Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Industria muzicala

Conferința Mastering the Music Business 2024 a anunțat primii speakeri

Zeci de speakeri români și internaționali din industria muzicală vor participa și anul acesta la MMB (Mastering the Music Business), unde vor dezbate cele mai de interes subiecte din lumea muzicală și se vor întâlni cu artiști și profesioniști din domeniu. Te invităm să afli mai multe detalii.

Publicat

pe

Mastering the Music Business 2024
Mastering the Music Business 2024 │ FOTO: MMB

Conferința Mastering the Music Business, cel mai mare eveniment al industriei muzicale din România, ajunge la cea de-a noua ediție. Aceasta va avea loc la București, în perioada 3-5 septembrie 2024, la Hotel Caro.

Printre primii speakeri confirmați se numără artistul Deliric, Lisa Nasta de la Glastonbury - unul dintre cele mai renumite festivaluri din lume, Ivone Lesan - una dintre cele mai recunoscute susținătoare ale egalității de gen din industrie, reprezentantă a festivalului Primavera Sound, Paul Cioc - marketing manager la HaHaHa Production, Mark Garfield -  sync agent la Pop Up Music- Oskar Strajn, booking agent la Eurosonic, Adam Dobie de la Electric Castle, Emil Ionescu, organizator de evenimente și fondatorul iabilet.ro și Dan Byron.

"Acum 9 ani, când ne-am imaginat pentru prima dată această conferință, scena muzicală arăta complet diferit. Fără modestie, cred cu tărie că MMB a pus umărul la crearea unei comunități de artiști și profesioniști care știe să navigheze mai bine apele industriei și la maturizarea acesteia, oferind know-how și o serie de instrumente greu altfel de dobândit. Cu această ediție, ne dorim să dezvoltăm mai mult această comunitate, să continuăm să oferim conținut de calitate și din ce în ce mai multe oportunități de conectare atât cu colegi din industria locală, dar mai ales cu cei din zona internațională. Anul acesta MMB va găzdui adunarea generală a IMPALA - organizația europeană a asociațiilor caselor de discuri independente din care face si România parte, oportunitate unică pentru casele de producție muzicală din țară de a se conecta cu omologii lor europeni", a declarat Anca Lupeș, fondatoarea MMB.

Primii speakeri confirmați la MMB 2024:

Ruth Koleva este o forță a industriei muzicale din Bulgaria, cunoscută nu doar pentru talentul ei muzical dar și pentru spiritul său inovator și dedicarea ei în promovarea talentului și incluziunii. În calitate de Head of Partnerships la Kanjian, cea mai mare companie independentă de muzică din China, ea conectează entități globale cu piața dinamică a muzicii din China. Impactul lui Ruth se extinde dincolo de business, ea fondând Festivalul Sofia Live, dar și prin pledoaria sa pentru egalitate, în special în cadrul comunității LGBTQ+. Prin rolurile și inițiativele sale diverse, ea continuă să modeleze viitorul muzicii atât la nivel local în Bulgaria, cât și pe scena internațională.

Ivone Lesan - Cu o strategie organizatorică, înclinație creativă și busolă feministă, Ivone Lesan și-a conturat o carieră remarcabilă în industria muzicală. Începând din 2006, a devenit una dintre cele mai proeminente promotoare a muzicii internaționale din Spania. Supraveghează toate aspectele legate de booking ale artiștilor, de la cele legale până la logistica producției. Un susținător ferm al egalității de gen, Lesan contribuie activ la inițiative precum MIM (Femeile în Industria Muzicală), unde a fost membră a consiliului de administrație între 2016 și 2019, și își împărtășește expertiza prin cursuri specializate și programe de mentorat.

Paul Cioc este Marketing Manager la HaHaHa Production, unde este parte integrantă a echipei, din martie 2023. Paul conduce o echipă dinamică dedicată creșterii eforturilor de branding și marketing ale artiștilor renumiți, inclusiv Smiley, Feli, Juno și alții. Echipa de marketing se asigură că marca fiecărui artist este elaborată meticulos și comunicată strategic pe toate canalele.

Oskar Strajn este unul dintre agenții de booking ESNS (Eurosonic Noorderslag), cel mai mare eveniment din industria muzicii live din Europa, cu sediul în Groningen, Țările de Jos. El lucrează îndeaproape cu Music Moves Europe Awards, premiile muzicale anuale acordate în timpul festivalului, precum și cu coordonatorul ESNS Radar&Analytics.

Emil Ionescu este organizator de evenimente în România din 2004. A organizat peste 3.000 de evenimente, de la concerte în cluburi până la arene mari cu headlineri precum Iron Maiden, Slipknot, Judas Priest, alt-J, Nightwish, Deftones, Disturbed, James Arthur, Garbage, Tom Odell, Slayer, Whitesnake, Goran Bregovic, Il Divo, Pantera sau Evanescence. Din 2012, Emil Ionescu este, de asemenea, fondatorul și directorul general al iaBilet.ro, liderul de piață al serviciilor de bilete din România, cu peste 3.000 de clienți activi B2B (promotori, cluburi, locații, teatre și așa mai departe) și 2 milioane de bilete vândute pe an în România și în jurul Europei.

Bilete MMB 2024:

Biletele pentru MMB s-au pus în vânzare online, cu prețuri pornind de la 99 de  lei. Acestea includ acces la conferință, dar și la recepții, cocktailuri și alte evenimente de networking organizate în cadrul evenimentului.

Concerte & turnee

Mircea Baniciu și Nicu Alifantis vin la Baricada Folk Festival 2025; Vezi programul pe zile și ore

Baricada Folk Festival 2025 aduce pe aceeași scenă artiști reputați din muzica folk de ieri și de azi. Pe 15 și 15 august, în Tărâmul Cerbilor - Turceni, concertează nume sonore precum Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Mircea Vintilă, Fără Zahăr și Emeric Imre. Lineup-ul complet și programul pe zile și ore a fost publicat de organizatori.

Publicat

pe

Concert Mircea Baniciu la Sala Palatului - Esarfa in dar 2025 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

La Baricada Folk Festival 2025 sunt celebrați și onorați cei care au contribuit la patrimoniul muzical românesc, și încurajați și aplaudați cei tineri. Evenimentul își propune să fie o punte între generații, aducând laolaltă iubitorii de muzică și frumos.

Programat în perioada 15–16 august 2025, festivalul are loc pe "Tărâmul Cerbilor", Turceni, Gorj. Organizatorii pun la dispoziția publicului o zonă de campare si autorulote ultramodernă de peste 10 hectare.

Din lineup-ul celei de-a cincea ediții a festivalului fac parte artiști precum: Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Mircea Vintilă, Emeric Imre, Fără Zahăr, Dan Byron și Sergiu Mitrofan. Mai jos găsiți programul pe zile și ore.

Baricada Folk Festival 2025 - Programul pe zile și ore:

Vineri, 15 august

  • 19:00 - Picuri De Foc
  • 19:35 - Dan Vană
  • 20:10 - Dinu Olărașu
  • 21:05 - Magda Puskas și Rareș Suciu
  • 22:00 - Emeric Imre
  • 22:55 - Dan Byron și Sergiu Mitrofan
  • 23:50 - Fără Zahăr

Sâmbătă, 16 august

  • 19:00 - Mircea Vintilă
  • 19:50 - Nicu Alifantis & Mirică
  • 20:50 - Nicu Zotta
  • 21:35 - Ocru
  • 22:20 - Ovidiu Mihăilescu
  • 23:05 - Cătălin Stepa și Aurelian Epuras
  • 23:50 - Adrian Beznă
  • 00:35 - Mircea Baniciu

Prețurile biletelor la Baricada Folk Festival 2025:

Biletele se pot achiziționa online. Copiii până în 11 ani au acces gratuit însoțiți de un adult posesor de bilet/abonament.

  • Abonament 2 zile - Presale - 210 lei
  • Bilet Vineri, 15 August - 126 lei
  • Bilet Sâmbătă, 16 August - 126 lei
  • Abonament Camping - 31,5 lei
  • Abonament Rulote - 31,5 lei

Despre Baricada Folk Festival 2025

Baricada Folk 2025 este un proiect independent produs de România Folk, Asociația Culturală "Tatiana Stepa" și Platforma "Oameni, Artă, Atitudine" în parteneriat cu "Tărâmul Cerbilor" Turceni - Gorj.

Ediția din 2025 marchează 5 ani ai proiectului Baricada Folk, un eveniment dedicat culturii și artei, cu 25 de manifestări în 7 ediții de Festival, 17 spectacole în 2 turnee naționale și un eveniment caritabil.

Între 2020 - 2025, în cadrul proiectului, pe scena Baricada Folk au urcat peste 100 de artiști pentru mai mult de 35.000 de spectatori.

Citește în continuare

Industria muzicala

MMB 2025: La 10 ani, conferința revine cu întrebarea "Ce înseamnă să reușești în muzică?"; Cine sunt speakerii ediției aniversare

Mastering the Music Business revine în perioada 9 - 11 septembrie cu o ediție aniversară, care marchează 10 ani de dialog între artiști, profesioniști și viitorii lideri ai muzicii. De la provocările unei cariere sustenabile, la impactul economic al marilor festivaluri și noile așteptări ale publicului, MMB aduce anul acesta un line-up de subiecte mai divers ca oricând. Printre speakerii confirmați se numără Katie Melua, Alina Eremia, Cornel Ilie și Mădălina Pavăl.

Publicat

pe

Alina Eremia / Cornel ilie
Alina Eremia / Cornel ilie │ FOTO: Colaj de capturi YouTube

De la viral la loialitate – cum construiești o carieră care durează

Ce se întâmplă după ce devii viral? Cum transformi buzz-ul într-o comunitate stabilă? Panelurile și workshopurile din acest an vor explora cum construiești un brand personal, cum crești un fanbase autentic și cum găsești echilibrul între hype și profunzime. De la poveștile artiștilor care au spart barierele naționale până la discuții despre cum să-ți găsești locul pe scena internațională, MMB va trasa harta unei cariere sănătoase și asumate.

Ce nu se vede pe scenă – echipe, contracte și alegeri smart

MMB aduce în lumina reflectoarelor oamenii care fac lucrurile să se întâmple din spatele scenei: manageri, avocați, oameni de PR, label-uri sau agenți. Relația dintre artist și manager va fi analizată într-un panel special, cu participarea celebrei Katie Melua și a managerului ei, Sumit Bothra. Subiectul va fi abordat și din perspectivă locală, prin intermediul lui Cornel Ilie (Vunk) și a Carinei Sava (manager Watermelon Agency).

Totodată, participanții vor învăța cum să citească și să negocieze contracte în cadrul workshop-ului "Signing Smart" cu avocata Ana Mirea. Strategiile de promovare, monetizare și construirea unei echipe sănătoase sunt alte teme-cheie abordate în această ediție.

Pe scena live a României – cum îți faci loc pe afișul festivalurilor

Ce înseamnă să ajungi să cânți pe o scenă mare? Cum intri în circuitul festivalurilor? La MMB 2025 vor fi prezente voci importante din domeniu – de la reprezentanți ai Primavera Sound sau Pro Weekend Festival din Spania, până la artiști români care au ajuns pe scenele Sziget sau INmusic Festival. În paralel, se discută și despre ce înseamnă să fii artist în afara Bucureștiului și cum poți construi o carieră națională prin showcase-uri și turnee smart.

Un alt panel explorează cum se transformă comportamentul publicului și cum influențează acesta economia marilor festivaluri – de la nevoia de experiențe personalizate, la importanța valorilor precum incluziunea sau sustenabilitatea.

Katie Melua, Anca Lupeș, Olga Juverdeanu și alte voci feminine care definesc viitorul industriei muzicale

Cea de-a 10-a ediție a MMB pune reflectorul pe sesiuni speciale din seria HerStory - by Women in Music, cu artista Katie Melua, Anca Lupeș – fondatoarea conferinței și Olga Juverdeanu – General Manager Global Records. Vor fi discuții despre curaj, maternitate, succes, compromisuri și felul în care femeile își fac loc într-o industrie încă plină de dezechilibre.

Printre speakerii internaționali se mai numără:

  • Milena Fessman, expertă în music sync (film & advertising);
  • Nara Pinto, Primavera Sound (Spania);
  • Angel Orti, booker Pro Weekend Festival (Spania);
  • Jake Beaumont-Nesbitt, consultant și manager internațional;
  • Sumit Bothra, managerul lui Katie Melua;
  • Britt Randma, artist manager.

Principalii speakerii confirmați din România sunt:

  • Corina Vîlcu, Head of Marketing and Promotion at Global Records;
  • Tudor Costinaș, Head of Communications, Electric Castle;
  • Cornel Ilie, artist;
  • Dan Byron, artist;
  • Ana Mirea, avocat specializat în drepturi muzicale;
  • Radu Osaciuc, artist,
  • Alina Eremia, artistă;
  • Dan Fințescu, realizator radio și moderatorul evenimentului;
  • Mădălina Pavăl, artistă;
  • Patricia Brohanschi, cofondator Classix Festival;
  • Cristian Stan, fondator Sublime România;
  • George Carabelea, fondator Big Ideas & Big Events.

Bilete la MMB 2025:

Biletele pentru MMB s-au pus în vânzare cu prețuri pornind de la 99 de lei. Acestea includ acces la conferință, dar și la recepții, cocktailuri și alte evenimente de networking organizate în cadrul evenimentului. Biletele pot fi achiziționate online.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending