Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Industria muzicala

Șase artiști români la început de drum pe care i-am descoperit în 2024

Artiști noi se nasc în fiecare zi, dar într-o industrie vastă și mereu în mișcare e tot mai dificil pentru un debutant să-și găsească publicul. Pe final de 2024 vă prezentăm 6 dintre artiștii români proaspăt descoperiți, care, în ciuda piedicilor ivite pe parcurs, și-au găsit drum către urechile noastre.

Publicat

pe

Doomnezeu / Cojo / Bastien / The Urs / Franci / Tania Turtureanu
Doomnezeu / Cojo / Bastien / The Urs / Franci / Tania Turtureanu │ FOTO: Colaj de capturi YouTube

Îți recomandăm 6 artiști români la început de drum: pe Cojo, Doomnezeu, Bastien, The Urs, Tania Turtutureanu și Franci. Unii dintre ei abia s-au lansat, alții au deja mai mulți ani de activitate, dar abia acum au început să se remarce. Selecțiile vin din genuri muzicale variate: de la rap și stoner doom creștin, la pop, soul și indie. Te invităm să-i descoperi și să-ți alegi preferații.

The Urs

The Urs este un muzician originar din Republica Moldova, ajuns la urechilor ascultătorilor mai ales cu piesa "Tărâmul Interzis". Pe numele real Gheorghe Scurtu, The Urs a dat curs pasiunii pentru muzică în copilărie și a fructificat-o constant. Pandemia a fost o treaptă în cariera lui muzicală, în acea perioadă publicând pe Instagram o serie de piese scurte, de 1 minut. De la ureche la ureche, muzica lui The Urs a ajuns la persoanele potrivite.

A jonglat cu rock-ul (a cântat la chitară în trupa de rock pe care a format-o cu fratele său în urmă cu mai mulți ani) și rap-ul, dar pop-ul a fost genul muzical care i-a adus succesul în mainstream. De la începutul anului 2023, The Urs s-a stabilit în București și s-a concentrat pe muzică din toate punctele de vedere: compoziție, producție și concerte live. Printre cele mai recente melodii lansate se numără "Pământul", "Haita", "Noapte de Noapte" sau "Apa", o colaborare cu Shift.

Tania Turtureanu

Tania Turtureanu este o artistă din Republica Moldova care a cucerit publicul cu timbrul inedit al vocii sale și versurile care mângâie, dar și dojenesc. A debutat în lumea muzicii cu o serie de interpretări care au pus în valoare nu doar calitățile vocale, ci și abilitatea de a aborda o gamă largă de genuri muzicale. Fie că interpretează piese pop, jazz, soul sau melodii tradiționale, artista reușește să ofere fiecărei melodii o notă personală.

Printre lansările recente se regăsesc melodii precum "Ce vrei", "Ce frumos", "Iubește-mă", "Tu", toate compuse de Tania. Piesele se regăsesc pe primul album al artistei,  "Iubește-mă", lansat în noiembrie și promovat în cadrul a două concerte-spectacol la Sala Luceafărul din București. "Muncesc pentru că îmi place. Îmi pun mereu standarde tot mai înalte, pentru că așa pot să devin mai bună. Da, una dintre valorile mele fundamentale este să evoluez continuu! Altfel, nu îmi simt sângele clocotind în vene, și, dacă nu îl simt, gata, nu mai simt nici gustul esențial al vieții", spune Tania.

Bastien

Bastien sfidează tiparul obișnuit al artistului pop prin faptul că își scrie propriile piese și pune accent pe exprimarea personală în detrimentul conformității. Scopul său este să împărtășească ceea ce îl entuziasmează, să dezvolte un sunet distinctiv și să îi inspire și pe alții să-și îmbrățișeze unicitatea. Mesajul lui Bastien încurajează individualitatea, contestând normele sociale și sărbătorind libertatea de a-ți urmări pasiunile autentice. În esență, Bastien nu este doar un cântăreț pop, ci un adept al autenticității și libertății creative.

Bastien a compus melodii pentru nume importante din industria muzicală românească și a colaborat cu INNA pentru "Paris to London", cu Sickotoy pentru un remix al piesei "Billie Jean", cu Alexandra Stan pentru "Strânge-mă în brațe", iar alături de Alex Parker a lansat piesa "All This Love" cu care a participat la Selecția Națională Eurovision 2022.

În ultima perioada, Bastian s-a concentrat pe propria carieră de solist muzical și a lansat melodii ca "Mai bine așa", "Gata de zbor" sau "Copiii Care Am Fost".

Franci

Franci este o artistă de 22 de ani din Sighetu Marmației, care își compune singură muzica. Pe numele complet Francesca Hojda, ea este sora mai mică a surorilor Hojda, Maria și Ligia, ambele artiste cu un reperteriu cunoscut în zona de pop, indie și alternativ.

Crescută într-o familie cu dragoste pentru muzică, Franci a urmat aceeași cale fără a se abate nicio clipă de la acest drum. A început să cânte de la vârsta de 3 ani, bunica sa făcându-i intrarea în lumea muzicii populare. Tot la 3 ani a urcat și pentru prima oară pe o scenă, cântând "Mocirița cu trifoi" într-un concurs muzical ținut într-un sat. Au urmat apoi cursuri de pian și de muzicală, care i-ai șlefuit aptitudinile și au pregătit-o pentru cariera pe care și-o dorește.

Franci cântă pop cu influențe electro și pop, iar single-ul ei de debut, compus de ea împreună cu artistul și compozitorul scoțian Daniel Healy, se numește "King''. Își dorește să se ajungă la un public cât mai larg cu această piesă, dincolo de granițele României, visând, în mod ideal, la colaborări cu Jacob Collier, Daniel Ceasar, Taylor Swift sau Aurora.

Cojo

Pe Cojo l-am descoperit târziu, pe final de an 2024 (în deschidere la HVDNS în Quantic) şi târziu şi pentru că e activ de minim 5-6 ani şi are un Urbanist excelent din 2019. Dacă e vreun rapper la noi care să facă show de Broadway vreodată, să devină Lin-Manuel Miranda, el este. Are mare grijă la punerea în scenă şi la expresivitatea întregului act artistic. Se contorsionează şi urlă pentru mesajul său şi lasă în urmă chiar muzicalitatea în favoarea... poeziei. Mă duce cu gândul la Kendrick Lamar, ceea ce e un compliment uriaş pentru un rapper român. Iar videoclipul "Astă seară mâncăm în familie" e un statement fabulos în perioada de sărbători şi extrem de sensibil şi delicat.

Trebuie văzut live neapărat, pentru a fi înţeles. Variantele de studio sunt aproape irelevante, deşi negativele sunt foarte bune şi muncite.

Doomnezeu

Pe Doomnezeu îi ştiam din auzite, dar nu îi ascultam aşa abitir cum am făcut-o după concertul lor din perioada Crăciunului 2024. Cântă doom metal, combinat cu rock alternativ. Au şi butaforie, măşti cu sori şi Luna, cruci, mătănii, întreaga manifestare religioasă pusă în costume. Uneori aluneca spre grunge, alteori spre System of a Down. Au schimbat solistul când i-am prins eu live, iar fetele de la backing vocal ridicau la ceresc rangul interpretării.

Chitara şi basul sunt excelent de gâjâite, sunt pasaje multe în stil Black Sabbath şi Candlemass, dar sunt date la maxim şi cu mult distors, ca să îţi imprime groază, angoasa şi teroare. Tentaţia era să crezi că se va cânta nazal, "ca popa", dar nu e deloc cazul de aşa ceva. Aruncă şi cu sintetizatoare în tine şi vocea mă duce cu gândul la Conexiuni şi Celelalte Cuvinte uneori, la rock din anii '80 şi '90.

Şi în ciuda umorului inevitabil, care i-a atins şi pe durii Clouds, trupa nu face abuz de gimmick-ul bisericesc.

Concerte & turnee

Programul Republik Fest 2025 listat pe zile, ore și scene

Republik Fest revine între 5 și 7 septembrie cu cea de-a doua ediție. Din lineup fac parte artiști precum Hooverphonic, Nneka și Subcarpați. Organizatorii au anunțat programul complet, pe zile, ore și scene, iar în articolul nostru îl găsești listat în întregime.

Publicat

pe

Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025
Concert Hooverphonic la Arenele Romane pe 9 aprilie 2025 │ FOTO: Ciprian „Cipane” Vladut / InfoMusic.ro

Republik Fest 2025 își deschide porțile între 5 și 7 septembrie. Evenimentul va avea loc în aceeași locație, în Parcul Memorial "Constantin Stere" din Ploiești, și va avea un lineup eclectic. Pe cele trei scene ale festivalului vor urca artiști de renume nternațional, precum Nneka și Hooverphonic, dar și artiști locali din zona de rock, alternativ și urban precum Norzeatic, Grimus, Argatu, Deliric și Silent Strike, The Mono Jacks, byron și Subcarpați.

Programul Republik Fest 2025 listat pe zile, ore și scene

Vineri, 5 septembrie

Main Stage (Republik)

  • 19:00 – 20:00: Queen Simfonic
  • 21:00 – 22:00: Norzeatic & Quinta Spart...
  • 23:00 – 00:15 : Grimus Simfonic

Second Stage (Revolt)

  • 18:00 – 19:00: Paul Tihan
  • 20:00 – 21:00: Sukar Nation
  • 22:00 – 23:15: Grayssoker
  • 00:00 – 01:30: Argatu

Third Stage (Revolution)

  • 17:15 – 18:00: Kronophagia
  • 18:45 – 19:30: Arthur Project
  • 20:15 – 21:00: Roșu Vara
  • 21:45 – 22:45: Sedativ
  • 23:30 – 02:00: Retrologia Party

Sâmbătă, 6 septembrie

Main Stage (Republik)

  • 19:00 – 20:00: Deliric x Silent Strike Simfonic
  • 21:00 – 22:00: The Mono Jacks
  • 23:00 – 00:15: Nneka

Second Stage (Revolt)

  • 18:00 – 19:00: Am Fost la Munte și Mi-a Plăcut
  • 20:00 – 21:00: Sam Evans
  • 22:00 – 23:00: Pinholes
  • 00:00 – 01:00 : Toulouse Lautrec

Third Stage (Revolution)

  • 17:00 – 18:00: Ferma Animalelor
  • 19:00 – 20:00: The Greatest Show
  • 22:30 – 00:30: Retrologia Party
  • 00:30 – 03:00: Andu Simion B2B Tea Bee

Duminică, 7 septembrie

Main Stage (Republik)

  • 19:00 – 20:30: Subcarpați Simfonic
  • 21:15 – 22:15: Byron
  • 23:00 – 00:15: Hooverphonic

Second Stage (Revolt)

  • 18:15 – 19:00: Claro Que No
  • 20:30 – 21:15: Dimitri’s Bats
  • 22:15 – 23:00: Cojo x Corul Filarmonicii
  • 00:00 – 01:00: E-an-na

Third Stage (Revolution)

  • 17:00 – 18:00: Al Mătale, Caragiale
  • 18:30 – 19:30: Ploiești Jazz Trio & Carmen Sylva Group
  • 20:30 – 22:30: Varer aka Rareș Tone
  • 00:00 – 03:00: Tripolar

Detalii despre accesul la Republik Fest 2025

Accesul copiilor sub 14 ani este gratuit, cu condiția de a fi însoțiți de un părinte/tutore legal cu bilet valid.

Copiii între 14 și 16 ani au nevoie de un bilet valid pentru acces și să fie însoțiți de un părinte/tutore legal cu bilet valid.

Minorii între 16 și 18 ani au nevoie de un bilet valid pentru acces și pot intra neînsoțiți, cu condiția de a prezenta o declarație din partea părinților/tutorelui legal prin care li se permite participarea.

Reguli de acces în festival:

Obiectele ce pot fi aduse pe teritoriul festivalului:

  • ghiozdan
  • aparate foto profesionale și camere video
  • medicamente – vezi punctul iii.1.13
  • steaguri & selfie sticks
  • apă în bidoane de plastic sigilate
  • parfumuri, deodorante și orice alte obiecte de igienă
  • recipiente reutilizabile de apă, atât timp cât nu sunt confecționate din sticlă
  • cremă de protecție solară
  • gel dezinfectant pentru mâini
  • șezlong gonflabil portabil

Obiectele ce NU pot fi aduse pe teritoriul festivalului:

  • droguri
  • mâncare și băutură
  • cuțite și bricege cu lama mai mare de 6 cm
  • arme (indiferent dacă sunt sau nu legal deținute), explozibil etc.
  • orice obiect care conține sau este fabricat din sticlă
  • alcool
  • animale
  • biciclete, skate-uri, trotinete, hoverboards, segways
  • umbrele de orice fel
  • hamace
  • instrumente muzicale
  • graffiti, stickere, etc
  • materiale publicitare (stickere, flyere, bannere, etc.)
  • mobilier de grădină, scaune sau mese pliabile, etc.
  • boxe, amplificatoare sau sisteme audio
  • drone
Citește în continuare

Concerte & turnee

CODRU Festival 2025 - Acces și programul pe zile, ore și scene

Cea de-a cincea ediție CODRU Festival din Timișoara își deschide porțile în perioada 29 - 31 august. Akua Naru, Subcarpați, Vița de Vie, Coma, Deliric și Mircea Baniciu se numără printre artiștii din lineup. Consultă detaliile despre acces și programul pe zile, ore și scene al festivalului CODRU 2025.

Publicat

pe

Akua Naru la Festivalul Awake 2018 │ FOTO: Alexandru Dragoi / InfoMusic.ro

Încă de la prima ediție, CODRU Festival a fost mai mult decât scene și lumini. CODRU este despre oameni, despre grija față de natură, despre artă, comunitate și sprijin reciproc.

La cea de-a 5-a ediție CODRU vor urca pe cele șase scene ale festivalului artiști care inspiră, care ne fac să dansăm și să zâmbim. Lineup-ul include, astfel, nume ca Subcarpați, Phoenix, Akua Naru, Vița de Vie, Coma, Mircea Baniciu, Irina Rimes și Deliric. Mai jos puteți consulta programul complet al festivalului, pe zile, ore și scene. Evenimentul se desfășoară în Pădurea Verde din Timișoara.

Programul pe zile, ore și scene la CODRU Festival 2025:

Vineri, 29 august

The 5th Element - Main Stage

  • 19:00 - Phoenix
  • 20:30 - Dirty Shirt
  • 22:00 - Trio Mandili
  • 23:30 - Subcarpați
  • 00:30 - Alex Super Beats

Air Stage

  • 18:00 - Woodie
  • 19:30 - Bitză
  • 20:45 - Nouă Unșpe
  • 22:00 - Azteca
  • 23:00 - Venter
  • 00:30 - Alex Rush
  • 02:30 - Dario B2B Eros

Earth Stage

  • 17:00 - Țapinarii
  • 18:30 - Emeric Imre
  • 20:00 - Florin Chilian

Water Stage

  • 19:00 - Răzvan The DJ
  • 21:00 - Victor Stan

Fire Stage

  • 16:00 - Zoli Varga
  • 18:00 - MVST
  • 22:00 - Raul Prodan

Music Station Stage

  • 21:00 - Benson Joel
  • 23:00 - DJ Oz

Sâmbătă, 30 august

The 5th Element - Main Stage

  • 19:00 - E-An-Na
  • 20:30 - Implant Pentru Refuz
  • 22:00 - Tania Turtureanu
  • 23:30 - Akua Naru
  • 00:30 - Irina Rimes

Air Stage

  • 18:15 - Sami G
  • 19:30 - IDK
  • 20:45 - Albert NBN
  • 22:00 - Oscar
  • 23:00 - Exob & Tulvan
  • 01:00 - Prevgreco
  • 02:45 - Kayf

Earth Stage

  • 17:00 - Eligarf
  • 18:30 - Radu Guran
  • 20:00 - Mircea Baniciu

Water Stage

  • 17:00 - Alex Hills
  • 22:00 - DJ Daweed

Fire Stage

  • 14:00 - Șandru Mario
  • 18:00 - Vlad Tone
  • 22:00 - Bierre

Music Station Stage

  • 21:00 - Oana Rusu & George Indru
  • 22:30 - Sonar
  • 00:00 - VDJ Sniper

Duminică, 31 august

The 5th Element - Main Stage

  • 19:00 - Coma
  • 20:30 - Vița de Vie
  • 22:00 - Deliric & Silent Strike
  • 23:30 - Goran Bregović & Wedding and Funeral Band
  • 00:30 - Dirty Nano with Special Guest Cătălin Crișan

Air Stage

  • 18:00 - Dani Tobe & Gemini Jaxx
  • 19:30 - Calinacho
  • 21:00 - Erika Isac
  • 22:15 - Rava
  • 23:00 - 4AWL
  • 00:30 - Gianluca Rissone & Carpanetto
  • 02:30 - Nistor B2B CZK

Earth Stage

  • 17:00 - Ravi Hazard
  • 18:30 - Bob Ramanka
  • 23:00 - DJ Mă-ta

Water Stage

  • 19:00 - Răzvan the DJ

Fire Stage

  • 14:00 - DJ Huple
  • 18:00 - Redd Daniel
  • 22:00 - Emo Reunion

Music Station Stage

  • 21:00 - Alex Anka
  • 23:00 - VDJ Sniper
  • 01:00 - DJ Oz

Accesul la Festivalul CODRU 2025

Pentru a i se permite accesul în zona Festivalului, posesorul unui bilet valid trebuie să efectueze check-in. Cumpărătorii au opțiunea de a efectua check-in și on-site.

Check-in On-site

Check-in-ul on-site va fi realizat de Partenerii Contractuali ai Organizatorului, utilizând infrastructura și personalul propriu.

Check-in-ul on-site este disponibil:

  • Vineri, 29 august, între 16:00 și 03:00;
  • Sâmbătă și duminică, 30 și 31 august, între 14:00 și 03:00.

Accesul în Festival se face cu brățara de Festival, până la ora 03:00.

Verificarea documentului de identitate (CI/pașaport) se va face parțial, colectând doar informațiile necesare: nume, prenume, sex, țară/locație de proveniență, data nașterii, naționalitate și poza de pe actul de identitate. Datele sensibile precum CNP, seria și numărul nu vor fi colectate.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Forza Zu 2025 are loc pe 26 iulie - Lineup-ul și detalii despre acces

Pe 26 iulie 2025, o nouă ediție a festivalului Forza Zu va reuni pe aceeași scenă cei mai iubiți artiști din muzica pop românească. Evenimentul va avea loc pe Aeroportul "Traian Vuia" Timișoara și va fi cu intrare liberă.

Publicat

pe

Forza Zu 2025
Forza Zu 2025 │ FOTO: Captură afiș oficial

Pe 26 iulie, Forza Zu 2025 aduce la Timișoara cei mai iubiți artiști din România. Ajuns la cea de-a 12-a ediție, evenimentul va marca și un moment aniversar: județul Timiș sărbătorește 106 ani de la înființare.

Forza Zu 2025 va avea loc pe platforma de vest a Aeroportului Internațional "Traian Vuia" Timișoara, iar evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiş. Intrarea la festival este liberă.

Informații despre accesul publicului la Forza Zu 2025:

  • Potrivit publicației locale Vocea Timișului, accesul publicului se va face începând cu ora 15:00, iar spectacolul va începe în jurul orei 17:00.
  • Organizatorii anunță măsuri speciale de siguranță și mobilizare a forțelor de ordine, în contextul numărului mare de participanți așteptați.

Lineup-ul complet Forza Zu 2025:

Artistul care va deschide evenimentul va fi The Motans. Ulterior vor urca pe scenă:

  • Smiley
  • Loredana
  • Rareș
  • Carla’s Dreams
  • Theo Rose
  • Andia
  • Grasu XXL
  • Misha Miller
  • 3 Sud Est
  • Connect-R
  • Lidia Buble
  • YNY Seby
  • Trupa Pindu
  • Alina Eremia
  • Cabron
  • Bitză
  • Raluka
  • Tania Turtureanu
  • DJ Project X Oana Matache
  • The Urs
  • Jo
  • Nicole Cherry
  • Vunk
  • Spike
  • Celia
  • Fly Project
  • Andrei Bănuță
  • Alexia

Despre Forza Zu

Fenomenul Forza ZU a luat naștere în 2011 la Brașov și a continuat în toate orașele mari ale României, cu sute de mii de participanți, făcând din acest show cea mai spectaculoasă "voce" de karaoke din România.

Cea de-a 11-a ediție a festivalului Forza ZU a avut loc pe 31 august în Baia Mare. La eveniment au participat artiști precum Smiley, Delia, Carla’s Dreams, Dan Bălan, Andia, Corina, Irina Rimes, DJ Project și AMI.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending