Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

The Concert 2023 la Arenele Romane: program și reguli de acces

Carla's Dreams, Irina Rimes și The Motans vor concerta pe 15 iulie la Arenele Romane în cadrul evenimentului The Concert. Artiștii vor crea trei show-uri individuale de neratat. Organizatorii au comunicat programul, regulile de acces și alte informații utile pe care te invităm să le citești în articol.

Publicat

pe

Carla's Dreams, Irina Rimes, The Motans
Carla's Dreams, Irina Rimes, The Motans │ FOTO: capturi YouTube

În deschiderea celor trei artiști vor urca pe scenă Yuka și Eva Timush. Yuka are 18 ani și face parte din noul val de artiști promițători. Cu un timbru vocal aparte, Yuka cucerește publicul încă de la primele acorduri.

Eva Timush este o prezență nouă în muzica dance, inițial făcându-se remarcată la emisiuni precum Next Star România sau Vocea României. Eva Timush poate fi descrisă ca un spirit liber, care este gata să cucerească lumea, înarmată cu o voce ce merită a fi ascultată. În portofoliul său se numără piese precum "Tattoo", "Too Deep" (feat. SICKOTOY) sau "Colegi de apartament" (feat. Vescan).

Program The Concert 2023:

  • 17:30 - Acces
  • 18:00 - 18:15 - Yuka
  • 18:30 - 18:45 - Eva Timush
  • 19:15 - 20:15 - The Motans
  • 20:45 - 21:45 - Irina Rimes
  • 22:00 - ... - Carla's Dreams

Reguli de acces The Concert 2023

Accesul in incinta Arenelor Romane se face începând cu ora 17:30, iar concertele încep la ora 18:00. După deschiderea porților, puteți sosi la orice ora doriți pentru a vă vedea artiștii favoriți. Concertul are loc în aer liber.

Accesul pentru toate categoriile de bilete se face pe jos prin Parcul Carol - Porțile de fier.

Copiii sub 7 ani au intrarea gratuită, dar însoțiți de un adult posesor de bilet.

Organizatorii recomandă fanilor care vin cu copii sub 10 ani să le protejeze acestora urechile cu căști speciale. La concert, volumul va fi puternic și poate afecta auzul copiilor.

Este interzis accesul cu:

  • sticle, conserve;
  • mâncare sau băuturi de orice fel;
  • artificii, arme, obiecte periculoase;
  • obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
  • umbrele (în caz că se anunță ploaie să veniți cu pelerine);
  • aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil);
  • aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
  • animale de companie;
  • persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca si NU vor păzi obiectelor prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului!

La intrarea in perimetrul evenimentului, toți participanții vor fi percheziționați de agenții de securitate.

Organizatorii informează publicul participant că spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

Categorii de bilete

Accesul în spațiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului.

Părăsirea perimetrului Arenelor Romane, după validarea biletului de acces, va fi strict interzisă. Persoanele care doresc să părăsească zona de eveniment o pot face, dar la ieșire brățara le va fi ruptă și dacă doresc să intre din nou, vor trebui să-și cumpere alte bilete.

  • Categoria Premium - Fără loc în zona A din fața scenei sau cu loc în sector Sectorul E, cu bar separat
  • Categoria A - Fără loc în fața scenei
  • Categoria B - În picioare în spatele Categoriei A sau cu loc în Arenă, mai puțin în Sectorul E

Prețuri bilete The Concert 2023

Biletele sunt disponibile online, la prețuri ce pornesc de la 129 de lei (+taxe). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare te invităm să accesezi agenda InfoMusic.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri sâmbătă, 15 iulie 2023

The Concert 2023

Loc
Arenele Romane

Emisiuni radio-tv

Juriul de la Vocea României 2026 a fost dezvăluit

După multe știri și zvonuri privind plecarea unora dintre antrenori, aflăm componența juriului de la Vocea României 2026 chiar în prima zi de filmări. Pavel Bartoș revine în rolul de prezentator, iar din echipa de promovare a show-ului în mediul digital vor face parte Miruna Rumina, Ines Stana și Acoustic Boyz.

Publicat

pe

Vocea României 2026
Vocea României 2026 │ FOTO: Captură Facebook Vocea României

Atât Irina Rimes, cât și Theo Rose rămân în juriu pentru încă un sezon la Vocea României. Lor li se alătură Tudor Chirilă, Smiley și Horia Brenciu. Cu alte cuvinte, juriul rămâne neschimbat la Vocea României 2026. Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii de talente vine, totuși, cu niște surprize.

Reguli noi la Vocea României 2026

Anul acesta, atât antrenorii, cât și Pavel Bartoș vor avea la dispoziție noi avantaje și "ași" în mânecă. Dinamica va fi, astfel, diferită, iar fiecare decizie va deveni cu atât mai dificilă și mai imprevizibilă. Producătorii show-ului vor anunța schimbările în perioada următoare.

Proiectul Vocea din online continuă; Cine face parte din echipă

Cu o comunitate de peste 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și Instagram, Miruna Rumina revine pentru al treilea sezon consecutiv în echipa Vocea din online.

"Sunt extrem de fericită că mă întorc pentru al treilea an la Vocea României. Pentru mine, parcă vara nici nu începe cu adevărat dacă nu revin în culisele acestui proiect. Simt și o responsabilitate foarte mare să le arăt oamenilor tot ce se întâmplă în culise, pentru că există atât de multă muncă, emoție și magie în spatele fiecărei ediții. Oricât aș încerca să surprind totul prin telefon, experiența de acolo este și mai frumoasă în realitate", spune Miruna.

Cu peste un milion de urmăritori pe TikTok și Instagram, Ines Stana se alătură echipei Vocea României pentru primul ei sezon.

"De mică am fost fascinată de Vocea României, era una dintre emisiunile la care ne uitam împreună în familie și sunt extrem de încântată să am ocazia să particip (din culise) la un așa proiect fain, pe social media."

​Cu o comunitate de peste 850.000 de urmăritori pe TikTok și Instagram, Acoustic Boyz, trioul format din Denis, Paul și Robert, completează echipa din online.

"Ne bucurăm tare mult să facem parte din acest proiect și vă mulțumim pentru oportunitate. Ne plac experiențele noi, dar mai ales să cunoaștem oameni noi, așa că vom fi acolo să ne distrăm și să vă aducem zâmbetul pe buze. PULL UP!"

Citește în continuare

Muzică nouă

Irina Rimes lansează piesa "Aishiteru", al cărei titlu înseamnă "Te iubesc"

Irina Rimes are un nou single pregătit pentru lansare. Se numește "Aishiteru", care în limba japoneză înseamnă "Te iubesc". Melodia are și un videoclip filmat, ce va apărea odată cu piesa.

Publicat

pe

Irina Rimes în videoclipul "Aishiteru"
Irina Rimes în videoclipul "Aishiteru" │ FOTO: Captură YouTube

Deși se numește "Aishiteru", noua piesă are versurile în limba română. Irina Rimes ne arată, însă, cu prilejul acestui single, că are o afinitate pentru cultura japoneză, pe care ne-o arată și prin stilul vestimentar.

Titlul melodiei se traduce "Te iubesc", iar din fragmentele de videoclip împărtășite de artistă online înțelegem că iubirea ar fi o bombă cu ceas, gata să explodeze oricând. Tot în teaser-ul de pe Instagram putem asculta și un fragment din piesa "Aishiteru", care se va lansa "în curând".

Noul single se regăsește pe albumul "OAVCAM". Nu știm încă titlul complet, dar bănuim că acesta este un acronim. Materialul include 12 piese, titlurile lor fiind recent dezvăluite.

Tracklist "OAVCAM" - Irina Rimes:

  1. Gustos
  2. Există
  3. Muream
  4. Liber
  5. Tokyo
  6. Verde la semafor
  7. Racheta
  8. Aishiteru ("Te iubesc" în japoneză)
  9. Mai stai
  10. Psihedelic
  11. Picătura chinezească
  12. Iubire fără rez(olvare?) - titlul este scris incomplet în mesajul Irinei

Irina a anunțat printr-un mesaj care dintre aceste piese sunt finalizate. "Tokyo", "Racheta", "Aishiteru" și "Picătura chinezească" sunt gata. Piesa "Există" a fost deja lansată cu videoclip. Mai rămâne ca Andrei Comaroni să finalizeze producția pentru "Gustos", "Muream" și "Liber", iar Alex Turcu pentru "Verde la semafor", "Mai stai", "Psihedelic" și "Iubire fără rez(olvare?)".

Recent, Irina a cântat din nou pe aceeași scenă cu Killa Fonic. Cei doi au interpretat piesa "Bandana", o melodie reprezentativă pentru relația lor, chiar și după mulți ani de la încheierea ei. Urmărește live-ul în articolul nostru de pe InfoMusic.

Vara aceasta, Irina Rimes ajunge la Open Camp Vaslui 2026, Luminaria 2026 și la Nibiru Rock Days. Nu se știe momentan dacă artista va mai fi antrenor la Vocea României pentru sezonul din 2026, existând zvonuri că ar fi decis plecarea din juriu încă de anul trecut.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Luminaria 2026 are loc între 21 și 23 august la Corbu; Vezi programul complet

Luminaria, festivalul zmeielor și al baloanelor cu aer cald, revine în 2026 la Corbu cu cea de-a doua ediție. Între 21 și 23 august, programul evenimentului va include zmeie uriașe, baloane cu aer cald, show aerian și de lasere și concerte în aer liber. Printre artiștii confirmați se numără și Irina Rimes, care pe 22 august își va sărbători ziua de naștere pe scenă, alături de public.

Publicat

pe

Irina Rimes
Irina Rimes │ FOTO: Captură Facebook Irina Rimes

Timp de 3 zile, între 21 și 23 august, Luminaria 2026 va aduce la Corbu zboruri și demonstrații aeriene, zmeie gigant care colorează cerul, momente de lumină spectaculoase noaptea și concerte live care completează atmosfera. Festivalul păstrează și anul acesta un focus puternic pe familii, incluzând în program ateliere creative, zone de joacă și activități care îi implică pe cei mici în mod autentic.

Printre artiștii care vor urca pe scenă se numără The Motans, The Mono Jacks, Lupii lui Calancea, David Ciente și, nu în ultimul rând, Irina Rimes. Artista a ales ca anul acesta să-și serbeze ziua de naștere în cadrul Luminaria. Astfel, concertul ei de pe 22 august va fi și o petrecere aniversară, alături de public. Show-ul Irinei va începe de la ora 21:00, biletele individuale pentru ziua de sâmbătă costând 100 lei pentru copii și 200 lei pentru adulți. Găsiți mai multe detalii despre prețurile biletelor la finalul articolului.

Programul festivalului Luminaria 2026 de la Corbu:

Vineri, 21 august: Poveste Luminaria – Ziua Romantică

Pe timpul zilei cerul devine o pânză vie sub spectacolul a 200 de zmeie artistice, gigantice și sportive. Nu lipsesc garden vibe & food court cu zone de relaxare la umbră, mixology bar și delicii culinare.

  • 11:00 – 14:00 | Creative morning – experiențe creative & ateliere interactive;
  • 12:00 – 18:00 | The World of Kites – demonstrații aeriene susținute de piloți internaționali, cu peste 200 de zmeie artistice, gigantice, sportive;
  • 14:00 – 14:30 | The Rolling Strings (Part I) – Rolling Stones n-au putut veni… dar au trimis o trupă de marionete. Un performance vizual inedit de teatru de marionete. Un tribut artistic adus rock-ului clasic, care va smulge zâmbete tuturor generațiilor;
  • 15:00 – 15:30 | Aero Show – show aerian cu moto-parapante. 5 aripi magice vor colora cerul în zboruri sincron spectaculoase;
  • 16:00 – 18:00 | Creative Hub – ateliere și jocuri în zone dedicate;
  • 18:00 – 18:30 | The Rolling Strings (Part II) – marionetele revin pe scenă pentru a completa atmosfera vintage a după-amiezii;
  • 19:00 – 20:00 | Magic Hour – show de magie cu faimosul magician Verdini și un moment plin de energie cu DJ Bumba & Minunații.

Pe timpul serii – concerte live & sky illumination:

  • 20:30 – 21:30 | PRIMA DRAGOSTE – dăm startul muzicii live cu un vibe cald și sensibil, coloana sonoră perfectă pentru un apus autentic de vară;
  • 21:30 – 22:00 | SKY ILLUMINATION SHOW – când întunericul coboară, magia adevărată urcă pe cer: moto-parapante iluminate, zmeie de noapte, lasere și efecte pirotehice într-un mix vizual care îți va tăia respirația;
  • 22:00 – 23:00 | THE MOTANS – finalul serii aparține unei trupe cu greutate. Hituri care au cucerit topurile, cântate sub un cer plin de lumină. O experiență memorabilă care transformă festivalul într-o amintire ce rămâne în inimă mult timp după ce muzica se oprește.

Sâmbătă, 22 august: Pulsul Luminaria – Ziua Intensității

Pe timpul zilei:

  • 11:00 – 14:00 | Creative Zones – ateliere creative și zone de activări interactive;
  • 12:00 – 14:00 | Printre zmeie, apar personaje de poveste: artiști pe picioroange, costume colorate și momente neașteptate care transformă fiecare plimbare prin festival într-o mică aventură pe un tărâm magic;
  • 14:00 – 14:30 | Taraful 10 Sfori (Part I) – o reinterpretare plină de umor și tradiție a teatrului de marionete;
  • 15:00 – 16:00 | The World of Kites – demonstrații aeriene de zbor sincron cu zmeie, pilotate de echipe profesioniste de piloți din Germania, Italia, Noua Zeelandă, Olanda, Danemarca, Polonia, Cehia;
  • 16:00 – 18:00 | Creative Hub – ateliere și jocuri în zone dedicate;
  • 17:00 – 18:00 | Aero Show – show aerian cu moto-parapante. Spectacol aerian de adrenalină și culoare, pregătind atmosfera pentru noapte;
  • 18:00 – 18:30 | Taraful 10 Sfori (Part II) – Repriza a doua de energie și voie bună la scenă.

Pe timpul serii – The Big Celabration:

  • 19:30 – 20:30 | WE SINGING COLORS – indie-pop-ul perfect pentru „golden hour”. O trecere caldă de la lumina zilei la emoția serii;
  • 21:00 – 22:00 | IRINA RIMES – aniversare pe scenă. Este 22 august. Este ziua ei. Irina Rimes a ales să își celebreze aniversarea sub cerul Luminaria. Nu va fi doar un concert, ci o urare rostită de mii de voci sub un cer care prinde viață odată cu muzica. O singură urare, mii de suflete și un cer întreg martor;
  • 22:00 – 22:30 | SKY ILLUMINATION SHOW – un show total e cerul nopții: demonstrație de zbor de noapte cu moto-parapante iluminate, show pirotehnic, show laser și zmeie iluminate;
  • 22:15 – 23:30 | DAVID CIENTE și invitații lui: MARIA CHIVU și GRUPUL JIANCA. O fuziune modernă între ritmuri electronice și rădăcini folclorice. O explozie de energie, completată de un invitat surpriză, care va închide sâmbăta la o intensitate maximă.

Duminică, 23 august: Tradiția Luminaria – Ziua Nostalgiei

Pe timpul zilei:

  • 11:00 – 14:00 | Creative & Family Hub – ultimele sesiuni de ateliere și jocuri creative;
  • 12:00 – 14:00 | The Magic Parade – artiștii pe picioroange și personajele de poveste revin într-un performance surpriză, o paradă a culorilor și bucuriei;
  • 14:00 – 14:30 | The Rolling Strings – Rock Edition: marionetele urcă pe scenă pentru un show cu atitudine. Nu e doar teatru, e un tribut vizual adus muzicii bune;
  • 15:00 – 19:00 | The World of Kites – piloții internaționali execută ultimele zboruri sincron, un ultim „dans” al zmeielor înainte de apus;
  • 16:00 – 18:00 | Creative Hub – ultimele ateliere și jocuri în zone dedicate;
  • 17:00 – 18:00 | Aero Show – show aerian cu moto-parapante. Cele 5 aripi magice vor colora din nou cerul într-un show deosebit;
  • 18:00 – 18:30 | Taraful 10 Sfori – show-ul de final al marionetelor buclucașe – un amestec savuros de folclor și umor.

Pe timpul serii – The Grand Finale:

  • 19:30 – 20:30 | THE MONO JACKS – indie-rock de stare, perfect pentru a aduna toată nostalgia weekendului. O trupă care se aude în suflet și un sound care pregătește terenul pentru explozia de final;
  • 20:30 – 21:00 | Sky Illumination Final Show – cerul nopții devine din nou scenă: moto-parapantele iluminate, lasere și zmeie neon, toate într-un spectacol unic de rămas-bun;
  • 21:00 – 22:45 | LUPII LUI CALANCEA & LĂUTARII LUI BOTGROS – premieră absolută la Constanța.

Prețurile biletelor pentru Luminaria 2026:

  • Bilete individuale copii:
    • Vineri, 21 august - 80 lei
    • Sâmbătă, 22 august - 100 lei
    • Duminică, 23 august - 85 lei
  • Bilete individuale adulți:
    • Vineri, 21 august - 160 lei
    • Sâmbătă, 22 august - 200 lei
    • Duminică, 23 august - 170 lei
  • Abonament 3 zile adulți - 499,99 lei
  • Pachete Family (pentru doi adulți și doi copii cu vârsta între 5 și 14 ani)
    • Vineri, 21 august - 400 lei
    • Sâmbătă, 22 august - 500 lei
    • Duminică, 23 august - 425 lei
    • Abonament 3 zile - 1200 lei
Citește în continuare

Trending