Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Queen a lansat o versiune nouă a piesei "Machines" - AUDIO

Nu doar Beatles lansează muzică nouă în aceste zile, ci şi Queen. Mă rog, mult spus nouă, e vorba de fapt despre o versiune regândită şi reprelucrată a piesei "Machines (Or Back to Humans)", un track de pe a doua parte a albumului "The Works" din 1984.

Publicat

pe

Videoclip cu versuri Queen Machines
Videoclip cu versuri Queen Machines │ FOTO: Queen

"Machines (Or Back to Humans)" a sosit ca single digital la început de lună noiembrie 2023. La bază aveam o piesă care deschidea a doua parte a albumului Queen "The Works" din 1984. Acum melodia se aude live în cadrul show-ului "QUEEN + Adam Lambert Rhapsody", în turneu în SUA. "Rhapsody" e o producţie inedită, care include roboţi uriaşi proiectaţi pe ecrane, dar şi un Freddie Mercury virtual.

Roger Taylor apare ca backing vocal cu ajutorul unui efect vocode, el servind ca "vocea maşinilor" de pe track. Brian May şi Taylor au creat de altfel "Machines" şi propun următorul fir narativ:

Hoarda de roboţi oferă un fir narativ pentru întregul nou show al nostru. În aceste zile în care inteligenţa artificială invadează vieţile noastre, aceste creaturi mecanice personifică insurgenţa roboţilor. În spectacolul nostru aflat încă în dezvoltare, "Back to Humans" este coloana sonoră pentru momentul când noi oamenii vom relua controlul.

"Machines" şi "Radio Ga Ga" au de fapt un strămoş comun, începuturile colaborării între mine şi Roger în sesiunile pentru albumul "The Works" din 1984. Dar am avut idei diferite cu privire la modul de dezvoltare, iar track-ul a fost împărţit în două piese care mergeau în direcţii puse. Roger "pilota Radio Ga Ga" spre finalizare spre un hit global, iar eu am apucat-o pe ruta lui "Machines", cu tematica bătăliei nesfârşite.

Melodia a fost reintrodusă în setlist-ul Queen pentru actualul turneu american şi a fost foarte bine primită de public. Aşa bine încât a fost lansată ca un single nou, reprelucrat pe 10 noiembrie 2023. Începuturile sale sunt mai degrabă electronice, apoi auzim ceva ce aduce cu Kraftwerk şi alunecam uşor înspre rock progresiv.

Au trecut aproape 40 de ani de când Brian şi Roger au compus piesă, care retrăieşte o viaţă nouă în show-urile actuale QUEEN.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Lifestyle

Ce muzică ascultă astronauții din misiunea Artemis II; Queen, David Bowie și Chappell Roan se află în playlist

NASA a dezvăluit playlistul oficial "Wake-Up Songs", dedicat echipajului misiunii Artemis II, oferind publicului o privire inedită asupra coloanei sonore care îi însoțește pe astronauți în timpul zborului. Tradiția, începută în urmă cu peste 50 de ani, presupune ca în fiecare zi a misiunii să fie redată o piesă special aleasă pentru a-i trezi pe membrii echipajului.

Publicat

pe

Echipajul Artemis II
Echipajul Artemis II │ FOTO: NASA www.facebook.com

Prima zi a fost marcată de "Sleepyhead" semnată de Young & Sick, iar printre hit-urile playlistului se numără "Pink Pony Club" de la Chappell Roan și "Under Pressure", colaborarea emblematică dintre Queen și David Bowie. Alte alegeri notabile includ "Tokyo Drifting" de la Glass Animals și Denzel Curry, dar și "Working Class Hero (Work)" interpretată de CeeLo Green.

Potrivit NASA, fiecare piesă a fost selectată cu grijă, reflectând gusturile și energia echipajului format din Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen. Playlistul a devenit astfel un soundtrack simbolic al misiunii, însoțind echipajul în timp ce parcurge vidul cosmic într-un moment istoric: primul zbor cu echipaj uman spre Lună după 1972. Lista va fi completată cu noi piese până la finalul misiunii.

