Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Șase artiști români la început de drum pe care i-am descoperit în 2024

Artiști noi se nasc în fiecare zi, dar într-o industrie vastă și mereu în mișcare e tot mai dificil pentru un debutant să-și găsească publicul. Pe final de 2024 vă prezentăm 6 dintre artiștii români proaspăt descoperiți, care, în ciuda piedicilor ivite pe parcurs, și-au găsit drum către urechile noastre.

Publicat

pe

Doomnezeu / Cojo / Bastien / The Urs / Franci / Tania Turtureanu
Doomnezeu / Cojo / Bastien / The Urs / Franci / Tania Turtureanu │ FOTO: Colaj de capturi YouTube

Îți recomandăm 6 artiști români la început de drum: pe Cojo, Doomnezeu, Bastien, The Urs, Tania Turtutureanu și Franci. Unii dintre ei abia s-au lansat, alții au deja mai mulți ani de activitate, dar abia acum au început să se remarce. Selecțiile vin din genuri muzicale variate: de la rap și stoner doom creștin, la pop, soul și indie. Te invităm să-i descoperi și să-ți alegi preferații.

The Urs

The Urs este un muzician originar din Republica Moldova, ajuns la urechilor ascultătorilor mai ales cu piesa "Tărâmul Interzis". Pe numele real Gheorghe Scurtu, The Urs a dat curs pasiunii pentru muzică în copilărie și a fructificat-o constant. Pandemia a fost o treaptă în cariera lui muzicală, în acea perioadă publicând pe Instagram o serie de piese scurte, de 1 minut. De la ureche la ureche, muzica lui The Urs a ajuns la persoanele potrivite.

A jonglat cu rock-ul (a cântat la chitară în trupa de rock pe care a format-o cu fratele său în urmă cu mai mulți ani) și rap-ul, dar pop-ul a fost genul muzical care i-a adus succesul în mainstream. De la începutul anului 2023, The Urs s-a stabilit în București și s-a concentrat pe muzică din toate punctele de vedere: compoziție, producție și concerte live. Printre cele mai recente melodii lansate se numără "Pământul", "Haita", "Noapte de Noapte" sau "Apa", o colaborare cu Shift.

Tania Turtureanu

Tania Turtureanu este o artistă din Republica Moldova care a cucerit publicul cu timbrul inedit al vocii sale și versurile care mângâie, dar și dojenesc. A debutat în lumea muzicii cu o serie de interpretări care au pus în valoare nu doar calitățile vocale, ci și abilitatea de a aborda o gamă largă de genuri muzicale. Fie că interpretează piese pop, jazz, soul sau melodii tradiționale, artista reușește să ofere fiecărei melodii o notă personală.

Printre lansările recente se regăsesc melodii precum "Ce vrei", "Ce frumos", "Iubește-mă", "Tu", toate compuse de Tania. Piesele se regăsesc pe primul album al artistei,  "Iubește-mă", lansat în noiembrie și promovat în cadrul a două concerte-spectacol la Sala Luceafărul din București. "Muncesc pentru că îmi place. Îmi pun mereu standarde tot mai înalte, pentru că așa pot să devin mai bună. Da, una dintre valorile mele fundamentale este să evoluez continuu! Altfel, nu îmi simt sângele clocotind în vene, și, dacă nu îl simt, gata, nu mai simt nici gustul esențial al vieții", spune Tania.

Bastien

Bastien sfidează tiparul obișnuit al artistului pop prin faptul că își scrie propriile piese și pune accent pe exprimarea personală în detrimentul conformității. Scopul său este să împărtășească ceea ce îl entuziasmează, să dezvolte un sunet distinctiv și să îi inspire și pe alții să-și îmbrățișeze unicitatea. Mesajul lui Bastien încurajează individualitatea, contestând normele sociale și sărbătorind libertatea de a-ți urmări pasiunile autentice. În esență, Bastien nu este doar un cântăreț pop, ci un adept al autenticității și libertății creative.

Bastien a compus melodii pentru nume importante din industria muzicală românească și a colaborat cu INNA pentru "Paris to London", cu Sickotoy pentru un remix al piesei "Billie Jean", cu Alexandra Stan pentru "Strânge-mă în brațe", iar alături de Alex Parker a lansat piesa "All This Love" cu care a participat la Selecția Națională Eurovision 2022.

În ultima perioada, Bastian s-a concentrat pe propria carieră de solist muzical și a lansat melodii ca "Mai bine așa", "Gata de zbor" sau "Copiii Care Am Fost".

Franci

Franci este o artistă de 22 de ani din Sighetu Marmației, care își compune singură muzica. Pe numele complet Francesca Hojda, ea este sora mai mică a surorilor Hojda, Maria și Ligia, ambele artiste cu un reperteriu cunoscut în zona de pop, indie și alternativ.

