Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Ștefan Guțanu a făcut o "livrare" muzicală la Vocea României 2023

Ștefan Guțanu, tânărul care s-a făcut remarcat pe rețelele de socializare prin interpretarea unor versuri originale în timp ce făcea livrări, a ajuns pe scena de la Vocea României 2023. Află cum s-a descurcat.

Publicat

pe

Ștefan Guțanu la Vocea României 2023
Ștefan Guțanu la Vocea României 2023 │ FOTO: PRO TV

Ștefan are 24 de ani, este din Timișoara și este livratorul care cântă pe TikTok, așa cum s-a prezentat. A făcut într-o joacă un clip pe care l-a postat pe social media, iar reacțiile utilizatorilor i-au depășit toate așteptările. Ștefan a declarat că oamenii au început să îl recunoască, iar bacșișul s-a mărit simțitor.

"Livram într-o zi comenzi, ploua, eram murdar, ud, nu puteam să mă uit pe telefon că ploua și nu vedeam locația și zic <<ajung la 10 clienți și nimeni nu lasă niciun tips>> și am zis să fac un video despre asta și a prins foarte bine. În câteva zile a ajuns la un milion de vizualizări. Uite așa, am ajuns să fiu livratorul care cântă, de pe TikTok", a spus concurentul.

În audițiile de la Vocea României, Ștefan a interpretat emoționanta piesă "Another Love". I-a convins pe Tudor Chirilă și Irina Rimes.

Ștefan le-a fredonat antrenorilor câteva parodii muzicale. A schimbat versurile unor piese ca "Perfect fără tine", "Neiubita ta", "Fără tine" sau "Noapte de Crăciun".

"Eu m-am întors pentru timbrul tău. Cred că e important să avem diversitate aici la Vocea României și e important să nu ne concentrăm doar pe vocile cu un ambitus absolut excepțional, ci mai ales pe vocile cu un timbru special care, de multe ori, pot fi sarea și piperul acestui show. Te vreau în echipa mea, categoric", a spus Tudor Chirilă.

Irina Rimes a declarat:

"În momentul în care cântai, mă gândeam ce aș putea să fac cu tine în etapele următoare și, într-adevăr, sunt multe chestii de lucru. În schimb, ai un timbru foarte, foarte frumos, așa că m-aș bucura mult dacă ai veni în echipa mea."

Ștefan a declarat că și-a dorit să se întoarcă Irina sau Smiley. Tânărul i-a mulțumit lui Tudor că s-a întors, dar a ales să meargă în echipa Irina Rimes.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

Horia Brenciu pregătește lansări muzicale lunare până la concertele de la Sala Palatului

Horia Brenciu lucrează la un nou proiect muzical construit în jurul unei provocări personale: șase lansări consecutive, câte una în fiecare lună, până la întâlnirea cu publicul de la Sala Palatului, programată în luna noiembrie.

Publicat

pe

Horia Brenciu la Miez Festival 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Horia Brenciu a anunțat că intră într-o perioadă intensă de creație și lansări muzicale. Artistul își propune să lanseze câte o piesă în fiecare lună, pe data de 27, până la concertele programate pe 21 și 22 noiembrie la Sala Palatului. Seria va cuprinde șase cântece noi.

Brenciu a dezvăluit că filmează deja un nou videoclip și că se află în cea de-a doua lună consecutivă de producție intensă. Planul este ca fiecare piesă să ajungă la public pe data de 27 a lunii, într-un calendar de lansări care va continua până în toamnă.

"Astăzi filmez un nou clip. E a doua lună consecutivă în care fac asta și așa o s-o țin până în noiembrie, la Sala Palatului. Mi-am propus ca în fiecare 27 ale lunii să lansez câte o piesă. În total vor fi 6 cântece noi! La început mi s-a părut o idee interesantă. Acum… văd că nu e deloc ușor, dar dacă am spus-o public, trebuie să mă țin de cuvânt", a transmis Horia Brenciu.

