Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Paris Jackson a lansat un nou single, "hit your knees" - AUDIO

Paris Jackson a revenit în atenția ascultătorilor cu "hit your knees", o piesă creată în parteneriat cu EqualizeHer, o inițiativă despre egalitatea între genuri și sprijinirea artistelor din industria muzicală. Melodia este disponibilă în articol, te invităm să o asculți.

Publicat

pe

Videoclip paris jackson - eyelids ft. andy hull
Videoclip paris jackson - eyelids ft. andy hull

Paris Jackson pune artistele în prim-plan cu piesa "hit your knees". Melodia a fost compusă de cântăreața de 25 de ani și Linda Perry, ca parte a programului EqualizeHer, ce își propune să abordeze problema inegalității de gen din industria muzicală.

Jackson și Perry s-au întâlnit la evenimentul EqualizeHer LIVE! din Los Angeles în octombrie 2022. Cele două s-au gândit la o colaborare și așa a luat naștere "hit your knee". Paris va folosi această melodie pentru a provoca alți artiști să construiască o echipă de producție formată doar din femei pentru cel puțin o melodie de pe un viitor album al lor.

Paris Jackson se află în prezent în turneu cu trupa Incubus, cu show-uri care au început pe 18 august la Ozarks Amphitheatre din Missouri și se vor încheia pe 6 octombrie la Hollywood Bowl din Los Angeles. Pentru a sprijini și mai mult misiunea EqualizeHer, Jackson invită tinerele interesate să lucreze în industria muzicală să arunce un ochi în culisele concertelor sale din cadrul turneului.

În ultimul an, Jackson a lansat melodiile "Bandaid" și "Just You". În noiembrie 2020, artista a lansat albumul de debut, "Wilted".

AUDIO: Paris Jackson - hit your knees

Trending