Crescută într-o familie cu dragoste pentru muzică, Franci a urmat aceeași cale fără a se abate nicio clipă de la acest drum. A început să cânte de la vârsta de 3 ani, bunica sa făcându-i intrarea în lumea muzicii populare. Tot la 3 ani a urcat și pentru prima oară pe o scenă, cântând "Mocirița cu trifoi" într-un concurs muzical ținut într-un sat. Au urmat apoi cursuri de pian și de muzicală, care i-ai șlefuit aptitudinile și au pregătit-o pentru cariera pe care și-o dorește.

Franci cântă pop cu influențe electro și pop, iar single-ul ei de debut, compus de ea împreună cu artistul și compozitorul scoțian Daniel Healy, se numește "King''. Își dorește să se ajungă la un public cât mai larg cu această piesă, dincolo de granițele României, visând, în mod ideal, la colaborări cu Jacob Collier, Daniel Ceasar, Taylor Swift sau Aurora.

Cojo

Pe Cojo l-am descoperit târziu, pe final de an 2024 (în deschidere la HVDNS în Quantic) şi târziu şi pentru că e activ de minim 5-6 ani şi are un Urbanist excelent din 2019. Dacă e vreun rapper la noi care să facă show de Broadway vreodată, să devină Lin-Manuel Miranda, el este. Are mare grijă la punerea în scenă şi la expresivitatea întregului act artistic. Se contorsionează şi urlă pentru mesajul său şi lasă în urmă chiar muzicalitatea în favoarea... poeziei. Mă duce cu gândul la Kendrick Lamar, ceea ce e un compliment uriaş pentru un rapper român. Iar videoclipul "Astă seară mâncăm în familie" e un statement fabulos în perioada de sărbători şi extrem de sensibil şi delicat.

Trebuie văzut live neapărat, pentru a fi înţeles. Variantele de studio sunt aproape irelevante, deşi negativele sunt foarte bune şi muncite.

Doomnezeu

Pe Doomnezeu îi ştiam din auzite, dar nu îi ascultam aşa abitir cum am făcut-o după concertul lor din perioada Crăciunului 2024. Cântă doom metal, combinat cu rock alternativ. Au şi butaforie, măşti cu sori şi Luna, cruci, mătănii, întreaga manifestare religioasă pusă în costume. Uneori aluneca spre grunge, alteori spre System of a Down. Au schimbat solistul când i-am prins eu live, iar fetele de la backing vocal ridicau la ceresc rangul interpretării.

Chitara şi basul sunt excelent de gâjâite, sunt pasaje multe în stil Black Sabbath şi Candlemass, dar sunt date la maxim şi cu mult distors, ca să îţi imprime groază, angoasa şi teroare. Tentaţia era să crezi că se va cânta nazal, "ca popa", dar nu e deloc cazul de aşa ceva. Aruncă şi cu sintetizatoare în tine şi vocea mă duce cu gândul la Conexiuni şi Celelalte Cuvinte uneori, la rock din anii '80 şi '90.

Şi în ciuda umorului inevitabil, care i-a atins şi pe durii Clouds, trupa nu face abuz de gimmick-ul bisericesc.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

Abuzurile au chip în piesa lui Cojo și Delia, "Nu e despre tine" - AUDIO

Nu e ușor să vorbești despre abuzuri ce li s-au petrecut celor din familie, însă Cojo o face, dând astfel chip unor oameni ce se ascund în spatele unor poziții de putere. Ironic, piesa lui cu Delia se numește "Nu e despre tine", chiar dacă abuzatorul vine aici cu o identitate.

Publicat

pe

Cojo / Delia
Cojo / Delia │ FOTO: Colaj capturi Instagram

Abuzurile lasă urme adânci, care nu se vindecă ușor. Afectați sunt atât cei direct implicați, cât și restul familiei și oamenii apropiați. Cojo are curajul să vorbească despre proprii părinți și să deschidă o rană a lui, dar și a societății în care trăim. Pentru că piesa "Nu e despre tine" pornește de la o traumă personală, dar oferă o pârghie pentru toți cei care au trecut prin experiențe similare.

"Am început să simt că urăsc bărbații de la 5 ani,

Când o auzeam pe mama cum îi povestea lui tata că o hărțuiește șefu

Și vedeam pe fața lui tata cum vrea să meargă să-l omoare

Și mama-i spunea c-o să facă mai rău și că n-o să creadă restul.

Când am auzit prima oară de-o fată care să vorbească public despre abuzatorul ei

Simțeam că prin curajul ei se vindecă și mama

Și când am început să simt cât de sensibil sunt cu nervii

A durat o vreme să-ncep să vorbesc", spune Cojo în versurile sale.

Împreună cu Delia, Cojo pune o lupă acolo unde mulți se feresc să privească. Deschis, vulnerabil, atent la propriile emoții, artistul le oferă o voce celor care au amuțit în fața propriilor frici. Refrenul interpretat de către Delia se simte ca o sabie în mâinile celor care a fost până acum dezarmați. Nu e vorba despre a răspunde cu violență la abuz, ci despre a avea curajul să spui ceea ce simți.

"Nu e despre tine, dacă nu te simți (...)

Nu e despre tine cu noduri în gât

Sper să simți pe pielea ta cum se simte ce-ai făcut", spune Delia pe refren.

Piesa "Nu e despre tine" se regăsește pe albumul "Erupt" al lui Cojo, versiunea Deluxe. Melodia este compusă de Cojo (muzică, versuri), Delia (muzică) și Alina Elena Anghel (versuri). În curând va fi lansat și videoclipul piesei, Cojo anunțând online că a fost deja filmat.

AUDIO: Cojo și Delia - "Nu e despre tine"

Citește în continuare

Concerte & turnee

Flight Festival 2026 - Programul pe scene, zile și ore

Flight Festival 2026 îi aduce la Muzeul Bănățean din Timișoara pe ZAZ, Tinie Tempah, Delia, Theo Rose și Smiley. Programul pe scene, zile și ore a fost dezvăluit de organizatori, weekend-ul 19 - 21 iunie oferind publicului o selecție diversă.

Publicat

pe

Flight Festival 2026
Flight Festival 2026

Un festival multidisciplinar care îmbină muzica, tehnologia, arta și inovația, Flight Festival 2026 va aduce pe scenă artiști internaționali și locali din zone muzicale diverse: electronic, pop, rock, drum & bass. Cea de-a opta ediție se va desfășura în perioada 19 - 21 iunie 2026, la Muzeul Bănățean din Timișoara, tema de anul acesta fiind Endless Flight, "o metaforă a continuității, transformării și expansiunii".

Mai jos puteți consulta programul pe scene, zile și ore. Din lineup fac parte artiști precum Tinie Tempah, Zaz, Delia, Theo Rose, Smiley, Coma, Mihail, Grasu XXL și Guess Who.

Flight Festival 2026 - Programul pe scene, zile și ore

Vineri, 19 iunie

GEORGE ARENA

  • 17:05 — UNDERR (by Kiss FM)
  • 18:00 — Sean Norvis
  • 19:00 — Rareș
  • 20:15 — Theo Rose
  • 21:45 — Smiley
  • 23:15 — Mari Froes

VIP STAGE (After Party)

  • 00:30 — Queen G
  • 02:30 — Raise

WINGS STAGE

  • 18:00 — DJ Shumy
  • 20:00 — Andrei G.M. Live
  • 20:30 — Video DJ Sniper
  • 22:30 — Aurik & Pelin
  • 00:30 — Victor Stan
  • 02:00 — B. Mike
  • 03:30 — Not So Common DJ

MAGNETIC STAGE

  • 21:00 — BIA
  • 23:00 — Gabriela Bongo + PVC
  • 00:00 — Unglued + PVC
  • 01:00 — Culture Shock
  • 02:00 — Flava D + PVC
  • 03:00 — IST
  • 04:00 — OMIX

ZBOR

  • 18:05 — Grupul Primul Acord
  • 18:45 — Nicoleta
  • 19:10 — CJ
  • 19:35 — Rule of Three
  • 20:15 — Volga Arm
  • 21:25 — Monokrom
  • 22:35 — Antonia Tufănescu
  • 23:00 — Electric Revival
  • 00:00 — Solomon

Sâmbătă, 20 iunie

GEORGE ARENA

  • 18:00 — The Weekend Band
  • 19:00 — Mihail
  • 20:30 — Coma
  • 22:00 — ZAZ
  • 23:30 — Delia

VIP STAGE (After Party)

  • 00:30 — Lance
  • 02:00 — Ooshmann
  • 03:30 — Sintea

WINGS STAGE

  • 18:00 — DJ Shumy
  • 21:00 — DJ Kuky
  • 23:00 — Diana Sar
  • 00:30 — Pappa M
  • 02:30 — Alex Erdodi & Alin Vlăducu

MAGNETIC STAGE

  • 21:00 — DUDU
  • 22:00 — MVST B2B Enevel
  • 23:00 — CK3
  • 00:00 — BKB'
  • 01:00 — Friction
  • 02:30 — Murdock
  • 03:30 — Nexus B2B Deckster + PVC

ZBOR

  • 17:00 — Jellya și Tezeu (CuSubRoților)
  • 18:20 — Aleen M.A
  • 19:00 — Uncovered Faces
  • 19:40 — Mishu
  • 20:20 — CRA
  • 21:30 — Chris Setfree
  • 22:40 — Yvonne
  • 23:50 — Serr

Duminică, 21 iunie

GEORGE ARENA

  • 18:00 — Zo / Made
  • 19:00 — Jurjak
  • 20:30 — Cojo
  • 22:00 — Grasu XXL & Guess Who
  • 23:30 — Tinie Tempah

VIP STAGE (After Party)

  • 00:30 — Leo Gira
  • 02:00 — Andreeas Sam & Eva Marris
  • 03:30 — Gabriel M

WINGS STAGE

  • 18:00 — DJ Shumy
  • 19:00 — Zoleevee
  • 21:00 — Vybe 2 Play
  • 23:00 — Cosmin Tudoran
  • 00:00 — DJ OZ
  • 01:30 — DJ Antenna
  • 03:00 — DJ Pici

MAGNETIC STAGE

  • 21:00 — Scatterbrain
  • 22:30 — Bogdvn B2B Nelu
  • 00:00 — Blocksberg & Memphys
  • 01:00 — Skeptical B2B Simula
  • 02:15 — Kanine
  • 03:15 — Dalla + MC 44

ZBOR

  • 17:20 — Atelierul de Folk Giroc
  • 18:00 — Sonatic
  • 19:10 — RCTZ
  • 20:20 — Kaysi
  • 21:30 — Bulgaruss
  • 23:10 — Asaway
  • 00:20 — Leanu

Prețurile biletelor la Flight Festival 2026:

Biletele pot fi achiziționate online până pe 19 iunie, la ora 14:00.

  • Abonament General 3 zile - 399 lei
  • Bilet de o zi - 179 lei
  • Bilet Under 25 - 329 lei
  • 4 + 1 friends pack - 310 lei
  • VIP Area - 3 Days Access Pass - 599 lei
  • 2 x VIP AREA - 3 DAYS Pack - 499,5 lei
  • 1 Day VIP - 249 lei
  • Upgrade to VIP - 200 lei
Citește în continuare

Muzică nouă

Tania Turtureanu reînvie șlagărul; Ascultă "Mi-a Spus Tata" - AUDIO

Tania Turtureanu călătorește în trecut și ne aduce vorbe de înțelepciune de la cel care i-a ghidat pașii încă din copilărie. "Mi-a Spus Tata" este noua piesă artistei și o readucere în prezent a ideii de șlagăr. Melodia are elemente de jazz și o producție modernă, păstrând, totuși, vie esența unei muzici cu parfum de epocă.

Publicat

pe

Tania Turtureanu
Tania Turtureanu │ FOTO: Captură YouTube

Tania Turtureanu găsește inspirație în muzica românească de demult și în vorbele tatălui ei. Între nostalgie și reinventare, Tania găsește calea prin care readuce șlagărul în actualitate. Folosind accente puternice de jazz și un mesaj autentic, artista ne face să privim înapoi cu respect.

"Mi-a spus tata că focul frige, dar am vrut să mă conving singură de asta, pentru că unele lecții ale vieții le înțelegi doar când le trăiești. Tu din ce înveți mai mult: din sfaturile altora sau din propria experiență?", întreabă Tania.

"Mi-a Spus Tata" este scrisă de Tania Turtureanu (muzică, text). Producătorul piesei este Mark Oselski, iar inginerul de sunet Andrei Lifenco.

AUDIO: Tania Turtureanu - "Mi-a Spus Tata"

Tania Turtureanu este o artistă din Republica Moldova care a cucerit publicul cu timbrul inedit al vocii sale și versurile care mângâie, dar și dojenesc, lăsând emoția să ajungă nefiltrată la public. A debutat în lumea muzicii cu o serie de interpretări care au pus în valoare nu doar calitățile vocale, ci și o abilitate rară de a aborda o gamă largă de genuri muzicale. Fie că interpretează piese pop, jazz, soul sau melodii tradiționale, artista reușește să ofere fiecărei melodii o notă personală, caracterizată de eleganță și autenticitate. Printre lansările recente se regăsesc melodii precum "Ce vrei", "Între Da și Nu" și "Tu", toate compuse de Tania.

Pe 8 mai, Tania Turtureanu va susține primul ei concert la Sala Palatului. După doar doi ani de prezență pe piața muzicală din România, artista reușește să-și împlinească acest vis. Detalii despre eveniment și bilete găsiți în articolul nostru de pe InfoMusic.

Citește în continuare

Trending