Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Meshell Ndegeocello cântă în premieră în România, la Bucharest Jazz Festival 2023

Bucharest Jazz Festival anunță încă o premieră pentru scena muzicală autohtonă: Meshell Ndegeocello, artista germano-americană premiată cu Grammy, completează lineup-ul festivalului. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Meshell Ndegeocello
Meshell Ndegeocello │ FOTO: https://www.facebook.com/officialmeshell www.facebook.com

Meshell Ndegeocello a contribuit la lansarea curentului neo-soul, în anii 1990, și are în palmares 11 nominalizări la Premiile Grammy și un premiu câștigat, în 2021, pentru "Cea mai bună piesă R&B". Meshell Ndegeocello întregește astfel lista numelor de notorietate din industria muzicală internațională anunțate în cadrul festivalului. Artista concertează sâmbătă, 9 septembrie, la Combinatul Fondului Plastic.

Cu o carieră de top, de-a lungul căreia a lansat multiple albume de succes ce i-au adus numeroase premii și nominalizări la Premiile Grammy, printre care și pentru cel mai bun album de jazz contemporan ("The Spirit Music Jamia: Dance of The Infidel"), Meshell Ndegeocello este un nume consacrat pe scena muzicală internațională. A evitat eticheta unui singur gen muzical pentru originalitate. Fanii au ajuns să se aștepte la neașteptat și să o urmărească în explorările sale ancorate în multiple genuri, toate legate de căutarea iubirii, a dreptății, a respectului și a rezoluției. Ea rămâne una dintre puținele femei care compun și produc muzică, interpretează și conduc trupa. Basistă, mai presus de orice, Meshell aduce groove-ul ei inconfundabil în tot ceea ce face. A cântat alături de The Rolling Stones, Madonna, Alanis Morissette, James Blood Ulmer, The Blind Boys of Alabama, Tony Allen, John Medeski, Billy Preston și Chaka Khan.

Interpretă, compozitoare, producătoare și basistă, Meshell Ndegeocello este cunoscută pentru stilul unic și versatil cu care îmbină elemente de funk, soul, jazz, R&B, hip-hop și rock în creațiile sale. Puternica sa contribuție la evoluția mișcărilor R&B și neo-soul a primit recunoaștere în 2021, când a câștigat premiul Grammy pentru Cea mai bună piesă R&B, pentru colaborarea cu Robert Glasper și H.E.R. "Better Than I Imagine".

Cap de afiș al ediției din acest an, Meshell Ndegeocello se alătură celorlalți artiști anunțați la Bucharest Jazz Festival, aducând în atenția publicului noul ei album, "The Omnichord Real Book", proaspăt lansat în iunie 2023, reprezentând și debutul său la una dintre cele mai prestigioase case de discuri din industria muzicală, Blue Note Records.

Program Bucharest Jazz Festival 2023

Joi, 7 septembrie 2023 | 19:00 - 21:00

ARCUB - Hanul Gabroveni (pasajul Gabroveni)

  •  Sebastian Spanache
  • Mircea Tiberian Quartet - Now as Then/Maintenant comme alors

Vineri, 8 septembrie 2023 | 19:00 – 23:00

Combinatul Fondului Plastic

  • Sorin Romanescu Trio
  • Big Band Radio România / dirijor Tobias Hoffmann / solist Vilkka Wahl - Conspiracy
  • Ben Wendel Quartet

Sâmbătă, 9 septembrie 2023 | 18:00 – 23:00

Combinatul Fondului Plastic

  • Lukács Márton Live Set
  • Muntet
  • Norzeatic & Qinta Spartă
  • Meshell Ndegeocello

Duminică, 10 septembrie 2023 | 18:00 – 23:00

Combinatul Fondului Plastic

  • TajNic
  • Anita Petruescu Group
  • Gin Tonic Orchestra
  • Nubiyan Twist

În zilele de 8 și 9 septembrie, concertele vor fi urmate de o serie de jam sessions.

Bucharest Jazz Festival este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, și prezintă publicului iubitor de jazz cele mai recente explorări sonore aflate sub umbrela jazzului contemporan - de la forme adânc înrădăcinate în tradiția jazzistică până la manifestări eclectice, în care fuzionează, sub egida improvizației, sonorități electronice, neo-soul, funk, hip-hop, rock, afrobeat sau world music.

Prețuri bilete Bucharest Jazz Festival 2023

  • Abonamentele Early Bird pot fi achiziționate până pe 20 august la preţul de 150 de lei, pentru zona de acces general, și 200 de lei, pentru zona cu locuri pe scaun. Abonamentele sunt valabile pentru concertele din perioada 8-10 septembrie de la Combinatul Fondului Plastic. Copiii cu vârsta de până la 10 ani beneficiază de acces gratuit.

Trending