Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Concerte & turnee

Alternosfera aniversar la Arenele Romane: program și reguli de acces

Alternosfera revine la Arenele Romane și în 2024 cu un show aniversar. Anul acesta sărbătorește 25 de ani de activitate cu un concert special, programat pentru 11 iulie. În deschidere urcă pe scenă Domino și Cosmos în Buzunar. Te invităm să afli programul evenimentului, regulile de acces și alte informații utile.

Publicat

pe

Alternosfera
Alternosfera │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Domino vine din Chișinău și abordează un rock alternativ cu vădite influențe din folclorul românesc, fapt ce o face dificil de încadrat într-un gen muzical. Trupa a debutat live în 2013 în cadrul unui concert susținut la Viena. iar de atunci a urcat pe scenele celor mai importante festivaluri din țară.

Cosmos în Buzunar este un proiect muzical din Republica Moldova, format în martie 2016. Muzica pe care o cântă combină diferite stiluri muzicale precum cold wave, synth wave, synth-pop, electronică, IDM, ambient și progressive techno.

Prestaţia artistică, show-urile mereu explozive, energia debordantă şi numărul extrem de mare de fani prezenţi la concerte au făcut ca Alternosfera să devină un etalon pentru zona de rock şi alternative din România și Republica Moldova.

De-a lungul timpului, trupa a susţinut sute de concerte, lansând până în prezent 6 albume și un EP, printre cele mai cunoscute hituri numărându-se "Orașul 511", "Wamintirile", "Ploile nu vin", "Flori de mai", "Închisoarea albă", "Haosoleum", "Epizodia".

Program Alternosfera - show aniversar

  • Open Doors - 18:00
  • Cosmos în Buzunar - 18:30 - 19:15
  • Domino - 19:30 - 20:15
  • Alternosfera - 20:30

Reguli de acces concert Alternosfera la Arenele Romane

  • Accesul în incinta Arenelor Romane se face începând cu ora 18:00, iar concertele debutează la ora 18:30. După deschiderea porților, puteți sosi la orice oră doriți pentru a vă vedea trupele favorite. Concertul are loc în aer liber.
  • Pentru toate categoriile de bilete, accesul se face pe la porțile de jos, din parc, ale Arenelor Romane.
  • La intrarea în perimetrul evenimentului, toți participanții vor fi controlați în bagaje de agenții de securitate.
  • Biletele oferă participanților acces doar în categoriile în care și-au cumpărat bilet.

Accesul copiilor

  • Copiii sub 10 ani au acces gratuit doar în zona Teren (nu și pe scaune) și însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.
  • Organizatorii recomandă fanilor care vin cu copii sub 10 ani să le protejeze acestora urechile cu căști speciale. La concert volumul va fi puternic și poate afecta auzul copiilor.

Categorii de bilete

  • Accesul în spațiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului.
  • Părăsirea perimetrului Arenelor Romane, după validarea biletului de acces, va fi strict interzisă. Persoanele care doresc să părăsească zona de eveniment o pot face, dar la ieșire brățara le va fi ruptă și dacă doresc să intre din nou, vor trebui să-și cumpere alte bilete.
  • Posesorii biletelor la Categoria A vor primi brățări care le vor permite accesul în categoria la care au bilet. Posesorii de bilete la categoria B nu vor primi brățări.
  • Categoria A - Fără loc în fața scenei.
  • Categoria B - Fără loc în spatele Categoriei A sau cu loc în Arenă.

Este INTERZIS accesul cu:

  • sticle, conserve;
  • mâncare sau băuturi de orice fel;
  • artificii, obiecte periculoase;
  • obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
  • umbrele (în caz de ploaie să veniți cu pelerine);
  • arme, bâte, cuțite, spray-uri, lanțuri lungi, selfie stick, glow stick, obiecte ascuțite, artificii
  • substanțe interzise cf. legii 143 / 2000
  • obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
  • aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil);
  • aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
  • animale de companie;
  • persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca și NU vor păzi obiectelor prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului!

Organizatorii informează publicul participant că spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

Prețuri bilete Alternosfera - show aniversar

  • Biletele pentru concertul Alternosfera de la Arenele Romane se găsesc online, la prețurile de 109 și 149 lei + taxe. Pentru mai multe detalii despre bilete, accesează agenda InfoMusic.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte joi, 11 iulie 2024

Alternosfera - show aniversar

Loc
Arenele Romane

Concerte & turnee

Alternosfera și Trooper susțin manifestul "Back In Vama" 2025 - Vezi programul pe zile al festivalului

Trupe rock populare concertează în august la "Back in Vama", un festival cu intenție de manifest, ce propune publicului o întoarcere la esență și la libertatea născută din acorduri de chitară. Din lineup-ul evenimentului fac parte trupe ca Alternosfera, Bucovina, Trooper.

Publicat

pe

│ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

În perioada 14 - 16 august, muzica rock se întoarce în Vama Veche. "Back In Vama" 2025 promite publicului trei zile de reconectare cu esența acestui loc, evenimentul fiind creat din dorința de a readuce spiritul Vamei acolo unde el s-a născut.

"Ne întoarcem cu muzica care a creat locul, cu atitudine rock, cu legenda și cu dorul de ceea ce a fost, cu adevărat, aici.

Este un omagiu adus celor care i-au dat viață. Și o rechemare pentru toți cei care au simțit vreodată că acolo era casa lor.

A venit vremea să ne revendicăm locul – în Vama pe care tot noi, și cei ca noi, au creat-o. Pentru că ceea ce s-a născut din noi... ne cheamă înapoi", spun organizatorii.

Din lineup-ul "Back In Vama" 2025 fac parte trupe ca Bucovina, Trooper, Dirty Shirt, Hvnds și Alternosfera. În fiecare seară, după concertul headliner-ului va urma un Aftershow rock party cu Emo Reunion. Prezentatorul festivalului va fi Claudiu Cîrțînă.

Programul festivalului "Back In Vama – Manifestul unei întoarceri" 2025:

Joi, 14 august 2025:

  • Trooper
  • Bucovina
  • Anton
  • Revolter

Vineri, 15 august:

  • Dirty Shirt
  • Suklar Nation
  • The Groovy Bastards
  • The Strizzers

Sâmbătă, 16 august:

  • Alternosfera
  • Hvnds
  • June Turns Black
  • Hollow Flag

Prețurile biletelor la "Back In Vama – Manifestul unei întoarceri" 2025:

Biletele pot fi achiziționate online la prețurile de mai jos:

  • Abonament - 345,71 lei
  • Bilet Ziua 1 - Joi, 14 august - 157,14 lei
  • Bilet Ziua 2 - Vineri, 15 august - 157,14 lei
  • Bilet Ziua 3 - Sâmbătă, 16 august - 157,14 lei
Citește în continuare

Concerte & turnee

Alternosfera și Coma vin la Electric Nights Brezoi 2025; Cine completează lineup-ul

Pe 11 și 12 iulie, Electric Nights Brezoi 2025 aduce pe scenă o parte dintre cele mai iubite trupe de rock alternativ din țară. Alternosfera, Coma, Om la Lună și Timpuri Noi se numără printre formațiile confirmate la festival.

Publicat

pe

│ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

În weekend-ul 11 - 12 iulie, rock-ul alternativ românesc e pus la loc cinste pe scena Live Music Summer Camp Brezoi, de pe Strada Valea Satului. Alternosfera, Om la Lună, Zob, Coma, Omul cu Șobolani promit să ofere publicului două nopți incendiare la o nouă ediție Electric Nights Brezoi.

Lineup Electric Nights Brezoi 2025:

Vineri, 11 iulie

  • Alternosfera
  • Om la Lună
  • Timpuri Noi
  • Zob
  • Jet Black

Sâmbătă, 12 iulie

  • Coma
  • Omul cu Șobolani
  • Dora Gaitanovici
  • The Groovy Bastards
  • Punkarta

After Party

În fiecare noapte, distracția continuă la After Party în Corul cel Mare din festival. Pregătește-te pentru petreceri nebune până dimineața, alături de unele dintre cele mai iubite trupe ale scenei rock și alternative.

Facilități la Electric Nights Brezoi 2025

La Live Music Summer Camp Brezoi vei avea parte de tot confortul necesar pentru un festival de neuitat:

  • Zone de camping pentru corturi și rulote, securizate, cu iluminare nocturnă
  • Toalete și dușuri
  • Posturi de alimentare cu energie electrică
  • WiFi gratuit
  • Teren de sport și loc de joacă pentru copii
  • Terase, baruri și standuri culinare cu mâncare și băuturi

Bilete la Electric Nights Brezoi 2025:

Biletele sunt disponibile online la următoarele prețuri:

  • Abonament Early Bird: 254,28 lei (număr limitat)
  • Bilet pe zile (vineri sau sâmbătă) - 158,93 lei
  • Camping - corturi: 50 lei + taxe/persoană
  • Camping - rulote: 50 lei + taxe/persoană

Transport special Electric Night Brezoi (11 - 12 iulie)

Pentru toți cei care au cazare în Călimănești-Căciulata, venitul la Electric Nights Brezoi nu a fost niciodată mai simplu. Primăria Orașului Brezoi pune la dispoziție un autobuz hibrid Mercedes care merge direct la festival.

  • Zile: Vineri 11 iulie, Sâmbătă 12 iulie
  • Ora de plecare: 17:00
  • Îmbarcare: Perla Oltului (Călimănești-Căciulata)
    Plecarea din festival către cazare: la 30 de minute după ultimul concert
  • Preț bilet: 8 lei
Citește în continuare

Concerte & turnee

Program pe scene la Odyssea Rock Fusion Festival 2025 și reguli de acces

Odyssea Rock Fusion Festival 2025 este pregătit să-și deschidă porțile. Între 26 și 28 iunie, plaja Venus va vibra sub cele mai tari concerte, susținute pe trei scene. Te invităm să afli programul pe ore, precum și câteva reguli de acces, pentru a avea o experiență lipsită de griji.

Publicat

pe

Odyssea Rock Fusion Festival 2025
Odyssea Rock Fusion Festival 2025 │ FOTO: Odyssea Festival www.facebook.com

Născut din dragostea pentru rock și metal, Odyssea Rock Fusion Festival își propune să devină un reper solid în peisajul festivalurilor de la mare. Prima ediție a evenimentului va avea loc în perioada 26-28 iunie pe Plaja Venus - trei zile în care participanții vor trăi și respira muzica adusă de trupe românești și străine.

Odyssea Rock Fusion Festival a fost gândit nu doar pentru a readuce rockerii pe litoral, ci și pentru a le da un motiv să se întoarcă an de an, cu aceeași bucurie cu care o făceau altădată pe plajele din Vama Veche. De la hard rock și alternativ, până la heavy și metal extrem, Odyssea aduce o diversitate de stiluri, artiști și sunete care acoperă tot spectrul rock-ului.

Scena secundară a festivalului va deveni locul de desfășurare a unei competiții pentru trupe la început de drum - Odyssea Band Clash. Zece finaliști vor lupta pentru premii și pentru șansa de a evolua în fața aceluiași public care îi va aclama pe marii titani ai festivalului. Prestatiile lor vor fi evaluate de un juriu format din figuri importante ale rockului și metalului românesc, personalități cu experiență și calificarea necesară pentru a evalua calitatea unei trupe rock.

Program Odyssea Rock Fusion Festival 2025

Joi, 26 iunie

Odyssea Stage

  • 15:00 - Festival Kickoff
  • 15:50 - GRYMHEART (HU)
  • 17:30 - Metalite (SWE)
  • 19:00 - Alternosfera (MD)
  • 21:00 - Phill Campbell & The Bastard Sons (UK)
  • 23:00 - Rhapsody of Fire (IT)

Band Clash Stage

  • 15:20 - Snoe Vane
  • 17:00 - Lovebite
  • 18:30 - Vandaal
  • 20:30 - The Strizzers
  • 22:20 - Electric Humidity

Aftershow Stage

  • 00:40 - Party with Emo Reunion DJ Set

Vineri, 27 iunie

Odyssea Stage

  • 14:30 - Kickoff
  • 14:45 - Metalwings (BG)
  • 16:20 - Silenzer (DE)
  • 17:55 - Never Obey Again (IT)
  • 19:30 - Trooper (RO)
  • 21:25 - Visions Of Atlantis (AT)
  • 23:30 - Hammerfall (SWE)

Band Clash Stage

  • 15:50 - Polystate
  • 17:25 - Risen From Ashes
  • 19:00 - Punisher
  • 20:55 - Silence Is Violence
  • 22:45 - Hollow Flag

Aftershow Stage

  • 01:15 - Melmac Riders (SRB)

Sâmbătă, 28 iunie

Odyssea Stage

  • 14:30 - Kickoff
  • 14:45 - Alterium (IT)
  • 16:20 - Nervosa (BR)
  • 17:55 - Die Krupps (DE)
  • 19:30 - Dirty Shirt (RO)
  • 21:25 - Nanowar Of Steel (IT)
  • 23:30 - Stratovarius (FIN)

Band Clash Stage

  • 15:50 - Winners Gala
  • 17:25 - H&H Winner 2
  • 19:00 - M&E Winner 2
  • 20:55 - H&H Winner 1
  • 22:45 - M&E Winner 1

Aftershow Stage

  • 01:15 - Melmac Riders (SRB)

Reguli de acces Odyssea Rock Fusion Festival 2025

Accesul în perimetrul festivalului se face exclusiv prin punctele de intrare special amenajate.

Pentru siguranța tuturor participanților, la intrarea în festival, personalul de securitate va efectua controlul corporal preventiv și al bagajelor. Acest control este o condiție obligatorie de acces.

Refuzul efectuării controlului corporal preventiv și al bagajelor va duce la interzicerea accesului în festival, fără rambursarea contravalorii biletului.

Organizatorul și forțele de ordine pot inspecta și verifica oricând, în interiorul festivalului, identitatea, bagajele și brățara de acces ale participanților.

Acces minori și persoane cu dizabilități

Copiii cu vârsta sub 13 ani (inclusiv) beneficiază de acces gratuit la eveniment și sunt permisă intrarea doar însoțiți de un părinte sau tutore legal (adult cu vârsta de minim 18 ani). Părinții/tutorele legal sunt pe deplin responsabili pentru siguranța și comportamentul minorilor pe toată durata festivalului.

Organizatorul nu își asumă responsabilitatea pentru supravegherea minorilor.

Persoanele cu dizabilități certificate au acces gratuit, în baza unui certificat valid care atestă acest statut, sau în baza unui bilet special atribuit online în urma unei solicitări prealabile și aprobate de organizator. Acest aspect va fi gestionat la punctul de acces special amenajat.

Bilete și brățara de festival

Accesul la Odyssea Festival se face exclusiv pe baza unui bilet sau abonament valid.

Organizatorii recomandă achiziționarea biletelor doar din surse autorizate pentru a evita situațiile neplăcute (bilete false, prețuri supraevaluate etc.). Aceștia nu își asumă responsabilitatea pentru biletele achiziționate din surse neoficiale.

Fiecare bilet/abonament asigură accesul unei singure persoane la festival. Excepție fac pachetele promoționale cu reguli de acces pentru mai multe persoane, caz în care posesorii trebuie să se prezinte împreună, deoarece biletul va fi scanat o singură dată pentru toate persoanele incluse.

Posesorii de bilete/abonamente tip abonament vor preschimba biletul cu o brățară de acces non-transferabilă, la punctele special amenajate la intrarea în festival.

Brățara de acces trebuie purtată pe mână pe toată durata evenimentului și trebuie să fie vizibilă în orice moment. Aceasta este singura dovadă a dreptului de acces în perimetrul festivalului.

Brățările rupte, tăiate, dezlipite, deteriorate sau pierdute intenționat nu se înlocuiesc și nu conferă drept de acces. Orice tentativă de fraudă va fi sancționată conform legii.

Organizatorul își rezervă dreptul de a restricționa accesul în festival oricărei persoane care nu poartă brățara conform instrucțiunilor sau care refuză verificarea acesteia.

Sistem de Plată Cashless

În incinta festivalului, toate plățile se fac exclusiv cashless, prin sistemul propriu al festivalului (brățara de acces). Nu se acceptă plăți în numerar sau cu carduri bancare direct la punctele de vânzare.

Brățara de acces poate fi încărcată cu bani la ghișeele de reîncărcare special amenajate în incinta festivalului.

Banii necheltuiți de pe brățară pot fi recuperați la finalul festivalului, de la aceleași ghișee de reîncărcare, conform procedurii și programului afișate la fața locului și pe website. Este responsabilitatea participantului să solicite rambursarea în timpul programului specificat.

Este INTERZIS accesul cu:

  • alimente și băuturi din exteriorul perimetrului festivalului;
  • accesul și consumul de droguri sau alte substanțe psihoactive ilegale;
  • medicamente cu potențial de abuz: Accesul cu astfel de medicamente este permis doar pe baza unei rețete medicale valide (care să nu fie mai veche de 30 de zile de la data emiterii) și doar în cantități rezonabile strict necesare pentru perioada de ședere în festival. Toate medicamentele trebuie să fie în ambalajul original și vor fi verificate la intrare;
  • arme de foc, arme albe (cuțite, bricege, lame), obiecte contondente, lanțuri, obiecte ascuțite, substanțe inflamabile (butelii, brichete mari, spray-uri lacrimogene), materiale explozive sau pirotehnice (artificii, petarde);
  • lasere, vuvuzele, selfie stick-uri, sticle (inclusiv cele de parfum sau deodorante), umbrele voluminoase, bagaje voluminoase (excepție rucsacuri și genți de dimensiuni rezonabile - max. 29cm x 21cm x 12cm);
  • animale de companie; singura excepție o reprezintă câinii ghizi pentru persoanele cu dizabilități, cu condiția deținerii documentelor valide care atestă acest statut.
  • echipamente audio-video profesionale și drone: Accesul cu echipamente audio-video profesionale (camere video, aparate foto cu obiective detașabile, trepiede, etc.) și drone este strict interzis fără acreditare prealabilă din partea organizatorului;
  • orice alt obiect care, la discreția personalului de securitate, poate pune în pericol siguranța publică sau buna desfășurare a evenimentului.

Cât costă biletele la Odyssea Rock Fusion Festival 2025?

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețul de 490 lei (abonament) și 180 / 200 / 220 lei (bilet pe zi). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending