Pelicula ar fi distribuită de Paramount care intenționează să urmeze exemplul recentului film biografic "Bob Marely: One Love". Studiourile au în plan realizarea acestui proiect cinematografic din 2019, de când au achiziționat proprietatea familiei Gibb și drepturile asupra unor piese de succes ale trupei.
De atunci până acum, formula echipei s-a mai modificat. Kenneth Branagh a făcut inițial parte din proiect, în funcția de regizor. Planetele s-au aliniat altfel, iar Ridley Scott este de așteptat să preia frâiele peliculei. Este o potriveală cum nu se poate mai fericită având în vedere că la începutul carierei sale, Scott a colaborat cu managerul Bee Gees, Robert Stigwood, la realizarea unui film a cărui protagonistă era chiar trupa. Pelicula nu s-a concluzionat, dar iată că, aproape 50 de ani mai târziu, Scott va ajunge pe marele ecran cu un proiect Bee Gees.
Alături de acesta va sta Graham King (producătorul "Bohemian Rhapsody"), Stacey Snider, Michael Pruss și Barry Gibb, singurul membru supraviețuitor al grupului Bee Gees. Scenariul peliculei va fi scris de John Logan ("Gladiatorul").
Bee Gees au fost subiectul documentarului din 2020 "The Bee Gees: How Can You Mend a Broken Heart". Între timp, cel mai recent film al lui Ridley Scott, "Napoleon", a fost lansat în noiembrie anul trecut. Următorul său proiect, continuarea celebrului "Gladiatorul", urmează să sosească în toamna acestui an, cu o distribuție formată din Paul Mescal, Pedro Pascal, Denzel Washington și alții.