Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Bruce Springsteen lansează un documentar muzical - TRAILER

Documentarul "Road Diary: Bruce Springsteen and The E Street Band" va prezenta repetiții muzicale, fragmente din show-urile electrizante ale lui Springsteen, dar și interviuri cu artistul. Te invităm să urmărești trailerul și să afli mai multe detalii.

Publicat

pe

Trailer documentar "Road Diary: Bruce Springsteen and The E Street Band"
Trailer documentar "Road Diary: Bruce Springsteen and The E Street Band" │ FOTO: captură YouTube / Hulu

"Road Diary: Bruce Springsteen and The E Street Band" va purta telespectatorii într-o călătorie muzicală specială, de la concerte live spectaculoase și filmări de la repetițiile trupei, la momente din culise, imagini de arhivă și reflecții personale detaliate de Springsteen.

"De când aveam 16 ani, să cânt live a fost o parte importantă și fundamentală din ceea ce sunt și din felul în care îmi justific existența aici, pe Pământ. Când lumea s-a oprit, mi-am promis că, dacă vom trece peste asta, voi organiza cea mai mare petrecere", spune Bruce Springsteen în trailer.

Documentarul "Road Diary: Bruce Springsteen and The E Street Band" este regizat de Thom Zimny și va fi disponibil pe Hulu și Disney + începând cu 25 octombrie.

Bruce Springsteen se pregătește să înceapă etapa canadiană a turneului său și va susține un concert la Montreal, pe 31 octombrie. Alte show-uri sunt programate pentru Toronto, Ottawa, Winnipeg, Calgary, Edmonton și Vancouver.

În altă ordine de idei, muzicianul a lansat recent o colecție de piese live, intitulată "Songs of Conscience". Tracklist-ul include fragmente muzicale din concerte care variază din 1981 până în 2023, și melodii ca "This Land is Your Land", "Promised Land", "Born in the U.S.A.", "Souls of the Departed", "Long Walk Home", "The Rising", "The Ghost of Tom Joad", "Sun City", "American Skin (41 Shots)" sau "Last Man Standing".

TRAILER: "Road Diary: Bruce Springsteen and The E Street Band":

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

Bruce Springsteen a lansat cântecul de protest "Streets of Minneapolis" - AUDIO

Bruce Springsteen este unul dintre numeroșii oameni marcați de recentele evenimente tragice din SUA. Artistul și-a vărsat supărarea, frustrarea și durerea în "Streets of Minneapolis", o compoziție proaspăt scrisă. Poate fi ascultată în articol.

Publicat

pe

Artwork Bruce Springsteen - Streets of Minneapolis
Artwork Bruce Springsteen - Streets of Minneapolis │ FOTO: captură YouTube

"Streets of Minneapolis" a fost scrisă ca răspuns la ceea ce Springsteen numește "teroarea de stat la care este supus orașul Minneapolis", adică tensiunile și violențele recente din orașul american. Melodia vorbește despre "vecinii noștri imigranți" și îi onorează pe Renee Good și Ales Pretti, locuitorii împușcați de agenții ICE.

"Am scris această piesă sâmbăta trecută, am înregistrat-o ieri și astăzi v-o ofer vouă, ca răspuns la terorismul de stat care s-a abătut asupra orașului Minneapolis. Piesa este dedicată oamenilor din Minneapolis, vecinilor noștri imigranți nevinovați și memoriei lui Alex Pretti și Renee Good. Rămâneți liberi", a transmis legendarul artist.

Cântecul în mare parte acustic, sunetul chitarei și al muzicuței îmbrățișează versuri sfâșietoare ce fac trimitere la tensiunile care s-au acumulat în urma desfășurării Operation Metro Surge, un efort de creștere a prezenței agenților federali, inclusiv ai Immigration and Customs Enforcement (ICE) și ai Customs and Border Protection (CBP), în regiune.

Titlul piesei amintește de "Streets of Philadelphia", piesa lui Bruce Springsteen despre criza SIDA, extrasă de pe coloana sonoră a filmului "Philadelphia".

Bruce Springsteen este unul dintre cei mai importanți artiști rock americani, cu o carieră ce depășește patru decenii și care a influențat nu doar muzica, ci și cultura pop și discursul social. Debutând la începutul anilor '70 și devenind cunoscut la nivel mondial odată cu albume precum "Born to Run" (1975), "Darkness on the Edge of Town" (1978) și "Born in the U.S.A." (1984), Springsteen a construit un repertoriu vast care combină rock-ul clasic cu teme profunde despre viața americană, muncă, familie și justiție socială.

AUDIO: Bruce Springsteen - Streets of Minneapolis

Citește în continuare

Trending