Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Concerte & turnee

Lara Fabian, Al Bano și Romina Power, Havasi, Gheorghe Zamfir se numără printre artiștii care vor cânta la Unforgettable Festival 2024

Între 13 și 15 septembrie, Romexpo va deveni un areal cosmopolit și va găzdui 12 spectacole memorabile, toate într-un singur weekend de poveste. Lara Fabian, Al Bano și Romina Power, Havasi, Gheorghe Zamfir sunt doar câțiva dintre artiștii care vor urca pe scenă, în cadrul unui eveniment de neratat pentru melomani. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Lara Fabian / Gheorghe Zamfir / Al Bano
Lara Fabian / Gheorghe Zamfir / Al Bano

Lara Fabian, Al Bano și Romina Power, Gheorghe Zamfir, Havasi, Julien Dassin, Gipsy Kings, Garou, Daniel Lavoie, Chiara di Bari, Laura Bretan, Monsserat Marti Caballe, Elena Moșuc, Sorin Francu, sub bagheta maeștrilor dirijori: Daniel Jinga, Giora Linenberg, Alterisio Paoletti, alături de Orchestra Operei Naționale București vor încânta publicul la Unforgettable Festival.

Program Unforgettable Festival 2024:

Al Bano și Romina Power vor interpreta pentru prima oara în România acompaniați simfonic toate hiturile lor: "Felicita", "Liberta", "Sharazan", "Sempre Sempre" și multe altele. Aceștia vor fi acompaniați de maestrul Gheorghe Zamfir, care va fi celebrat într-un recital special, accentuând contribuția sa remarcabilă la muzica internațională.

Vocea inconfundabila de bariton a lui Garou va încânta publicul cu "Sous le vent", "Gitan", "Que le temps" și multe altele. Mai mult, artistul, alături de prietenii săi, Daniel Lavoie și Chiara di Bari, care au făcut parte din distribuția celebrului musical "Notre-Dame de Paris", vor interpreta melodii celebre precum: "Belle", "Tu vas me detruire", "Le temps des cathedrals" etc.

Vocea Larei Fabian se va auzi din nou la București, de data aceasta la Unforgettable Festival. Pe lângă piesele sale celebre, artista va cânta hit-ul "Belle" alături de Garou, Daniel Lavoie și Julien Dassin.

De asemenea, Julien Dassin va interpreta în manieră simfonică și multimedia celebrele cântece ale legendarului său tată, Joe Dassin: "Et si tu n'existais pas", "Salut", "A toi" etc.

Havasi, unul dintre cei mai apreciați pianiști din lume, de o virtuozitate unică, va transpune spectatorii într-o experiență memorabilă, ca o călătorie într-un carusel al emoțiilor, accentuată de cea mai recentă tehnologie în materie de sunet, scenă, lumini și proiecții video. Din compozițiile sale originale amintim: "The Storm", "The City" sau "Prelude|Age of Heroes".

Magnificii Gipsy Kings se vor face remarcați prin ritmurile de rumba și flamenco și vor susține un recital excepțional în care se vor regăsi hit-uri precum "Bamboleo", "Volare", "Baila me" sau "Vamos a bailar".

Un moment special va fi lansarea proiectului Blessed Voices, care reunește sopranele Montserrat Martí Caballé, Laura Bretan și Elena Moșuc într-un tribut emoționant adus marii Montserrat Caballé. Tenorul român Sorin Frâncu va adăuga un plus de rafinament artistic evenimentului, contribuind la momente muzicale deosebite.

Prestigioasa Orchestră a Operei Naționale București va asigura acompaniamentul muzical al festivalului, sub bagheta unor dirijori de renume mondial precum Daniel Jinga, dirijorul principal al orchestrei, Giora Linenberg, cunoscut pentru stilul său dinamic, și Alterisio Paoletti, apreciat pentru colaborările sale internaționale.

Prețuri bilete Unforgettable Festival 2024:

  • Abonamentele pentru festival se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 592 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri vineri, 13 septembrie 2024

Unforgettable Festival 2024

Loc
Romexpo

Muzică nouă

Ascultă "Dans mes bras", un duet cântat de Lara Fabian și Ycare

Lara Fabian și cântărețul francez de origine libaneză Ycare ne cântă povestea unei iubiri eterne în "Dans mes bras". Emoționanta melodie poate fi ascultată în articol.

Publicat

pe

Lara Fabian & Ycare - Dans Mes Bras
Lara Fabian & Ycare - Dans Mes Bras │ FOTO: captură YouTube

Vocile celor doi artiști se împletesc armonios în "Dans mes bras", o compoziție sensibilă și romantică. Versurile descriu o iubire care depășește orice obstacol și devine un refugiu pentru cei doi parteneri. Melodia este extrasă de pe albumul eponim al lui Ycare, care a fost lansat integral pe 16 octombrie.

Lara Fabian sau Lara Crokaert, pe numele său real, s-a născut în Etterbeek (Bruxelles - Belgia) și a început să compună muzică în 1978, după ce a primit de la părinți un pian. În 1986 a înregistrat primul său single, "L’Aziza est en pleurs" atunci având deja în palmares premiul întâi la concursul Le Tremplin de Bruxelles. Doi ani mai târziu a devenit cunoscută la nivel internațional cu piesa "Croire" cu care a reprezentat Luxemburg la Eurovision.

Artista are în palmares 16 albume, cel mai recent fiind "Je suis de toi", numeroase piese de succes, concerte sold out și milioane de fani. Anul trecut, Lara Fabian a încântat publicul bucureștean cu o apariție specială în cadrul unui concert aniversar dedicat maestrului Gheorghe Zamfir. Artista a concertat, de asemenea, în finala ediției din 2024 a show-ului Vocea României.

Ycare este un cântăreț și compozitor francez cunoscut pentru vocea sa caldă și versurile poetice. Și-a făcut debutul în 2008 în cadrul emisiunii Nouvelle Star, unde s-a remarcat prin stilul său nonconformist și carisma aparte. Ulterior, a lansat o serie de albume care i-au consolidat reputația de muzician autentic, printre care "Au bord du monde", "La Somone" sau "Adieu je t'aime". În ultimii ani, Ycare a colaborat cu artiști importanți ai scenei francofone, precum Zaz sau Ibrahim Maalouf, continuând să-și captiveze publicul prin sinceritate, emoție și un simț poetic care îl plasează în rândul celor mai rafinați interpreți francezi contemporani.

AUDIO: Lara Fabian & Ycare - Dans mes bras

Citește în continuare

Concerte & turnee

iMapp 2025 are loc pe 20 și 21 septembrie în Piața Constituției

iMapp Bucharest 2025 readuce în Piața Constituției cel mai mare spectacol de video mapping din lume. Programat pe 20 și 21 septembrie, festivalul marchează anul acesta aniversarea a 10 ani de spectacol vizual, în parteneriat cu raliul internațional Gumball 3000 și Food Truck Festival.

Publicat

pe

iMapp Bucharest 2025
iMapp Bucharest 2025

Pe 20 și pe 21 septembrie 2025, Piața Constituției devine locul unde arta digitală, muzica, supermașinile și comunitățile se întâlnesc. Ediția aniversară iMapp Bucharest reunește doi parteneri privați de referință: legendarul raliu internațional Gumball 3000 și Food Truck Festival – eveniment-reper în România dedicat gastronomiei urbane. Împreună, acestea întregesc o celebrare a creativității și a experienței colective, într-un weekend memorabil. Intrarea la toate evenimentele din weekendul 20 - 21 septembrie 2025 este liberă.

10 ani de iMapp Bucharest

iMapp Bucharest a fost un proiect de pionierat, născut din dorința artiștilor români și internaționali de a explora arta New Media și de a crea pe cea mai mare suprafață de proiecție din lume – fațada de 23.000 mp a Palatului Parlamentului. În cei 10 ani de existență, evenimentul a transformat orașul într-un centru al inovației prin artă, oferind spectatorilor experiențe vizuale unice, trăite împreună în spațiul public. Pe parcursul anilor, acest concurs internațional a devenit o Ligă a Câștigătorilor, reunind anual la București artiștii premiați la cele mai importante festivaluri ale luminii din întreaga lume.

Tema iMapp Bucharest 2025 - Art is all around

Tema de anul acesta – ART IS ALL AROUND – celebrează omniprezența artei în viața noastră: de la arhitectura orașului, la farmecul proiecțiilor, de la pixeli la emoții. Artiștii vor transforma fațada clădirii Parlamentului într-o experiență vizuală captivantă de forme, culori și texturi, extrase din viața de zi cu zi, amintindu-ne că arta nu este rezervată doar muzeelor – ea trăiește în spațiile publice, în comunități, în arhitectură, în agitația urbană și în expresia umană.

Programul iMapp 2025

Sâmbătă, 20 septembrie, în intervalul orar 16:00 – 23:00

iMapp Bucharest îi prezintă publicului pe cei mai buni artiști din domeniu, câștigători ai celor 7 festivaluri partenere:

  • Chongqing International Light Art Festival din CHINA,
  • Genius Loci Weimar Festival din GERMANIA,
  • Jakarta Light Festival din INDONEZIA,
  • Luma Projection Arts Festival din SUA,
  • 1minute Projection Mapping Competition din JAPONIA,
  • Video Mapping Festival din FRANȚA,
  • Zsolnay Light Festival din UNGARIA.

Aceștia vor concura pentru Marele Premiu iMapp Bucharest 2025. La finalul serii, un juriu format din experți internaționali va desemna Marele Câștigător al ediției 2025, acordând Premiul Juriului, iar publicul este invitat să fie parte din competiție, votând lucrarea preferată din concurs, printr-un SMS cu tarif normal la un număr disponibil în seara evenimentului, mecanism care va decide câștigătorul Premiului Publicului.

iMapp 2025 îi onorează pe George Enescu și Constantin Brâncuși

iMapp Bucharest își reafirmă și în acest an angajamentul față de promovarea artei și a educației culturale. Astfel, în cadrul acestei ediții, organizatorii și partenerii vor onora doi artiști români din patrimoniul cultural mondial, George Enescu și Constantin Brâncuși, prin două lucrări de video mapping realizate de Carmen Lidia Vidu și Mindscape Studio.

CREART și ARTEXIM vor prezenta un moment special, conceput pe un fragment din Rapsodia Română nr. 1 de George Enescu, interpretată de Orchestra Națională a Franței, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, marcând încheierea Festivalului Internațional George Enescu 2025.

Institutul Cultural Român lansează la iMapp Bucharest o lucrare de video mapping care anunță deschiderea expoziției „BRÂNCUȘI – The Birth of Modern Sculpture”, ce poate fi vizitată până în ianuarie 2026 la Hart Museum Amsterdam, grație colaborării cu Centre Pompidou Paris, custodele celei mai mari și reprezentative colecții Constantin Brâncuși.

DJ care vor anima atmosfera la iMapp 2025

La eveniment, DJ îndrăgiți vor transforma energia în muzică și muzica în atmosferă:

  • DJ Varer și DJ Christian Thomson vor deschide seara cu un set care îmbină melodic techno și afro-house cu arta vizuală,
  • Adrian Șaguna și Arias vor continua programul muzical cu un set electrizant back-to-back, avându-l invitat special pe toboșarul Emil Vergo.
  • DJ-ul belgian HVMZA, care redefinește granițele muzicii house prin stilul său unic, vine la iMapp Bucharest, unde aduce un univers muzical eclectic. Îmbinând influențe Afro, Latin și Organic House cu vibrații orientale, folclor latino-american și ritmuri africane tradiționale, HVMZA va crea un show memorabil, plin de energie și de profunzime narativă.

HVMZA colaborează cu Gheorghe Zamfir

Un moment cu adevărat special la ediția aniversară iMapp Bucharest va fi colaborarea dintre HVMZA și maestrul Gheorghe Zamfir – cel mai important virtuoz al naiului din toate timpurile, acompaniați de Orchestra Metropolitană București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga. Această fuziune între muzica electronică și sunetul inconfundabil al naiului va crea o experiență sonoră unică, publicul fiind martorul unui moment muzical fără precedent, o declarație artistică despre puterea muzicii de a uni culturi și generații.

iMapp Bucharest x Gumball 3000 – cai putere, adrenalină și supermașini

Duminică, 21 septembrie 2025, în intervalul orar 12:00 – 23:00

Publicul este așteptat în Piața Constituției la celebrul raliu internațional Gumball 3000, care a ales să integreze acest pit stop în traseul său datorită reputației globale a iMapp Bucharest, printr-o propunere de parteneriat inițiată de organizatori la finalul anului 2024. După ce în 2016 raliul Dublin-București s-a încheiat în fața Palatului Parlamentului, Gumball 3000 revine acum mai spectaculos.

Peste 100 de mașini vor lua parte la această aventură, conduse de celebrități, influenceri, staruri din sport, legende ale muzicii, gameri, YouTuberi și lideri din business, din peste 40 de țări. Vehiculele variază de la clasice personalizate până la cele mai noi și impresionante hypercars.

DJ care vor anima atmosfera duminică, 21 septembrie

Atmosfera va fi completată de ritmurile electrizante ale DJ-ilor de renume internațional oferiți de Gumball pentru publicul iMapp Bucharest, care vor pune orașul în mișcare, într-unul dintre cele mai mari evenimente din istoria acestui raliu.

Programul serii include:

  • senzația afrobeats Adekunle Gold,
  • rapperița americană EVE, laureată Grammy
  • DJ-ul olandez Afrojack – un icon global al muzicii electronice
  • Spectacolul se încheie cu un set special back-to-back susținut de Afrojack și superstarul Sidemen, Vikkstar.

Gumball 3000 celebrează cea de-a 26-a ediție anuală a raliului cu o rută spectaculoasă de la Istanbul la Ibiza. Superstaruri internaționale și supermașini se reunesc din nou pentru a participa la un road trip de neuitat de 4.828 km, desfășurat pe parcursul a doar 7 zile, în orașe emblematice. Raliul pornește din Istanbul și se încheie în Ibiza, traversând peste 8 țări și aducând în fiecare oraș de pe traseu un adevărat festival al mașinilor și al muzicii.

Din București, raliul își va continua traseul, trecând prin Belgrad, Florența, Nisa (unde va avea loc Gumball 3000 Foundation Charity Gala – fondurile strânse susținând diverse programe pentru tineret la nivel mondial), Valencia și Ibiza.

Food Truck Festival – caravana dedicată street-foodului care a cucerit zeci de orașe din România, ajunge acum în București și se alătură iMapp Bucharest, în Piața Constituției, în cele două zile, cu arome și preparate din cele mai diverse bucătării internaționale și cu DJ locali care vor întreține atmosfera, prin mixuri antrenante, odată cu deschiderea porților.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending