Urmărește-ne în Social Media

Sport & Divertisment

"Străzi Deschise", weekendul 18-19 mai: activități artistice și sportive pe Calea Victoriei și pe Strada Zizin din Sectorul 3

În weekendul 18-19 mai, "Străzi deschise, București - Promenadă urbană" activează, în premieră, o nouă zonă a Capitalei, Strada Zizin din sectorul 3 (între Strada Foișorului și Strada Brândușelor), cu o gamă variată de activități dedicate familiilor cu copii, de la spectacole de teatru, activități creative și sportive, expoziții tematice și demonstrații ecvestre și canine, iar Calea Victoriei redevine locul preferat al bucureștenilor și turiștilor, care pot să redescopere frumusețea arhitecturală a orașului și se pot bucura de momente de inspirație și relaxare.

Publicat

pe

Străzi deschise 2024
Străzi deschise 2024 │ FOTO: Diana Gherasim

Inspirat de modelul și succesul proiectelor pietonale din marile orașe ale lumii, "Străzi deschise, București - Promenadă urbană", organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS - Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București - în calitate de operatori zonali, transformă arterele aglomerate ale Capitalei în spații pietonale temporare, dar și străzi din diferite sectoare ce prind viață prin intermediul unui program artistic menit să invite la relaxare și bună dispoziție.

Zone pietonale "Străzi deschise, București - Promenadă urbană" // 18-19 mai 2024:

  • Calea Victoriei, segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor, între orele 10:00 și 22:00;
  • Sector 3 – Strada Zizin (între Strada Foișorului și Strada Brândușelor), între orele 09:00 și 21:00.

Restricții rutiere

Calea Victoriei | În weekendul 18-19 mai 2024, pe durata restricțiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia, strada Știrbei Vodă, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

În weekendurile în care se desfășoară evenimentul "Străzi deschise, București - Promenadă urbană", traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00.

Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

În sectorul 3 al Capitalei, începând de sâmbătă, 18 mai, ora 07:00, până luni, 20 mai, până la ora 02:00, traficul este restricționat pe Strada Zizin, pe segmentul de drum cuprins între Strada Foișorului și Strada Brândușelor.

Program artistic "Străzi deschise" // Weekend #6: 18-19 mai 2024

SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu

  • 10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” // „Comorile haznalelor istorice din București” – expoziții permanente și tematice (Muzeul Municipiului București)

Calea Victoriei – Piața Universității

  • 10:00 – 22:00: World Press Photo – expoziție de fotojurnalism (Fundația Eidos)

Calea Victoriei – zona Teatrului Odeon

  • 10:00 – 21:00: ODEON Theatre Fountain – instalație de artă interactivă (Teatrul Odeon)

Calea Victoriei – zona Hotel Novotel

  • 17:00 – 21:00: Concert trupa REAL – Andra Pierșinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuție)

Calea Victoriei – zona Casa Filipescu-Cesianu

  • 18:00 – 19:00: „Farfuria” – spectacol de teatru (Teatrul Masca în parteneriat cu Muzeul Municipiului București)

Calea Victoriei – zona Muzeului Național de Istorie a României

  • 16:00 – 19:00: PPC și Itsy Bitsy energizează atmosfera în direct pe Calea Victoriei – mini-party pentru copii & intervenții live la radio (PPC și Itsy Bitsy)

 Sectorul 3 – Strada Zizin (între Strada Foișorului și Strada Brândușelor)

  • 9:00 – 21:00: Activități sportive – teren de baschet și masă de ping-pong
  • 10:00 – 14:00: Expoziție de uniforme de epocă – perioada 1850-1948, din colecția Muzeului Jandarmeriei Române (Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – Biroul tradiții, cultură și asistență religioasă)
  • 10:00 – 14:00: Demonstrații cu echipaje ecvestre și canine (Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București)
  • 10:00 – 14:00: Exerciții de autoapărare – demonstrații (Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române)
  • 10:00 – 11:00: Rolling Strings Puppet Show – spectacol de teatru de animație pentru copii
  • 10:00 – 12:00: Parada Mascote & activități de modelare baloane
  • 11:00 – 11:30 // 12:00 – 12:30: „Prințesa răsfățată” – spectacol de teatru pentru copii (Teatrul Nottara)
  • 11:30 – 12:00 // 18:00 – 20:00: Activități și jocuri pentru copii (AKKA Show)
  • 12:30 – 15:00: Ateliere de creație (AKKA Show)
  • 15:00 – 15:30: „Ciofu cel viclean” – spectacol de teatru pentru copii (Trupa de teatru Cartea cu povești românești)
  • 15:30 – 16:30: Atelier de marionete – Iuliana Mateescu
  • 17:00 – 17:45: Magia ghicitorilor – spectacol interactiv (Teatrul „Ion Creangă”)
  • 18:00 – 18:45: Concert de muzică populară, Secția Canto Muzică populară – expert: Maria Constantin (Școala de Artă București)
  • 19:00 – 19:45: Concert de percuție, Secția Percuție – expert: Pavel Stoica (Școala de Artă București)
  • 20:00 – 20:45: Concert de muzică pop, Secția Canto Muzică ușoară – experți: Ozana Barabancea, Virgil Duțan, Adina Secobeanu (Școala de Artă București)

DUMINICĂ, 19 MAI 2024

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu

  • 10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” // „Comorile haznalelor istorice din București” – expoziții permanente și tematice (Muzeul Municipiului București)

Calea Victoriei – Piața Universității

  • 10:00 – 22:00: World Press Photo – expoziție de fotojurnalism (Fundația Eidos)

 Calea Victoriei – zona Teatrului Odeon

  • 10:00 – 21:00: ODEON Theatre Fountain – instalație de artă interactivă (Teatrul Odeon)

Calea Victoriei – zona Hotel Novotel

  • 17:00 – 21:00: Concert trupa REAL – Andra Pierșinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuție)

 Calea Victoriei – zona Cercul Militar Național – Str. Piața Amzei (dus-întors)

  • 19:00 – 20:00: Concert Fanfara Damian & Brothers

Sectorul 3 – Strada Zizin (între Strada Foișorului și Strada Brândușelor)

  • 9:00 – 21:00: Activități sportive – teren de baschet și masă de ping-pong
  • 10:00 – 12:00: Parada Mascote & activități de modelare baloane
  • 10:00 – 10:30: „Ciofu cel viclean” – spectacol de teatru pentru copii (Trupa de teatru Cartea cu povești românești)
  • 10:30 – 11:30: Atelier de marionete – Iuliana Mateescu
  • 11:00 – 11:45: „Cei trei purceluși” – spectacol de teatru pentru copii (Teatrul Excelsior)
  • 12:00 – 14:00: Ateliere de construcție și de mânuire păpuși –  Brândușa Oanca
  • 13:00 – 16:00: Ateliere de creație (AKKA Show)
  • 16:00 – 17:00: „Povestea prietenilor din pădure” – spectacol pentru copii (AKKA Show)
  • 17:00 – 17:45: „Fuga prin povești” – atelier interactiv (Teatrul „Ion Creangă”)
  • 18:00 – 20:00: Activități și jocuri pentru copii (AKKA Show)

Trending