Misiunea Artemis II reprezintă un pas esențial în programul Artemis, pregătind terenul pentru revenirea oamenilor pe Lună. Lansată cu ajutorul sistemului Space Launch System (SLS), una dintre cele mai mari și mai puternice rachete construite vreodată, Artemis II are ca scop testarea sistemelor și a capabilităților de zbor cu echipaj uman în jurul satelitului natural al Pământului. Astfel, NASA își propune să deschidă o nouă eră a explorării spațiale, cu obiectivul final de a stabili o prezență sustenabilă pe Lună.

Playlist: Artemis II Wake-Up Songs

  • "Sleepyhead" - Young & Sick
  • "Green Light" - John Legend, Andre 3000
  • "In a Daydream" - Freddy Jones Band
  • "Pink Pny Club" - Chappell Roan
  • "Working Class Heroes (Work)" - CeeLo Green
  • "Good Morning" - Mandisa, TobyMac
  • "Tokyo Drifting" - Glass Animals, Denzel Curry
  • "Under Pressure" - Queen, David Bowie
Citește în continuare

Muzică nouă

Queen le face fanilor un cadou: piesa nouă "Not For Sale (Polar Bear)"

Trupa Queen le-a făcut fanilor un cadou special de sărbători, lansând o piesă de Crăciun complet inedită, intitulată „Not For Sale (Polar Bear)”, înregistrată în urmă cu mai bine de cinci decenii. Cântecul datează din 1974 și a fost realizat în timpul sesiunilor pentru al doilea album de studio al formației, Queen II.

Publicat

pe

coperta single queen not for sale polar bear
coperta single queen not for sale polar bear │ FOTO: Queen

Melodia "Not For Sale (Polar Bear)" îi are în prim-plan pe chitaristul Brian May și pe regretatul Freddie Mercury, la voce, însă nu a ajuns niciodată pe varianta finală a albumului și a rămas nelansată timp de 50 de ani. Până acum.

Premiera oficială a avut loc în cadrul unei ediții speciale de Crăciun difuzate la postul britanic Planet Rock, unde Brian May a prezentat piesa în premieră absolută. Muzicianul a explicat că melodia are o istorie foarte veche și că, deși pot exista versiuni bootleg înregistrate de trupa sa anterioară, Smile, aceasta este prima dată când publicul poate asculta varianta Queen: „Este o piesă aflată încă în lucru și va apărea pe versiunea reconstruită a albumului Queen II, care va fi lansată anul viitor. Am ales să o includ în emisiunea mea de Crăciun pentru că sunt curios ce vor crede oamenii despre ea.”

„Not For Sale (Polar Bear)” va fi inclusă pe reeditarea aniversară Queen II, programată pentru 2026, un proiect amplu care va readuce în prim-plan perioada de început a trupei. Lansarea piesei vine într-un moment simbolic, în contextul în care, la începutul acestui an, compania britanică Phonographic Performance Limited a anunțat că Queen este cea mai difuzată trupă rock pe radio și TV în Marea Britanie în secolul XXI.

"Queen II" este unul dintre cele mai fascinante și neînțelese albume din istoria trupei Queen – un disc cult, iubit de fani, dar care la vremea lui a fost privit ca fiind „prea mult” pentru mainstream. Albumul a apărut pe 8 martie 1974, la doar câteva luni după debutul Queen (1973). Trupa era încă în faza de experiment, iar Queen II este rezultatul unei libertăți creative aproape necontrolate. A fost înregistrat în mare parte noaptea, când studiourile Trident erau libere, cu resurse tehnice limitate, dar cu ambiții uriașe.

Freddie Mercury, Roger Taylor și Brian May stăteau ore întregi repetând o singură frază vocală, iar dacă una suna ușor fals, se relua totul.

Citește în continuare

Trending