Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Staind lansează piesa "Cycle of Hurting", anunţă albumul "Confessions of the Fallen"

Staind continuă să exploreze limitele rock-ului alternativ pe un nou album, intitulat "Confessions of the Fallen" şi ne oferă un nou single de pe LP. E vorba despre "Cycle of Hurting", care a primit şi un lyric video, pe care îl vedeţi aici.

Publicat

pe

Coperta single Staind Cycle of Hurting
Coperta single Staind Cycle of Hurting │ FOTO: Staind

E o piesă surprinzător de heavy pentru Staind, mai ales dacă te numeri printre cei care ştiu doar balade ca "Outside" de la trupă. Faptul că ni se pregăteşte un nou LP Staind e mare lucru din două motive: nu am mai avut unul din 2011 încoace şi solistul Aaron Lewis a fost ostracizat şi semi-anulat prin viziunea pro Trump şi vederile sale cu privire la pandemie. Revenind totuşi la LP, el va avea 10 piese şi este al optulea al grupului, dar şi primul de la reuniunea sa în 2019.

Fanii au avut parte deja de un single la început de vară, "Lowest In Me", care va deschide de altfel noul album. "Cycle of Hurting" începe moale, cu un sound de rock alternativ de început de ani 2000, cu acele mici influenţe electronice resimţite în promoţia 2000, de la Linkin Park la Korn şi Saliva. Vocea lui Aaron Lewis e totuşi liantul acestei piese, iar urletul său e surprinzător de tineresc şi bine dozat.

Avem şi un breakdown ca pe vremuri spre final, care îmi aminteşte de Disturbed parcă. Astfel de structuri melodice nu prea se mai poartă în rock-ul alternativ de acum, care pune cea mai heavy parte sau solo-ul chiar la final de tot, cum face trupa Spiritbox de exemplu.

Aaron Lewis a descris astfel versurile şi temele de pe disc:

Încă încerc să îmi rezolv problemele şi ncecazurile şi până atunci voi visa la zile mai bune. Sper că ăsta e modul în care toată lumea se simte acum... zilele mai bune sunt în faţa noastră.

"Confessions of the Fallen", succesorul lui "Staind" din 2011 va fi lansat pe 15 septembrie. Chitaristul Mike Mushok l-a descris ca experimental şi incluzând elemente electronice în plus şi extra lucru în producţie. O bună parte din chitara compusă pentru LP a ajuns să fie trecută prin sintetizator, pentru extra textură.

Staind se pregăteşte pentru un turneu în calitate de co-headliner cu Godsmack începând cu 18 iulie.

Trending