Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Chitaristul Al Di Meola a suferit un infarct în România, în timpul concertului

Reputatul chitarist jazz Al Di Meola a suferit un infarct în vreme ce se afla în concert în România. Chitaristul premiat cu Grammy se afla în timpul reprezentaţiei, când a început să se simtă rău. Din fericire muzicianul este acum stabil.

Publicat

pe

Concert Al Di Meola la Sala Palatului pe 27 noiembrie 2018

Pe numele său real Albert Laurence Di Meol, Al Di Meola se afla la Arenele Romane pe 27 septembrie, pentru un concert. Muzicianul s-a ţinut de piept în timpul reprezentaţiei şi la un moment dat a fost nevoit să parasesca scenă, ţinându-se cu greu pe picioare. Alţi doi membri ai trio-ului sau au continuat să cânte câteva minute, până ce s-a anunţat finalul reprezentaţiei.

Di Meola este un fost membru al formaiei Return to Forever şi este cunoscut drept un chitarist jazz fusion şi Latin Jazz. A câştigat premiul Grammy pentru "Best Jazz Performance By a Group" în 1976 cu piesa "No Mystery".

Acum el se afla în condiţie stabilă şi îşi revine după infarct. Un purtător de cuvânt al spitalului Bagdasar-Arseni din Capitală a precizat că Di MEola a fost internat la cardiologie pe 28 septembrie şi e tratat pentru infarct miocardic. Într-o postare pe contul personal de Instagram, Al a spus că îşi va lua timp de recuperare şi că promite că va reveni pe scenă cu muzica live în 2024.

În vârstă de 69 de ani, Al Di Meola este un artist italo-american, care şi-a început cariera în anii '70. E născut în New Jersey şi îşi trage inspiraţia din Elvis Presley şi Ventures, cel puţin asta a făcut la început de carieră. Artişti jazz care l-au influenţat în evoluţia sa sunt George Benson, KKenny Burrell, iar pe partea de bluegrass şi country Clarence White şi Doc Watson.

Ultimele albume lansate de muzician au fost "Saturday Night în San Francisco" în 2022 şi "Across the Universe" în 2020. Cu Return to Forever are 4 albume la activ, 3 în anii '70 şi unul în 2008.

Comentează

Trending