Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Toboşarul Mike Portnoy a revenit la Dream Theater

Unul dintre cei mai apreciaţi toboşari din lume, Mike Portnoy s-a alăturat din nou trupei Dream Theater. El revine la uriaşii metalului progresiv, reunindu-se cu foştii colegi, chitaristul John Petrucci şi basistul John Myung.

Publicat

pe

Dream Theater reunit cu Mike Portnoy 2023
Dream Theater reunit cu Mike Portnoy 2023 │ FOTO: Dream Theater dreamtheater.net

Trio-ul compus din Petrucci, Myung şi Portnoy a format Dream Theater de altfel în 1985. Asta se întâmpla la Colegiul de Muzică Berklee şi li se alăturau şi solistul James LaBrie şi clăparul Jordan Rudess. Pe lângă reunirea cu toboşarul, Dream Theater a anunţat că intră în studio pentru a lucra la albumul cu numărul 16.

E primul cu Portnoy de la cel din 2009, "Black Clouds & Silver Linings". El a fost înlocuit de Mike Mangini în 2010, iar în perioada în care a bătut la tobe pentru grup a obţinut şi un premiu Grammy alături de colegi. Portnoy a fost la un concert Dream Theater ca spectator în iulie 2023, iar toboşarul de 56 de ani dădea semne de apropiere de foştii colegi de atunci.

Era doar al doilea concert DT la care asista, după cel din martie 2022 de la Beacon Theatre în New York. Pur şi simplu nu avusese ocazia să îşi vadă trupa din postura de spectator şi a postat în social media selfie-uri din culise cu colegii.

Colaborările nu au lipsit totuşi, Mike Portnoy bătând la tobe pe albume solo ale lui Petrucci. Jordan Rudess a colaborat cu toboşarul pe proiectul muzical Liquid Tension Experiment în 2020.

În anii în care a părăsit Dream Theater, Mike Portnoy a surprins pe toată lumea alăturându-se tinerei trupe Avenged Sevenfold. A colaborat şi cu Twisted Sister. Portnoy, care cofondase trupa cu 38 de ani în urmă a părăsit-o brusc în septembrie 2010, în vreme ce se afla în turneu cu Avenged Sevenfold.

Au existat voci din industrie care citau disensiuni în Dream Theater şi dispute între Petrucci şi Portnoy. Cu toate acestea, cu 3 ani în urmă Petrucci îşi lansa al doilea album solo, "Terminal Velocity", pe care Mike apărea la tobe şi Dave LaRue la bas.

Petrucci era de abia la al doilea album solo, după "Suspended Animation" din 2005. În interviurile din ultimul an Mike Portnoy oferise doar indicii că ar fi gata de un show aniversar de 40 de ani în 2025, ca un "hired gun" şi atât. Se pare totuşi că vrea mai mult de atât.

Comentează

Trending