În același mesaj, artistul a vorbit și despre reacția publicului la cel mai recent single, "Cel mai tare refren", lansat împreună cu Theo Rose. Piesa a depășit pragul de 450.000 de vizualizări, iar pentru Brenciu cel mai important indicator rămâne felul în care melodia a fost primită de ascultători.

"<<Cel mai tare refren>> are peste 450.000 de vizualizări. De departe, cel mai important lucru este că piesa a atins oamenii. Mesajele voastre o arată din plin. Îi mulțumesc lui Theo Rose pentru colaborare. Melodia asta n-ar fi avut strălucire fără ea", a mai spus artistul.

Noua serie de lansări marchează o perioadă activă pentru Horia Brenciu și pregătește terenul pentru show-urile din această toamnă. Noile sale concerte poartă denumirea uneia dintre cele mai populare piese din cariera lui: "Fac ce-mi spune inima"Pe 21 și 22 noiembrie, îndrăgitul artist și trupa HB Orchestra vor cânta cele mai iubite cântece din repertoriu, promițând un show senzațional.

Conceptul artistic nu doar că va pune în lumină portofoliul muzical al lui Brenciu, dar va prezenta evoluția acestuia, de la emisiuni de televiziune la cariera de cântăreț, de la concerte la musicaluri, de la cântări în cluburi la concerte desfășurate la Sala Palatului.

Citește în continuare

Concerte & turnee

A apărut un nou "festival": Neversea Nights 2026 - Vezi programul

În perioada 4 iulie - 15 august, fiecare weekend aduce muzică live la Neversea Nights 2026. Artiști români îndrăgiți de public, precum Cargo, Vița de Vie, Mira, Vunk și Andrei Bănuță urcă pe scena de la Neversea Beach. Programul concertelor a fost dezvăluit de organizatori.

Publicat

pe

Plaja Neversea Beach
Plaja Neversea Beach

Vara aceasta, scena de la Neversea Beach aduce pe nisip artiști populari, muzică live, apusuri spectaculoase și nopți care se trăiesc aproape de mare. Zdob și Zdub, Damian Brothers, Acoustic Boyz, Cargo, Florin Ristei, Orchestra Simfonică Vivaldi Rocks, Lupii lui Calancea, VUNK, The Motans, Irina Rimes și mulți alții pregătesc un sezon complet de experiențe live.

Neversea Nights 2026 se desfășoară în perioada 4 iulie - 15 august, weekend de weekend publicul având ocazia de a asista la câte 2 sau 3 concerte live. Programul concertelor este disponibil mai jos.

Programul concertelor la Neversea Nights 2026:

  • Zdob și Zdub (Sâmbătă, 4 iulie)
  • Damian Brothers (Vineri, 10 iulie)
  • Acoustic Boyz (Sâmbătă, 11 iulie)
  • Cargo (Duminică, 12 iulie)
  • Florin Ristei (Vineri, 17 iulie)
  • Orchestra Simfonică Vivaldi Rocks (Sâmbătă, 18 iulie)
  • Lupii lui Calancea (Vineri, 24 iulie)
  • Trupa lui Smoothie (Sâmbătă, 25 iulie)
  • Vița de Vie Acu2tic (Duminică, 26 iulie)
  • Mira (Vineri, 31 iulie)
  • Ștefan Știucă (Sâmbătă, 1 august)
  • Vunk (Duminică, 2 august)
  • Andrei Bănuță (Vineri, 7 august)
  • Mihai Mărgineanu (Duminică, 9 august)
  • The Motans (Vineri, 14 august)
  • Irina Rimes (Duminică, 15 august)

Transport gratuit la Neversea Beach

Organizatorii Neversea Nights pun la dispoziția publicului mijloace de transport gratuite:

"Ajungi în parcarea Modern, ne suni de la pick-up point, iar noi te aducem direct pe plajă cu mașinuțele Neversea Beach. Pick-up point: 0723 034 341."

Bilete la Neversea Nights 2026

  • Prețurile biletelor vor fi dezvăluite în curând. Biletele vor fi puse în vânzare online.

Neversea Kapital a fost reprogramat în 2027

Cea de-a doua ediție Kapital Festival, ce ar fi trebuit să aibă loc în perioada 3 - 5 iulie la Arena Națională, a fost anulată.  Potrivit organizatorilor, "din cauza unui cumul complex de factori externi, (festivalul) se reprogramează pentru 2027". Organizatorii promit că ediția din 2027va fi spectaculoasă și va continua povestea începută în 2025.

Kapital Festival a fost gândit ca primul eveniment de anvergură organizat de UNTOLD Universe în capitala României. La prima ediție, din lineup au făcut parte artiști renumiți ai genului EDM și tehno, precum Axwell, Paul Kalkbrenner, Alok, Salvatore Ganacci,

Citește în continuare

Lifestyle

Tudor Chirilă le oferă un sfat părinților: "Dați-vă copilul la o școală de muzică"

Mereu preocupat de educație și viitorul tinerelor generații, Tudor Chirilă a transmis o invitație către toți părinții. Vocalistul Vama crede cu tărie că o școală de muzică poate avea un impact major asupra dezvoltării copiilor, expunându-și punctul de vedere cu argumente susținute de propria experiență.

Publicat

pe

Tudor Chirilă la Vocea României
Tudor Chirilă la Vocea României │ FOTO: Captură YouTube

Muzica, crede Tudor Chirilă, nu este doar pentru cei care vor să urmeze o carieră în domeniu. O școală de muzică are mult mai multe implicații și beneficii, necesare în viața oricărui copil. Studiind un instrument muzical, îți însușești aptitudini precum "disciplină, organizare, coordonare, răbdare", toate extrem de importante, indiferent de parcursul profesional ales.

Pentru exemplificare, Tudor a alăturat mesajului și un video cu unul dintre copiii săi la ora de pian. Clipul poate fi urmărit accesânnd link-ul de mai jos.

Tudor Chirilă: "Nu contează dacă copilul tău va face muzică, contează ce va face muzica pentru el"

"Nu am niciun sfat de parenting. Am un sfat de viață. Dați-vă copilul la o şcoală de muzică. Dați-i șansa asta, dacă puteți. Ceea ce poate un copil deprinde din relația cu un instrument şi un profesor dedicat e inestimabil: disciplină, organizare, coordonare, răbdare, metodă şi, într-un final, libertate. Nu am scris niciodată despre asta, dar datorez scolii de muzică Iosif Sava (care a fost comasată în mod absurd cu școala gimnazială Petre Ispirescu) multe momente minunate şi ceva atât de concret cum e evoluția de la "podul de piatră" la un studiu ca ăsta (aici poți urmări video-ul publicat de Tudor). Nu contează dacă copilul tău va face muzică, contează ce va face muzica pentru el. Mulțumesc", a spus Tudor Chirilă într-o postare pe Instagram.

Recent, Tudor Chirilă a fost premiat în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural 2026. Muzicianul a luat premiul în categoria Teatru pentru rolul Bérenger din spectacolul "Rinocerii". Cu acest prilej, a transmis un mesaj important despre nevoia reactualizării literaturii obligatorii în școli.

"Citind acest text, cred că Ionesco a reușit un lucru extraordinar: a reușit să-i pună la aceeași "masă" pe Shakespeare și Caragiale. Cred că textul ăsta trebuie predat în școlile din România, la fel cum școlile din România trebuie să predea istoria", a spus Tudor în discursul său de mulțumire.

Vara aceasta, Tudor Chirilă și colegii din VAMA vor urca pe scena de la Arenele Romane. Trupa aniversează 20 de ani de activitate în cadrul unui concert programat pe 25 iulie.

Citește în continuare

Trending