirilor, succeselor, scenelor internaționale, pieselor apreciate de milioane și ritmurilor care persistă de ani de zile în playlistul multora.

"De multe ori, când eram tânăr, nu aveam bani de bilet la concerte. Stăteam pe lângă sală, ascultam muzica de afară și îmi imaginam cum ar fi să fiu într-o zi pe scenă. Nu aveam bilet. Dar aveam un vis.

Anii au trecut, muzica m-a purtat prin lume, iar uneori viața are un fel ciudat de a închide cercurile. Un titlu pe care îl știe toată lumea. O piesă care a făcut istorie. Un concert care va aduna din nou împreună cântece, amintiri și oameni care au crescut cu muzica Akcent. Va fi o seară despre emoție, hituri, invitați surpriză și energia aceea pe care doar publicul o poate crea", a declarat Adrian Sînă.

Proiectul Akcent a fost inițiat la finalul anilor '90 de Adrian Sînă, care a devenit figura centrală a grupului și principalul compozitor. Trupa a cunoscut consacrarea în anii 2000, odată cu lansarea unor piese care au dominat radiourile și cluburile din România, precum "Ți-am promis" sau "Dragoste de închiriat".

Ulterior, Akcent a făcut trecerea către un sound mai internațional, în limba engleză, ceea ce i-a adus un succes masiv în afara țării. Hitul "Kylie" a devenit un fenomen în Europa, Turcia, Rusia și Orientul Mijlociu. Un alt moment important a fost lansarea piesei "That's My Name" care a consolidat statutul internațional al proiectului.

De-a lungul timpului, componența trupei s-a schimbat, iar proiectul a evoluat treptat într-un act centrat pe Adrian Sînă, care a continuat să lanseze muzică sub numele Akcent. În paralel, acesta a devenit și un producător de succes, colaborând cu diverși artiști internaționali.

Prețuri bilete concert Akcent - N-am bani de bilet la Sala Palatului

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 243 lei și 80 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending