Poveste

Povestea nu e deloc bine legată. Fie sunt eu stricat de filmele de la Hollywood şi bolnav de ADHD, că simt nevoia să urmăresc mai multe sub-poveşti simultan, fie avem un storytelling ciuntit aici. Sau ciuntit la montaj... Pur şi simplu nu sunt iţe, nu avem un "arc" al personajelor. E doar o bulă de câteva zile, în care se întâmplă lucruri. Nu există planul 2, 3, 4 al poveştii.

Am văzut câteva podcasturi cu Mihai Bendeac şi mi-a lăsat impresia că de fapt protagonistul joacă într-un film (un film despre film ca superbul "Restul e Tacere"), în care preia rolul cartoforului care o vrăjeşte pe o cucoană certată cu estetica. În realitate... "What you see is what you get". Asta e povestea: un dependent de jocuri de noroc şi cei doi prieteni ai săi merg să ceară mâna unei fete de bani gata, o fată bătrână, care avea dificultăţi în a găsi mire... care să o iubească pe bune.

De aici rezulta un comic de situaţie....

Actorie

Nu îl cred pe Liviu Pintileasa ca protagonist.... deloc. Are aceeaşi problemă în a juca în comedii ca şi Iulian Postelnicu. Are o mină tragică, angulară, umbre ale arcadelor sale care îl fac bun de personaj negativ, de vampir, de zbir. M-am uitat peste filmografia sa şi recunosc că nu l-am reţinut nici măcar din filmele în care l-am văzut. Consider că Mihai Bendeac ar fi trebuit să îşi aleagă un Nicu Banea, un Vizante, chiar şi un Mircea Bravo în rolul protagonistului. Mai împiedicat şi naiv, dar poate că i-ar fi putut injecta nişte şiretenie, din care Pintileasa are din plin.

De departe cea mai bună actorie o face chiar Mihai Bendeac. Prin simplul fapt că... nu joacă. Dacă viaţa l-ar fi lovit pe Bendeac într-un mod similar ca pe personajul său, cam aşa s-ar fi purtat. De altfel asta ne şi învaţă Stanislavski, care spune următoarele "Actorul se întreabă: „Ce aș face eu dacă aș fi în această situație?” pentru a se conecta mai profund cu circumstanțele personajului."

Constantul abuz fizic pe care îl suferă Bendeac e un tribut cât casa adus filmelor lui Charlie Chaplin, Stan şi Bran, Benny Hill, poate şi Three Stooges.

Vlad Drăgulin e blocat în personajul unui Nicuşor de la Brăila, pe care îl împleteşte cu Igor-ul unui Dracula, stropind peste nişte umilință, teamă şi comportament de "gâgă". E poate cel mai naiv personaj din film.

Gloria Găitan a fost savuroasă în rolul Lidoşcăi, chit că i s-a dat un rol ingrat. Mereu când îmi scormonesc memoria să mă gândesc la "actori mari care nu ar fi trebuit umiliţi aşa", îmi amintesc de Eva Green în Penny Dreadful. Posedată de demoni, contorsionată oribil, foarte slabă, stropită cu furtun cu jet puternic şi chinuită cu exorcizări jumătate de sezon. Înţeleg să suferi pentru artă, dar chiar aşa!? Partea bună e ca nimeni nu o recunoaşte pe Gloria în costumul ei de Frankenstein, Yeti feminin, piperat cu tot ce poate avea mai neatractiv o fiinţă umană: de la respiraţie urât mirositoare, la o forţă supraomeneasca şi părţi diforme ale trupului.

Dar hei, cineva a găsit-o frumoasă... şi aici ajungem la surpriza filmului pentru mine: Lucian Ionescu aka personajul Pufulete. Cel care chiar o adoră pe Lidoşca. M-a lăsat cu gura căscată şi aproape mi-a smuls, nu o lacrimă, un mic vapor emis de ochi, deşi am văzut o comedie aici. Micul său monolog dinspre final, zis cu ochii ăia mari de Puss in Boots, ai unui om mai aproape de Quasimodo şi Nosferatu decât de un Gigi sau Mache m-a uimit.

Deşi a avut momente de răutate şi invidie şi a fost poziţionat ca un drăcuşor pus pe fapte rele, până la urmă a fost cel mai vertical, onest şi pasional personaj. Pur şi bine intenţionat, demascând răul. Şi evident, ca în viaţa reală a fost... pedepsit pentru asta.

Cinematografie/Efecte speciale

Am o problemă cu ritmul, cu pacing-ul acestui film. E foarte sacadat şi are ritm de teatru "ta-na-na na-na-na... na-na na-na-na". Nu are tranziţii destule, sărim dintr-o zonă în alta şi dintr-un moment în altul al zilei şi oraşului în mod brutal. Nu îmi e clar nici în ce perioadă istorică ne aflăm. Aş fi zis interbelic, dar văd Balenciaga în picioare. Dacă ar fi să zic pe la 1800 şi ceva, văd bulversat trăsuri cu un Sergey Mizil ca şofer cu aerul unui barbugiu downloadabil ca skin în Angry Birds.

Iluminarea e bine făcută, decorurile să zicem că sunt OK atunci când ancorăm în interbelic, dar grotescul personajelor e dus la extrem şi dincolo de el. Înţeleg să înzestrezi un personaj cu 2-3-4 trope ale avutului, ale beizadelei, ale bogatului scârbavnic. Dar nici măcar Bromania în "Candidatul Perfect" nu le avea chiar pe toate. Nu înţeleg deloc necesitatatea dinţilor metalici "de aur" ai chiaburilor, dar şi nevoia unor dinţi atât de strâmbi pentru Lidoşca.

Să zicem că înălţimea sa redutabilă o înţeleg, iar jumătate din glumele despre ea sunt pe (de) (auto)bază de putere fizică. Culmea e că nu îmi displac total costumele sale. Dar cele ale părinţilor săi... cred că nu le-ar purta nici mafioata din "Taximetrişti". Bendeac şi Drăgulin, dar şi Pintileasa îmbrăcaţi impecabil apropo, direct din recuzita UNATC circa... Caragiale.

Coloana sonoră

E o problemă şi cu editarea audio: atunci când cântă Ilona Brezoianu, volumul şi sincronizarea buzelor sale cu melodia sunt date peste cap. Unele replici se aud prea tare, altele prea încet. Trebuie să recunosc totuşi că mi s-ar părut genial, mega savuros să îl aud pe Omul cu Tourette făcându-şi micile ticuri în fundal, în vreme ce cânta la pian Lidoşca.

Pe coloana sonoră avem şi Loredana, Nicole Cherry, avem şi manele, avem şi Alex Velea parcă, mă mir că nu avem şi trap. E şi ceva romanţă, muzică de epocă, oricare ar fi epoca respectivă.

Concluzii

Momentul meu preferat din film e gluma lui Bendeac despre tabloul cu porcul. Umorul constă în evident aici, în absurd, în grotesc. Doar că se duc lucrurile la nivelul 1000, când era suficient vreo... 15. E până şi o secvenţă tip Breaking Bad, care nu ştiu pentru cine e, de ce şi prin ce metode a fost făcută. Filmul nu e nici mai bogat, nici mai sărac prin ea.

Problema lui "Căsătoria" e că încearcă prea din greu şi prea mult să fie de toate. Nu poţi să îmi dai şi Stanislavski şi manele şi Drăgulin fiind sluga perfectă, împiedicatul Chaplin al lui Bendeac, Loredana, Sergey Mizil, un Yeti feminin dizgraţios şi două arhetipuri de cocalari ultra bogaţi. Toate într-o oră şi 50 de minute. E un bombardament de personaje, arhetipuri, care odată ce se ciocnesc, parcă îngheaţă în timp şi nu ştiu să relaţioneze unul cu altul.

Consider că o re-editare a filmului, cu umblat la sunet, la continuitatea scenelor şi poate şi la grotescul familiei Lidoşcăi i-ar creşte cota puţin. Şi nu m-ar supăra nici un Extended Cut, care să insiste pe aventurile celor 3 protagonişti în lumea păcănelelor, pokerului şi a ce mai învârt ei. Iar Anca Dinicu a fost irosită pe un clişeu de chelneriţă de birt...

În dorinţa de a împăca bătrâni, copii, adolescenţi şi cam orice segment de public Bendeac nu împacă 100% pe nimeni. Cine înţelege faza cu Stanislavski nu o să se bucure de grotesc, cine înţelege faza cu Breaking Bad nu prea merge la filmul ăsta. Cine vine pentru Balenciaga, manele şi Nicuşor de la Brăila, e deranjat de "Take, Ianke și Cadîr"-ismul acestui film. Cumva îi alienezi pe toţi, dar nici nu creezi ceva memorabil.