Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Queens of the Stone Age va susține un concert în Catacombele Parisului

Queens of the Stone Age lasă scenele muzicale pentru un loc atipic de a susține un concert. Formația americană plănuiește un recital în faimoasele Catacombe din Paris.

Publicat

pe

Videoclip Queens of the Stone Age The Way You Used To Do
Videoclip Queens of the Stone Age The Way You Used To Do │ FOTO: Queens of the Stone Age

Josh Homme, solistul și fondatorul Queens of the Stone Age, a dezvăluit că a programat un recital în Catacombele Parisului. Homme a făcut anunțul în timpul unei conferințe de presă susținute la Hellfest 2024. El a spus că QOTSA va fi prima trupă care va cânta în Catacombe, după ce a încercat timp de 18 ani să rezerve un concert acolo. Recitalul trupei va fi și înregistrat.

Queens of the Stone Age se află în prezent în Europa, cu turneul "The End Is Nero World Tour". Evenimentul promovează cel mai recent album - "In Times New Roman...". Cu această ocazie, trupa va poposi în premieră și în România, la Electric Castle 2024. QOTSA va pregăti un show ce trece prin toate perioadele din carieră, de la hituri precum "No One Knows" și "I Sat By The Ocean", la recentul "Carnavoyeur".

Queens of the Stone Age s-a format în 1996 în Seattle, Washington. Trupa a fost fondată de vocalistul și chitaristul Josh Homme, care este și singurul membru constant de-a lungul mai multor schimbări de componență. Din 2013, formația este compusă din Homme alături de Troy Van Leeuwen (chitară, lap steel, clape percuție, backing vocals), Michael Shuman (bas, clape, backing vocals), Dean Fertita (clape, chitară, percuție, backing vocals) și Jon Theodore (tobe, percuție).

Catacombele Parisului sunt niște osuare ce păstrează rămășițele a peste 6 milioane de oameni și ocupă o secțiune renovată a cavernelor și tunelelor rămase din carierele Parisului. Oamenii îngropați acolo au fost parizieni obișnuiți, mutați în catacombe din cauza faptului că metropola devenise împânzită de cimitire.

Deschis la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cimitirul subteran a devenit o atracție turistică la scară mică începând cu sec. al XIX-lea, și a fost deschis publicului larg începând cu anul 1809, pe bază de rezervare.

Comentează

Concerte & turnee

Queens of the Stone Age nu mai urcă pe scena Electric Castle 2024

Veste proastă pentru fanii Queens of the Stone Age. Trupa americană, și unul dintre headlinerii ediției din acest an a festivalului Electric Castle, nu mai poate ajunge în țara noastră. Află care este motivul.

Publicat

pe

Videoclip Queens of the Stone Age The Way You Used To Do
Videoclip Queens of the Stone Age The Way You Used To Do │ FOTO: Queens of the Stone Age

Queens of the Stone Age se număra printre headlinerii Electric Castle 2024, alături de Massive Attack, Bring Me the Horizon, Chase & Status, Sean Paul sau Paolo Nutini. Din păcate, trupa s-a văzut nevoită să anuleze concertul pe care urma să îl susțină pe scena de la Bonțida, pe 20 iulie.

"QOTSA anunță cu regret că Josh Homme trebuie să se întoarcă în Statele Unite pentru o operație de urgență. S-au încercat toate variantele pentru a amâna această situație și a continua să cântăm pentru voi, dar nu mai este posibil. Prin urmare, QOTSA nu va interpreta la următoarele show-uri: Festival Jardin Sonore (FR), Pohoda Festival (SK), Zitadelle Spandau (DE), Colours of Ostrava (CZ), METAstadt (AS), Electric Castle Festival (RO), SRC Salata (HR), Athens Rocks (GR)", este mesajul transmis de trupă.

Toate biletele nefolosite pentru ziua de sâmbătă, 20 iulie, pot fi rambursate în urma unei cereri trimise în săptămâna de după festival pe adresa contact[at]electriccastle.ro.

Queens of the Stone Age s-a format în 1996 în Seattle, Washington. Trupa a fost fondată de vocalistul și chitaristul Josh Homme, care este și singurul membru constant de-a lungul mai multor schimbări de componență. Din 2013, formația este compusă din Homme alături de Troy Van Leeuwen (chitară, lap steel, clape percuție, backing vocals), Michael Shuman (bas, clape, backing vocals), Dean Fertita (clape, chitară, percuție, backing vocals) și Jon Theodore (tobe, percuție).

Electric Castle revine anul acesta cu cea de-a zecea ediție, una aniversară, care va promite concerte de neratat și o atmosferă electrizantă. Evenimentul va avea loc în perioada 17-21 iulie, la Castelul Banffy din Bonțida.

Citește în continuare

Trending