Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Mariah Carey continuă tradiția și dă startul sărbătorilor de iarnă - VIDEO

Sărbătoarea de Halloween abia ce s-a încheiat, iar Mariah Carey nu a așteptat prea mult și a făcut anunțul oficial: Este timpul! pentru Crăciun, pentru sezonul festiv și pentru piesa ei atât de iubită - "All I Want For Christmas Is You".

Publicat

pe

Mariah Carey - It's time! (2024)
Mariah Carey - It's time! (2024) │ FOTO: captură YouTube / Mariah Carey

Regina Crăciunului își reia poziția în topurile muzicale și în inima ascultătorilor odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă. Mariah și-a obișnuit fanii cu un anunț special, de obicei lansat pe 1 noiembrie, imediat după Halloween. Anul acesta, artista nu s-a lăsat mai prejos și a gândit un clip special, depășindu-l în ingeniozitate pe cel de anul trecut.

Prima parte a materialul video este filmată alb-negru și o prezintă pe Mariah drept Morticia Addams. Seducătoare și misterioasă, ea dansează cu personaj masculin, cel mai probabil Gomez Addams, când, ca prin magie, un dulap se deschide singur și dezvăluie un costum de Moș Crăciun.

Decorul se transformă imediat. Mariah Carey apare îmbrăcată în costumul cu pricina, așezată în sania Moșului și exclamând "It's time!". Gomez se preschimbă într-un om de zăpadă și este înconjurat de cadouri, brazi împodobiți și ornamente festive.

VIDEO: Mariah Carey - It's time! (2024)

După 30 de ani de la lansare, piesa "All I Want For Christmas Is You" se află în topurile celor mai ascultate melodii de Crăciun. A fost primul single extras de pe albumul "Merry Christmas", scris și produs de Mariah alături de Walter Afanasieff. Totuși, el nu a fost întotdeauna hit-ul uluitor care este acum. Piesa a ajuns pe locul 2 în Marea Britanie la lansare, iar în SUA a ajuns o singură dată în topurile muzicale în primii 18 ani de la lansare (locul nr. 83 în Billboard Hot 100 în anul 2000).

"All I Want For Christmas Is You" a revenit în topurile americane în 2012, ajungând pe locul 21 și a urcat încet în fiecare an de atunci. Din 2019, a ajuns pe locul 1 în Billboard Hot 100 în fiecare an în perioada Crăciunului și a ajuns pe primul loc în topurile din Marea Britanie pentru prima dată în 2019. Aceeași poziție fruntașă o ocupă și pe serviciile de streaming muzical în perioada sărbătorilor.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Sport & Divertisment

VIDEO: Mariah Carey, Andrea Bocelli și Laura Pausini au cântat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Milano-Cortina 2026

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă Milano-Cortina 2026 a avut loc pe 6 februarie pe Stadionul San Siro din Milano, iar publicul a fost martor la o serie de momente artistice susținute de interpreți de talie mondială precum Mariah Carey, Andrea Bocelli și Laura Pausini.

Publicat

pe

Mariah Carey, Andrea Bocelli și Laura Pausini la Jocurile Olimpice 2026
Mariah Carey, Andrea Bocelli și Laura Pausini la Jocurile Olimpice 2026 │ FOTO: captură YouTube / Eurosport Italia

Jocurile Olimpice nu sunt doar despre sport, ci și spre divertisment și spectacol în adevăratul sens al cuvântul. Ceremonia de deschidere a ediției din acest an, organizată în Italia, s-a ridicat la cele mai înalte standarde. Pe scenă au urcat artista americană, câștigătoare a cinci Premii Grammy, Mariah Carey, artista italiană Laura Pausini, tenorul italian Andrea Bocelli, dar și actorii Pierfrancesco Favino, Sabrina Impacciatore și Matilda De Angelis.

Mariah Carey a fost una dintre principalele atracții ale serii, oferind un recital în care a cântat clasicul italian "Nel blu, dipinto di blu" (cunoscut și ca "Volare"), în italiană, precum și piesa "Nothing Is Impossible" din propriul repertoriul.

Dacă Mariah Carey a adus ceremoniei un puternic element pop, Andrea Bocelli a infuzat atmosfera cu o doză de solemnitate și emoție. Celebrul tenor a interpretat aria clasică "Nessun Dorma", construind artistic o punte între sport și moștenirea muzicală italiană.

Laura Pausini, una dintre cele mai apreciate artiste italiene contemporane, le-a oferit spectatorilor un moment emoționant în deschiderea ceremoniei cu imnul național al Italiei. Cântăreața a interpretat partitura acompaniată de un cor ce se afla în Cortina d'Ampezzo, reușind astfel să conecteze simbolic cele două orașe gazdă ale Jocurilor Olimpice.

Despre Jocurile Olimpice, ediția Milano-Cortina 2026

Jocurile Olimpice de Iarnă Milano-Cortina 2026 reprezintă cea de-a 25-a ediție a competiției şi se desfășoară în nordul Italiei între 6 și 22 februarie. Evenimentul include peste 3.500 de sportivi din aproximativ 93 de țări, care concurează în 16 discipline olimpice pentru 195 de medalii.

Ceremonia de deschidere s-a desfășurat într-un mod inedit, cu momente simultane în patru locații (Milano, Cortina d'Ampezzo, Predazzo și Livigno), un concept menit să ilustreze unitatea, armonia și diversitatea culturii italiene, dar și tradiția sportivă a regiunii.

Citește în continuare

Trending