Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

UNTOLD a produs o comedie, "Mentorii", cu Cătălin Bordea, Dorian Popa

După festivaluri, UNTOLD este asociat şi cu industria cinematografică şi aflăm că pregăteşte o comedie. O producţie UNTOLD Universe, filmul de comedie "Mentorii" îi va avea în distribuţie pe Cătălin Bordea şi pe Dorian Popa. Avem detalii în artiocl.

Publicat

pe

Poster film Mentorii
Poster film Mentorii │ FOTO: UNTOLD

Dorian Popa va juca unul dintre rolurile principale, cel al lui Flex Barbarul, unul dintre Mentori. Acesta va fi un personaj original şi autoironic, cum nu a mai fost văzut până acum. Comedia "Mentorii" va ajunge în toate cinematografele din ţară la început de an 2025. Povestea sună ceva de genul acesta: Johnny Baltă, jucat de Cătălin Bordea vrea să îşi transforme viaţa şi să îi arate tatălui său că merită să îi moşteneasca imperiul financiar.

Astfel va începe să ia lecţii de la o serie de mentori, care îi vor transforma viaţa şi atitudinea. Flex Barbarul se va ocupa de fizicul său, prin antrenamente de fitness dure, regim alimentar cu carne semicrudă şi multe alte trucuri. Ceilalţi mentori sunt Sandra Senzorial, pe partea de wellbeing şi Robby Anonimul, pe partea de business şi finanţe. Răsplata este de un milion de euro pentru cei 3 influenceri.

Lungmetrajul are o chimie deosebită intre actori, conform creatorilor săi. Iată ce a spus Dorian Popa despre proiect:

Acum un an și ceva am citit pentru prima dată schița scenariului și mi s-a părut extrem de bun. M-am reîntâlnit cu regizorul Adrian Tapciuc și cu băieții după un an și mi s-au reconfirmat primele impresii când am citit scenariul și am râs cu gură până la urechi. Unul dintre motivele care m-a determinat să accept acest rol este faptul că cei care se ocupă de realizarea acestui film, fac și unul dintre cele mai frumoase evenimente din România și anume festivalul UNTOLD care a adus atâta valoare românilor și României.

În al doilea rând, m-a convins scenariul și în al treilea rând faptul că personajul pe care eu îl voi interpreta este o parodie la adresa băieților care practică fitness-ul. Eu am învățat de la mentorii din viața mea că autoironia este una dintre cele mai rare calități. Abia aștept să văd dacă mă pot parodia, dacă mă pot "lua la mișto" în așa măsură încât oamenii să râdă de compoziția mea, pentru că este un rol de compoziție. Cei care au ochi să vadă și urechi să audă își vor da seama că personajul pe care eu îl interpretez este inspirat de o persoană publică internațională care a creat ceva vâlvă în ultimii ani în spațiul online și sper foarte mult să-mi depășesc barierele și zona de confort și să fac acest rol de compoziție ca la carte.

"Chimia dintre Dorian și ceilalți actori este una senzațională! L-am văzut pe Dorian la una dintre repetiții, iar acolo a dat doar 10% din potențialul său, și cu toate astea vreau să vă spun că toată echipa a râs cu lacrimi de umorul lui Dorian în interpretarea lui Flex Barbarul", spune Edy Chereji - Co-Founder UNTOLD UNIVERSE.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 8 august 2024

UNTOLD 2024

Loc
Cluj Arena
Comentează

Emisiuni radio-tv

România este alături de Alexandra Căpitănescu în semifinala Eurovision 2026; Mesaje multiple de la artiști și o postare emoționantă de la Mădălina Cârcotă

Artiștii din România sunt alături de Alexandra Căpitănescu în semifinala Eurovision 2026. Smiley, Lidia Buble, Grasu XXL, Feli și mulți alți artiști au postat pe rețelele de socializare mesaje care încurajează diaspora să voteze. Vocal coach-ul Alexandrei, Mădălina Cârcotă, i-a transmis, de asemenea, gânduri bune, printr-o postare emoționantă.

Publicat

pe

Alexandra Căpitănescu pe scena de la Viena, la repetițiile pentru semifinala Eurovision 2026
Alexandra Căpitănescu pe scena de la Viena, la repetițiile pentru semifinala Eurovision 2026 │ FOTO: Sarah Louise Bennett & Corinne Cumming / EBU

În ultimele ore, pare că întreaga industrie muzicală din România s-a mobilizat pentru a o susține pe Alexandra Căpitănescu. Zeci de story-uri cu mesaje care încurajează diaspora să voteze au fost postate pe Instagram. Pe lista celor care au publicat imagini cu textul "Vote 03 for Alexandra Căpitănescu" se află artiști precum:

  1. Smiley
  2. Dorian Popa
  3. Liviu Teodorescu
  4. Lidia Buble
  5. Feli Donose
  6. Bianca Tilici
  7. Grasu XXL
  8. Ami
  9. Eneli
  10. Alessia Pop
  11. Aura Șova
  12. Emilian
  13. Iraida
  14. Trupa Vunk
  15. Holograf
  16. Olivia Addams
  17. Bubu Cernea
  18. Jo (Ioana Anuța)
Story cu Alexandra Căpitănescu postat de Lidia Buble

Story cu Alexandra Căpitănescu postat de Lidia Buble │ FOTO: Captură YouTube

Anterior acestor postări, au publicat mesaje mai ample Theo Rose și Andia. Le puteți citi aici.

Susținere pentru Alexandra Căpitănescu de la case de discuri, televiziuni și posturi de radio din România

Același mesaj a fost repostat la Story și de către casele de discuri HaHaHa Production, Universal Music și MediaPro Music, precum și de către posturile de radio Pro FM, Kiss FM, Radio Impuls și Radio Zu. Canalul de Instagram al talent show-ului Vocea României a fost, de asemenea, alături de Alexandra, publicând mesajul care îndeamnă diaspora la vot.

Ce mesaj i-a transmis Alexandrei vocal coach-ul Mădălina Cărcotă

Cea care a avut grijă de vocea Alexandrei pe toată perioada repetițiilor, dar și înainte de ea, a fost Mădălina Cârcotă. Vocal coach-ul i-a transmis reprezentantei noastre gânduri bune, menite să-i reamintească de toată munca pe care a depus-o pentru a ajunge aici.

Mădălina Cârcotă: "De azi până sâmbătă să arăți lumii întregi geniul tău artistic"

"Draga mea Alexandra, azi încep cele 4 zile de foc pentru tine și gaşca. Ne-ai făcut atât de mândri în perioada asta și, de la primul până la ultimul om din echipă, ne-ai făcut să vibrăm alături de tine și să credem.

Începând din această seară până sâmbătă ai vreo patru concerte plus vreo patru repetiții, în care nu trebuie să faci nimic în plus decât ce faci în mod obișnuit. Ai repetat, ai studiat, te-ai șlefuit, ai ascultat și câte și mai câte ai făcut în toată perioada asta, ca de azi până sâmbătă să arăți lumii întregi geniul tău artistic.

Hai că ți-au organizat frumos concertele oamenii ăștia. Să strălucești!", i-a spus Mădălina într-un mesaj postat online.

Cum o poți vota pe Alexandra Căpitănescu în semifinala 2 a Eurovision 2026

Dacă ești din diaspora, Alexandra poate fi votată la numerele de telefon de mai jos cu indicativul "03". Votul se deschide după prestația ultimei țări participante și rămâne activ pentru o perioadă limitată, anunțată în direct în timpul transmisiunii. Fiecare utilizator poate acorda maximum 10 voturi, distribuite unui singur concurent sau mai multor participanți.

Numerele de telefon la care poate vota diaspora în semifinala 2 Eurovision 2026

Numerele de telefon la care poate vota diaspora în semifinala 2 Eurovision 2026 │ FOTO: TVR

Dacă nu te afli în statele participante Eurovision 2026, o poți vota pe Alexandra în categoria Rest of The World, online. Link-ul de vot poate fi accesat aici.

Când și unde poți urmări show-ul României la Eurovision 2026

România va întra în concurs cu numărul 03, în prima parte a Semifinalei II, programată astăzi, pe 14 mai. Transmisiunea în direct va putea fi urmărită pe TVR 1 începând cu ora 22:00.

Citește în continuare

Trending