Urmărește-ne în Social Media

Premii muzicale

UNTOLD a fost desemnat "Best Foreign Festival" în Franța

Festivalul UNTOLD a fost recompensat cu trofeul la categoria "Best Foreign Festival", în cadrul Heavent Festival Awards, eveniment care a avut loc săptămâna trecută în Porte de Versailles. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Imagine Dragons in concert la Untold 2023

A fost pentru prima dată în istoria acestui eveniment când a existat o categorie dedicată festivalurilor internaționale. Juriul a fost format din 12 membri, personalități din industria muzicală și reprezentanți din companiile multinaționale din Franța, iar festivalul UNTOLD a avut un vot unanim.

Pentru ediția din acest an au fost nominalizate evenimente care se află în topul celor mai mari 20 de festivaluri din lume, conform Top 100 Festivals, clasament realizat de DJ Mag: Awakenings, Exit, Defqon1 sau Misteryland.

Evenimentele internaționale nominalizate pentru prima dată în cadrul Heavent Awards au fost selectate după mai multe criterii: campaniile CSR, producție și logistică, impactul economic, inovație și creativitate, calitatea serviciilor oferite participanților și siguranța acestora, partenerii comerciali.

România se află pe harta marilor evenimente la nivel global datorită festivalului UNTOLD, care anul acesta a urcat pe locul 6 în topul celor mai mari 100 de festivaluri din lume. La nivel european, în fiecare an fanii sunt invitați să-și voteze festivalul favorit în cadrul European Festival Awards, iar festivalul UNTOLD este nominalizat la cea mai importantă categorie "Best Major Festival".

Procedura de vot pentru European Festival Awards se încheie pe data de 30 noiembrie. Ceremonia de decernare a trofeelor va avea loc pe 17 ianuarie 2024.

Cel de-al nouălea capitol al poveștii UNTOLD va avea loc în perioada 8-11 august. Pe lângă cei mai mari DJ din lume, organizatorii spun că anul 2024 va aduce în lineup-ul festivalului artiști live în premieră pentru România, pe care fanii și-i doresc pe scena principală UNTOLD.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 8 august 2024

UNTOLD 2024

Loc
Cluj Arena
Comentează

Trending