Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Muzică și film

O actriță din serialul "Shadow and Bone" vine la Comic Con 2025

Comic Con România revine în 2025 cu o nouă ediție în perioada 25-27 aprilie, ce va transforma Romexpo într-un tărâm al pasionaților de filme, seriale, benzi desenate, jocuri video, cosplay și nu numai. Organizatorii au anunțat primul nume din lineup-ul actorilor de anul acesta. Te invităm să afli despre cine este vorba.

Publicat

pe

Sujaya Dasgupta în "Shadow and Bone"
Sujaya Dasgupta în "Shadow and Bone"

Sujaya Dasgupta, cunoscută ca Zoya Nazyalensky din seria Netflix "Shadow and Bone", dar și pentru interpretarea Kavitei din producția Apple TV+, "Shantaram", alături de Charlie Hunnam, vine la Comic Con 2025. Actrița va fi prezentă la eveniment duminică, pe 27 aprilie, unde va oferi autografe, va face fotografii și va răspunde întrebărilor fanilor în cadrul panel-ului dedicat.

Actrița de origine indiană este o prezență constantă pe scena teatrelor din Marea Britanie, având numeroase roluri la activ în producții precum "A Midsummer Night's Dream", "Death of a Salesman" și "A Thousand Splendid Suns". În televiziune și-a făcut debutul în 2015 cu rolul din seria "Doctors".

După alte câteva roluri din diverse producții britanice și americane, Sujaya a obținut rolul Zoyei din seria "Shadow and Bone", dezvoltată de Netflix după opera autoarei Leigh Bardugo. Situat în universul Grisha, "Shadow and Bone" urmărește povestea Alinei Starkov, o orfană cu puteri magice ce ar putea salva lumea divizată de umbre. Personajul lui Sujaya Dasgupta, Zoya Nazyalensky, este o Grisha puternică aparținând ordinului Etherealki, care are puterea de a controla vântul și care dă dovadă de o evoluție fascinantă pe parcursul celor două sezoane.

Un alt serial în care s-a remarcat actrița este "Shantaram", o producție Apple TV+, bazată pe romanul autobiografic al lui Gregory David Roberts. Acesta spune povestea lui Lin Ford, acuzat de mai multe jafuri armate, care fuge din Australia în Bombay, India, unde trăiește la limită în fiecare zi, într-un univers dominat de crima organizată.

Despre Comic Con:

De-a lungul celor 12 ani, la Comic Con România au participat numeroși actori cunoscuți de la Hollywood, dintre care îi amintim pe Jason Momoa (Game of Thrones, Aquaman), Jamie Campbell Bower (Stranger Things, Twilight saga), Ed Westwick (Gossip Girl), Paul Wesley (The Vampire Diaries), Mark Sheppard (Supernatural), Alfred Enoch (How to Get Away with Murder, Harry Potter), Tom Wlaschiha (Game of Thrones, Stranger Things), Daniel Gillies (The Originals), Andrew Scott (Sherlock), Clive Standen (Vikings), Jim Beaver (Supernatural), Robert Knepper (Prison Break), Charles Dance (Game of Thrones, The Imitation Game), Sylvester McCoy (Dr. Who, The Hobbit), precum și mulți alți actori de seamă din producții de top ca House of the Dragon, Lord of the Rings: The Rings of Power, La Casa de Papel, Game of Thrones, Spartacus, Supernatural, Doctor Who, Fringe, Harry Potter, The Vampire Diaries, Lord of the Rings, Sherlock sau Vikings.

Prețuri bilete Comic Con 2025:

  • Abonamentele de acces sunt disponibile online, la prețul de 175 lei. Pentru a fi la curent cu actualizările prețurilor, accesează agenda InfoMusic.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Diverse vineri, 25 aprilie 2025

East European Comic Con 2025

Loc
Romexpo
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending