Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Concerte & turnee

Concert Ed Sheeran 2024 la Arena Națională: program și reguli de acces

Pe 24 august, Ed Sheeran va urca din nou pe scena Arenei Naționale cu un show ce face parte din turneul "+ - = ÷ x". Organizatorii au comunicat regulile și programul de acces, precum și alte informații utile pentru participanți.

Publicat

pe

Ed Sheeran în concert la București pe 3 iulie 2019 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Starul britanic Ed Sheeran vine pentru a doua oară în București, după ce în iulie 2019 acesta a concertat tot pe Arena Națională, în fața a peste 50.000 de oameni, făcându-și apariția îmbrăcat în tricoul echipei naționale de fotbal a României. Artistul a interpretat atunci cele mai cunoscute piese ale sale în fața unui stadion arhiplin și a fost impresionat de faptul că românii îi știu versurile pe de rost.

Anul trecut, Ed Sheeran a lansat două albume, "- (Subtract)" și "Autumn Variations", la care a lucrat cu Aaron Dessner, membru al trupei The National, ambele ajungând pe locul 1 în întreaga lume. Lansate în mai, respectiv septembrie, albumele au câștigat imediat aprecierea criticilor.

Program acces:

  • Deschiderea porților: 16:00
  • Program casă de bilete: 12:00 - 19:30
  • Program puncte de informare bilete: 16:00 - 19:30

Reguli de acces:

Pentru a putea intra în locația concertului, participanții trebuie să dețină:

  • biletele achiziționate
  • confirmarea plății

Organizatorul își rezervă dreptul de a verifica documentele de identitate la intrare și, la cerere, dovada plății biletelor.

Accesul în locația concertului va fi permis doar pe baza unui bilet valid. Participanții trebuie să păstreze biletul pe toată durata concertului.

Accesul în zona concertului va începe la ora 16:00. Deoarece pot apărea cozi și întârzieri în program din cauza traficului și procesului de acces, participanții sunt rugați să ajungă cât mai devreme posibil la intrare. După deschiderea porților, accesul se va face pe tot parcursul evenimentului. Concertul are loc în aer liber.

Participanții sunt obligați să se supună controlului corporal realizat la intrare de echipa de securitate.

Participarea la eveniment este pe propria răspundere, inclusiv pentru:

  • persoanele cu boli psihice sau fizice pentru care zonele aglomerate, zgomotele puternice, efectele speciale de sunet, efectele vizuale și audio reprezintă un risc, își asumă întreaga responsabilitate pentru daunele pe care le-ar putea suferi participând la acest eveniment. Spectacolul poate include și efecte de lumină puternice care ar putea dăuna copiilor sau persoanelor epileptice.

În timpul evenimentului, participanții sunt rugați să păstreze locurile (pentru biletele cu locuri) și sectoarele (pentru biletele pe teren). Persoanele care doresc să părăsească zona evenimentului pot face acest lucru, dar dacă doresc să intre din nou, vor trebui să cumpere bilete noi.

Accesul cu animale de companie este strict interzis.

Accesul este interzis persoanelor aflate sub influența alcoolului.

Acces copii

Prezența copiilor sub 6 ani nu este permisă la eveniment. Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani pot intra doar cu bilete valabile și însoțiți de un adult. Copiii cu vârsta între 14 și 18 ani pot veni neînsoțiți cu bilete valabile DOAR dacă au un mandat semnat de un părinte / tutore legal.

Harta Arena Națională pentru concertul Ed Sheeran 2024

Harta Arena Națională pentru concertul Ed Sheeran 2024

Este INTERZIS accesul cu:

  • genți sau rucsacuri mari (mai mari decât o coală A4);
  • sticle, conserve;
  • alimente sau băuturi din afara locației;
  • artificii, arme, obiecte periculoase;
  • obiecte laser (de exemplu, pointere, brichete cu laser);
  • iPad-uri, tablete, camere GoPro sau similare, selfie stick-uri;
  • drone (de orice dimensiune);
  • bannere sau postere mai mari decât o coală A3;
  • umbrele (în caz de ploaie, sunt permise doar pelerine de ploaie);
  • camere foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiective detașabile);
  • înregistratoare audio și video profesionale sau semi-profesionale;
  • animale de companie;
  • cuțite, spray-uri paralizante, lanțuri sau alte obiecte periculoase;
  • alcool;
  • alimente, băuturi sau lichide de orice fel;
  • droguri ilegale / interzise / periculoase / toxice sau substanțe / medicamente, cu excepția substanțelor necesare din motive medicale clar dovedite (persoanele cu afecțiuni medicale trebuie să aibă dovada că pot intra la eveniment cu medicamentele necesare).

Este strict interzisă vânzarea băuturilor alcoolice, energizantelor și țigărilor către persoane sub 18 ani la punctele de vânzare din stadion!

Transport public

  • Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI) a dispus ca liniile 40, 55, 86, 90, 104 și 311 să funcționeze cu un program de circulație prelungit în seara zilei de sâmbătă, 24.08.2024, pentru a asigura transportul spectatorilor care participă la concertul susținut de artistul Ed Sheeran pe Arena Națională.
  • Totodată, între orele 23.20-00.30, parcul de vehicule al liniilor de noapte N1, N10, N102 și N109 va fi suplimentat, astfel încât autobuzele vor sosi în stații la intervale de 5 și 10 minute.

Așadar, după terminarea spectacolului, liniile 40, 55, 86, 90, 104 și 311 vor funcționa în felul următor:

  • Tramvaiele liniei 40 vor trece prin stația „Arena Națională”, pe sensul spre „Piața Sfânta Vineri” la orele 23.20, 23.30, 23.40, 23.55, 00.10 și 00.25
  • Tramvaiele liniei 55 vor trece prin stația „Bd. Pierre de Coubertin”, pe sensul spre „Piața Sfânta Vineri” la orele 23.25, 23.45 și 00.05
  • Troleibuzele liniei 86 vor pleca de la „Arena Națională” spre „Clăbucet” la orele 20, 23.30, 23.45, 00.00, 00.15, 00.30.

Alte informații utile

Pe toată durata evenimentului, organizatorul, partenerii organizatorului sau presa acreditată au dreptul de a înregistra și fotografia doar în condițiile comunicate la acreditare. Participanții recunosc că există posibilitatea să apară în astfel de materiale, fără a putea formula pretenții asupra drepturilor asupra acestor materiale.

Organizatorul are dreptul de a utiliza aceste materiale, de a le publica pe diverse canale (de exemplu, Facebook, Instagram, YouTube, etc.) și de a le folosi în campanii publicitare fără a compensa în vreun fel participantul. Participanții au dreptul să filmeze și să fotografieze zonele la care au acces, dar vor folosi acest material exclusiv pentru uz personal.

În timpul evenimentului, participanții sunt rugați să respecte agenții de securitate, să colaboreze cu aceștia și să urmeze instrucțiunile acestora în caz de urgență. În caz de incidente violente sau de punere în pericol a integrității corporale a altora, personalul de securitate va putea decide excluderea persoanelor implicate din locație.

Persoanele cu afecțiuni medicale sau cu dosare medicale sunt rugate să se înregistreze la cel mai apropiat punct de prim ajutor și pot participa la spectacol doar însoțite de o altă persoană.

Politica de vânzare a biletelor

  • Biletele pentru concert pot fi încă achiziționate online și în ziua evenimentului la Arena Națională, la casa de bilete situată la intrarea din Bvd. Basarabia.
  • O persoană poate comanda până la 6 bilete pe numele său și la momentul accesului la spectacol. Titularul principal al rezervării trebuie să fie prezent pentru ca întregul grup să poată intra în locație, și să aibă un act de identitate valabil și confirmarea rezervării.
  • Biletele achiziționate de pe site-uri terțe și de la revânzători neautorizați nu sunt valabile pentru acces.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte sâmbătă, 24 august 2024

Ed Sheeran

Loc
Arena Națională

Muzică și film

Ed Sheeran a filmat cu regizorul miniseriei "Adolescence" o experiență muzicală unică pentru Netflix

Ed Sheeran și regizorul Philip Barantini, premiat cu Emmy pentru drama "Adolescence", au colaborat pentru filmarea unei experiențe muzicale experimentale. Producția se numește "One Shot with Ed Sheeran" și se va difuza pe Netflix în luna noiembrie.

Publicat

pe

Ed Sheeran: Tiny Desk Concert
Ed Sheeran: Tiny Desk Concert │ FOTO: Captură YouTube

Publicul de pretutindeni va putea trăi alături de Ed Sheeran emoția unei călătorii în New York presărate cu reprezentații stradale spontane. Regizorul Philip Barantini a surprins într-o singură înregistrare neprevăzutul, bucuria și haosul unei astfel de plimbări, din postura unui artist mainstream, extrem de iubit în America și nu numai. De la reprezentații improvizate pe trotuare aglomerate și în vagoanele de metrou, la interacțiuni intime cu fanii și trecătorii, călătoria lui Sheeran prin New York va fi surprinsă într-o serie de momente de neuitat.

Intitulată "One Shot with Ed Sheeran", această experiență muzicală inedită va putea fi urmărită pe Netflix începând cu 21 noiembrie. Proiectul este realizat de Fulwell Entertainment și de producătorul premiat cu Emmy Ben Winston, care a fost producător executiv alături de Sheeran și Philip Barantini.

Vestea lansării "One Shot with Ed Sheeran" vine în urma performanței impresionante a miniseriei "Adolescence" la Premiile Emmy, unde a câștigat opt ​​premii din 13 nominalizări, inclusiv trofeul pentru Cel mai bun serial limitat/antologic. Serialul a fost aclamat pentru alegerea uimitoare a formatului - fiecare episod a fost filmat neîntrerupt, cu o singură dubă, fără tăieturi sau editări.

Cu cel mai recent album "Play" lansat pe 12 septembrie, Ed Sheeran a susținut luna trecută un scurt concert la Tiny Desk by NPR. Artistul englez a venit cu pedala sa de loop și a fost vizibil emoționat, deși, după spusele lui, acest lucru i se întâmplă acum mult mai rar. Publicul a putut asculta hiturile recente, "Sapphire" și "Azizam", dar și noua piesă "Camera".

Albumul "Play" este inspirat de țările pe care Ed le-a vizitat în turneu, venind după o perioadă dificilă din viața sa. Recent, artistul a anunțat că are pregătit încă un material de studio. Se numește "Rewind" și este complet finalizat. Găsești mai multe detalii despre acest album pe InfoMusic.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Ed Sheeran a fost invitat la Tiny Desk; Urmărește concertul (Video)

Cu albumul "Play" lansat pe 12 septembrie, Ed Sheeran a dat curs invitației NPR Music de a cânta în cadrul seriei Tiny Desk. Artistul englez a venit cu pedala sa de loop și a fost vizibil emoționat, deși, după spusele lui, acest lucru i se întâmplă acum mult mai rar. Publicul a putut asculta hiturile recente, "Sapphire" și "Azizam", dar și o piesă nouă, intitulată "Camera".

Publicat

pe

Ed Sheeran: Tiny Desk Concert
Ed Sheeran: Tiny Desk Concert │ FOTO: Captură YouTube

Ed Sheeran a revenit la Tiny Desk chiar în ziua lansării albumului "Play". Primul său concert în cadrul acestei serii avea loc în timpul pandemiei, în 2021, și ajungea să depășească pragul de 15 milioane de vizualizări.

"Am avut onoarea de a participa la Tiny Desk și în trecut, dar era în perioada pandemiei, așa că am filmat într-o casă din New Jersey. E super că acum pot veni aici și pot cânta în locația reală Tiny Desk ", a spus Ed, salutându-i pe cei prezenți în public.

După primele două melodii, artistul a anunțat că va renunța la pedală pentru a cânta o piesă nouă.

"Am emoții. De obicei nu am emoții, dar acum am. Îmi place. Acum voi cânta o piesă care se numește "Camera", fără pedală, și sper să vă placă."

Înainte de a-și încheia setul, Ed Sheeran le-a mulțumit celor din producție că i-au permis să cânte cu pedala de loop, ceva ce se întâmplă destul de rar în show-urile televizate.

"Le sunt recunoscător celor de la NPR că m-au lăsat să folosesc pedala de loop. Pot să număr pe degetele de la o mână de câte ori mi s-a permis în emisiunile americane să aduc această pedală. De fiecare dată mi se spune: <Nu, vei veni cu trupa>. Așa că sunt recunoscător că m-ați lăsat să cânt live cu pedala. Le mulțumesc tuturor pentru munca depusă. Și vă mulțumesc vouă, tuturor, că v-ați uitat", a spus Ed Sheeran în încheierea momentului său, anunțând apoi că urmează ultima piesă, "Azizam".

Lista completă a melodiilor interpretate la Tiny desk este disponibilă mai jos.

Setlist Ed Sheeran la Tiny Desk:

  1. "Sapphire"
  2. "A Little More"
  3. "Camera"
  4. "Photograph"
  5. "Azizam"

VIDEO: Ed Sheeran la Tiny Desk, septembrie 2025

Albumul "Play" a fost lansat pe 12 septembrie și este inspirat de țările pe care Ed le-a vizitat în turneu, venind după o perioadă dificilă din viața sa. Recent, artistul a anunțat că are pregătit încă un material de studio. Se numește "Rewind" și este complet finalizat. Găsești mai multe detalii despre acest album pe InfoMusic.

Citește în continuare

Albume noi

Ed Sheeran are un nou album gata de lansare; Urmează "Rewind"

Cu albumul "Play" pe punctul de a fi lansat, Ed Sheeran dezvăluie că are încă un material discografic deja înregistrat. Potrivit artistului britanic, "Rewind" este albumul geamăn al LP-ului "Play", ambele materiale fiind compuse și finalizate concomitent.

Publicat

pe

Ed Sheeran la ședința foto pentru revista Time
Ed Sheeran la ședința foto pentru revista Time │ FOTO: Captură YouTube

Pe 12 septembrie va fi lansat "Play", cel de-al 8-lea album de studio al lui Ed Sheeran. Surprinzător, artistul a anunțat recent că are pregătit încă un material de studio. Se numește "Rewind" și este complet finalizat.

"Am lucrat la "Play" și "Rewind" în același timp și l-am terminat pe "Play" primul pentru că ni s-a părut cel mai interesant. Așadar, "Rewind" e pus pe pauză de două luni, fiind complet finisat și pregătit de lansare", a povestit Ed Sheeran într-un articol pentru The Sun.

Întrebat când plănuiește să-l prezinte publicului, Ed a răspuns cu nonșalanță:

"Probabil că va apărea cândva, în următoarele 18 luni."

Artistul consideră că "Play" și "Rewind" sunt albume "gemene", având fiecare, totuși, particularitățile lui.

"Unul a contribuit mai mult la cultura indiană, iar celălalt la nostalgie. Așa că au deviat în direcții diferite", a explicat Ed.

Artistul a detaliat și care este procesul său atunci când finalizează tracklistul unui album.

"Cu fiecare album ai melodiile pe care le gândești de la început ca fiind single-uri, iar apoi, între ele... practic, trebuie să faci melodii cu un scop, în loc să înșiri 10 single-uri", a spus Ed.

Pentru a-și face explicația înțeleasă, artistul a oferit și exemple. "Azizam" și "Sapphire" au fost de la bun început single-uri, iar "Old Phone" și "A Little More" au oferit albumului "un scop", care merge dincolo de dorința de a face hituri.

Albumul "Play" este așteptat să apară mâine, pe 12 septembrie. Artistul a dezvăluit că materialul a fost inspirat de țările pe care le-a vizitat în turneu, venind după o perioadă dificilă din viața sa.

""Playa fost un album care a venit ca un răspuns direct la cea mai întunecată perioadă din viața mea. Depășind acele momente grele, am vrut doar să creez bucurie și culoare și să explorez culturile din țările pe care le-am vizitat în turneu", a povestit Ed.

Recent, Ed Sheeran a ajuns pe coperta revistei Time. Artistul britanic a fost inclus pe lista celor mai influenți 100 de oameni din lume, iar actorul Chris Hemsworth i-a dedicat un editorial în paginile revistei. Găsești detalii despre acest subiect pe InfoMusic.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending