Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Muzică nouă

Green Day prezintă piesa "One Eyed Bastard" - AUDIO

Green Day s-a viralizat în ultima săptămână din cauza unei controverse şi la fix pentru asta a scos şi un nou single, "One Eyed Bastard". E o piesă jucăuşă, cu acel ritm sea shanty de cântec de pahar al marinarilor.

Publicat

pe

Green Day One Eyed Bastard Lyric Video
Green Day One Eyed Bastard Lyric Video │ FOTO: Green Day

Green Day a lansat deja două single-uri de pe albumul din 2024, "Saviors": "The American Dream Is Killing Me", şi "Dilemma". În plus, a interpretat live un alt track proaspăt, "Look Ma, No Brains". Cât depre boacăna făcută în ultima vreme, grupul lui Billie Joe Armstrong a schimbat versurile hitului "American Idiot", atunci când a interpretat piesa live.

De la "I'm not a part of a redneck agenda" s-a ajuns la "I'm not a part of the MAGA agenda". Acest atac la adresa lui Trump a fost penalizat chiar de către Elon Musk, care a spus pe X (fostul Twitter), că de la o formaţie punk anti sistem, grupul a ajuns o formaţie pro sistem. "American Idiot" avea iniţial un atac la George W. Bush, dar a fost adaptată vremurilor actuale.

Chitaristul Rage Against the Machine, Tom Morello a luat totuşi apărarea Green Day, afirmând că e dreptul uui artist de a îşi exprima părerile politice. Revenind totuşi la noul single, "One Eyed Bastard", el prefaţează sosirea albumului "Saviors", care debutează pe 19 ianuarie 2024.

Este ultimul single înainte de marele debut al LP-ului cu numărul 14 din istoria formaţiei americane. Billie Joe Armstrong afirmă că această piesă a pornit dintr-o improvizaţie, de la un riff pe care îl avea pregătit, era ceva apropiat de Black Sabbath aparent. Green Day pregăteşte petreceri gratuite de ascultare a noului album în 200 de magazine indie de pe glob, pornind de pe 13 ianuarie 2024.

Grupul are în plan un mega turneu global în 2024, care îi va avea pe The Smashing Pumpkins în deschidere. Rancid, The Linda Lindas deschid concertele din America de Nord, iar cele din Europa sunt deschise de Nothing But Thieves, The Hives, Donots, The Interrupters şi Maid of Ace.

Industria muzicala

Cel mai mare album rock al secolului 21 a fost dezvăluit de Official Charts; Vezi TOP 10

Topul celor mai bine bine vândute albume rock și metal ale secolului 21 a fost publicat de Official Charts cu prilejul National Album Day 2025. Cifrele publicate de compania britanică reflectă în acest clasament vânzările de albume din UK. Deloc surprinzător, pe primele 10 poziții se regăsesc formații precum Green Day, Linkin Park și Evanescence.

Publicat

pe

Green Day - "American Idiot"
Green Day - "American Idiot" │ FOTO: Captură YouTube

Cel mai bine vândut album rock al secolului 21 este "American Idiot" al trupei Green Day. Lansat în 2004, materialul s-a vândut în peste 2,6 milioane de unități, cifrele reprezentând vânzările și stream-urilor combinate din Marea Britanie.

"Am făcut albumul "American Idiot" în semn de protest - împotriva fricii, a minciunilor, a apatiei. A fost totodată un album conceptual axat pe personaje. A fost riscant, a fost gălăgios, a fost personal - și a schimbat totul pentru noi. Douăzeci de ani mai târziu, faptul că încă rezonează cu publicul însemnă enorm pentru noi și suntem foarte mândri că inspiră în continuare oameni de pretutindeni", a spus Green Day într-o declarație oficială, după anunțul făcut de Official Charts.

"American Idiot" este cel de-al șaptelea material de studio al formației Green Day. Albumul a debutat pe prima poziție în topul american Billboard 200, vânzându-se în peste 23 de milioane de exemplare la nivel internațional. A primit, de asemenea, premiul Grammy pentru Cel mai bun album rock.

Piesele emblemă de pe LP, "American Idiot", "Boulevard of Broken Dreams" și "Wake Me Up When September Ends", au fost inspirate de climatul politic post-11 septembrie, în special războiul din Irak, ascensiunea lui George W. Bush și propaganda mass-media. Două decenii mai târziu, în era rețelelor sociale, mesajele de protest ale acestui album rămân la fel de relevante.

VIDEO: Green Day - "American Idiot"

În top 10 se regăsește și colosalul "Hybrid Theory" (2000) al trupei Linkin Park, care s-a vândut în peste 32 de milioane de exemplare la nivel internațional. În UK, materialul s-a vândut în peste două milioane de unități, ocupând poziția a doua după "American Idiot". Linkin Park se regăsește în top 10 și pe poziția a 8-a, cu LP-ul "Meteora", lansat 3 ani mai târziu.

Nu lipsesc din clasament nici Evanescence și nici Muse. Nickelback intră în listă cu două albume, iar Limp Bizkit prinde ultima poziție din top 10. Găsești clasamentul complet mai jos.

Top 10 - Cele mai bine vândute albume rock și metal ale secolului 21 (Official Charts)

  1. "American Idiot" - Green Day
  2. ["Hybrid Theory"] - Linkin Park
  3. "Permission To Land" - Darkness
  4. "Fallen" - Evanescence
  5. "Black Holes & Revelations" - Muse
  6. "The Black Parade" - My Chemical Romance
  7. "Silver Side Up" - Nickelback
  8. "Meteora" - Linkin Park
  9. "All The Right Reasons" - Nickelback
  10. "Chocolate Starfish And The Hot Dog" - Limp Bizkit
Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending